Reteaua Corect

Ce au decis Putin, Erdogan, Macron şi Merkel Istanbul

Preşedintele rus Vladimir Putin, cancelarul german Angela Merkel, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi preşedintele francez Emmanuel Macron au solicitat sâmbătă seara, în cadrul unui summit major ţinut în Istanbul, crearea unui comitet pentru elaborarea unei noi constituţii siriene, înainte de sfârşitul anului, transmite AFP, consultat de Mediafax.

Liderii Turciei, Rusiei, Franţei şi Germaniei au cerut sâmbătă menţinerea armistiţiului pentru încetarea focului în jurul ultimului mare bastion al rebelilor din Idlib - Siria.

Cele patru naţiuni "au subliniat importanţa unei încetări a focului", potrivit unei declaraţii citite de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan la sfârşitul summitului de la Istanbul.

Erdogan, împreună cu Vladimir Putin, liderul francez Emmanuel Macron si cancelarul german Angela Merkel s-au întâlnit pentru a încerca sa găsească o soluţie durabilă la conflictul sirian, în care peste 360.000 de oameni au fost ucişi din 2011.

 

 

După o conferinţă de presă comună, Macron a cerut Rusiei, care sprijină guvernul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, să exercite "o presiune foarte clară" asupra Damascului pentru o "încetare a focului stabilă şi durabilă în Idlib".

Printr-o declaraţie comună adoptată la sfârşitul summitului s-a cerut înfiinţarea unui comitet pentru elaborarea unei noi constituţii siriene înainte de sfârşitul anului, "pregătindu-se astfel calea pentru alegeri libere şi corecte" în ţara distrusă de război.

Declaraţia vorbeşte, de asemenea, despre "necesitatea asigurării accesului rapid, sigur şi neîngrădit al organizaţiilor umanitare pe întreg teritoriul Siriei şi a asistenţei umanitare imediate pentru a ajunge la toţi oamenii care au nevoie".

De asemenea, potrivit documentului adoptat sunt necesare crearea de condiţii "în întreaga ţară pentru întoarcerea în siguranţă şi voluntară a refugiaţilor şi a persoanelor strămutate”.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.