Reteaua Corect
Sorin Rosca Stanescu

Cătălin Predoiu a fentat CSM

Într-o chestiune extrem de importantă, cea a statutului judecătorilor și procurorilor, cel mai longeviv ministru la portofoliul Justiției, Cătălin Predoiu, a reușit performanța de a fenta Consiliul Superior al Magistraturii. A obținut avizul favorabil pe acest proiect de lege din partea a 13 membri CSM, numai șase din total exprimându-se împotrivă. Este o lege cu 294 de articole, dar bătălia centrală câștigată de Predoiu s-a dat doar pe unul dintre acestea. Judecătorii vor avea dreptul, fără a răspunde în vreun fel, de a încălcă deliberat deciziile CCR. Deci Constituția României.

La prima vedere, pare un sacrilegiu. O vânzare pe nimic a suveranității naționale. De ce mai avem o Constituție și de ce mai avem o Curte Constituțională, a cărei obligație centrală este să verifice în ce măsură sunt sau nu sunt respectate prevederile Legii Fundamentale, dacă, iată, o lege inferioară ca putere în raport cu Constituția poate înfrânge Constituția?

Pentru a fi mai explicit, voi invoca ceea ce a invocat și Cătălin Predoiu în comunicatul pe care tocmai l-a dat publicității. Și anume declarația nr. 17 anexată actului final al conferinței interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona. În acest document, este consacrat principiul conform căruia, atunci când o lege a unui stat, inclusiv Constituția, intră în conflict cu prevederile instituite de Parlamentul European, acestea din urmă au prevalență. Deci Constituția oricărui stat, într-o asemenea ipoteză, nu se mai aplică. Și cu atât mai mult nu se aplică nici vreun alt act normativ. În această logică, în măsura în care nu o nuanțăm, la fel cum a procedat și ministrul român al Justiției, rezultă că principiul de mai sus, consacrat în Tratatul de la Lisabona, se aplică otova. Adică mecanic. Implacabil. Numai că lucrurile nu stau deloc așa. În mod deliberat, domnul Cătălin Predoiu a ignorat fondul problemei. Tratatul de la Lisabona și respectiva declarație anexă la el, care stârnește nenumărate dispute nu numai în România, ci și în alte state, introduce o nuanță, o condiție în baza căreia este construită o argumentație cât se poate de logică a respectivei obligativități de conformare. Deciziile Parlamentului și Comisiei Europene au prevalență asupra Constituțiilor statelor membre doar în ipoteza în care acestea prevăd drepturi mai largi în beneficiul cetățenilor în comparație cu legile interne.

Și iată care este de fapt călcâiul lui Ahile în toată această poveste. Scandalul uriaș în România este generat de încălcarea cu bună știință din partea unor judecători - și în niciun caz a majorității acestora - a unor decizii ale Curții Constituționale legate de prescripție. În baza Legii Fundamentale, în mai multe rânduri, Curtea Constituțională a României a stabilit care sunt condițiile în care un proces penal încetează prin prescripție. Adică prin depășirea termenelor prevăzute de legea penală, elaborată la rândul ei în baza Constituției. Ceea ce a stabilit Curtea Constituțională îl scutește pe un cetățean să fie hărțuit la infinit de către procurori sau de către judecători prin tergiversări ale anchetei și procesului penal. Efectul legat de prescripție nu poate fi decât benefic. În sensul că dosarele nu mai pot fi ținute la infinit în sertar și nici sabia lui Damocles nu poate sta la infinit deasupra capului unui cetățean, despre care se presupune că a săvârșit o infracțiune. Deci Curtea Constituțională a României a procedat logic și nu a încălcat în niciun fel Tratatul de la Lisabona, întrucât legile interne au prevalență atunci când oferă garanții mai mari respectării drepturilor și libertăților unui cetățean.

Întreaga bătălie s-a dus în jurul acestei prevederi, în sensul că magistrații care nu respectă prevederile Constituției în materie de prescripție și deciziile Curții Constituționale sunt în mod logic pasibili de sancțiuni, care pot merge în anumite situații până la scoaterea judecătorului vinovat din magistratură. Ori proiectul de lege de curând avizat de CSM cu atâta tam-tam stipulează contrariul. Și anume că magistrații nu vor răspunde atunci când este încălcată cu bună știință Constituția și când acest lucru este constatat prin decizii CCR.

În materie de respectare a drepturilor omului, suntem deci pe cale să facem un uriaș pas îndărăt. Așa cum s-a mai întâmplat de mai multe ori, tot sub mandatele lui Cătălin Predoiu la portofoliul Justiției. Să ne amintim între altele că acesta, lucrând mână în mână cu Monica Macovei și cu Traian Băsescu, a promovat prin asumări de răspundere, deci fără dezbatere parlamentară, patru coduri - civil, de procedură civilă, penal și de procedură penală - în cazul cărora, până în prezent, sesizată fiind, când a fost sesizată, Curtea Constituțională a identificat sute de încălcări grave ale Legii Fundamentale. Pe ceea ce pune mâna Cătălin Predoiu se transformă în praf.  

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.