Un document pus în circulație pe Facebook reamintește, salutar, cît de eficient se desfășoară activitatea Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, organism ținînd de Ministerul Educației. Atît de eficient, încît i-a dat atestat de diplomă medicală celebrului Matteo Politi, italianul arestat acum doi ani după ce a fost prins că practica ilegal chirurgia cu opt clase la bază.
În prezent, procesul lui Politi, care folosea o diplomă xeroxată obținută în Kosovo și nu știa nici să-și pună corect mănușile chirurgicale, conform relatărilor presei vremii, este pe rol, suferind numeroase și suspecte amînări. După scandaloasa dezvăluire privind obținerea atestatului, directoarea CNRED, Gianina Chirazi – în funcție și azi – se apăra cu un argument-beton: ”Din punctul nostru de vedere diploma nu prezenta suspiciuni de fals”.
Scurt și la obiect.
Aceeași instituție i-a eliberat atestatul de economist absolvent de universitate vieneză și actualului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu. Alt caz, probabil, de lipsă a suspiciunilor. (Bogdan Tiberiu Iacob)
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.