Reteaua Corect
Bogdan Tiberiu Iacob

Când lupii democrației își leapădă blănile de oaie

Scris de Bogdan Tiberiu Iacob in 15 Mai 2019 la 11:07, in Politics. 466 vizualizari Intra in discutie Taguriccr, democratie, inalta curte, justitie shortlinkhttp://crct.ro/nur5

Democrația, statul de drept, anticorupția, drepturile omului. Ce frumos sună toate acestea în gurile propagandiștilor societății civile, mai ales că sunt repetate la infinit. Cînd și cînd, însă, înaltele principii morale iau o pauză pentru că, nu-i așa?, situațiile de criză cer soluții de criză.

Iar o soluție de criză e, spre exemplu, utilizarea votului ca metodă de presiune pe justiție.
Ne amintim cum, imediat după prezidențialele din 2014, un arhanghel al democrației, Cristian Pîrvulescu, lansa o teorie șoc, aceea că judecătorii de la ICCJ care urmau să dezbată în procesul incompatibilității lui Iohannis ar fi trebuit să țină cont de votul poporului în favoarea acestuia.
Și uite așa, zeiței Themis i se smulgea broboada de peste ochi și era înghesuită în urna de vot, în beneficiul deținătorului celei mai înalte funcții în stat. Pentru că justiția e pentru căței, nu pentru dulăi.

Zilele acestea asistăm la o reeditare sinistră, prin gura altui ”vector” al democrației, Dan Cristian Turturică.
Într-o postare pe Facebook, acesta afirmă că românii trebuie să vină masiv la vot pe 26 mai și furnizează cea mai stupefiantă motivație: dacă PSD ia sub 30%, judecătorii din completul lui Dragnea vor fi influențați de vot și vor dicta condamnarea acestuia, consfințind scoaterea lui din politică.

”Prezența și rezultatul la europarlamentare și la referendum pot avea un impact determinant asupra sentinței în procesul lui Dragnea și asupra deciziilor distructive pe care le pregătesc unii judecători ai Curții Constiționale. Iar dacă Dragnea pierde șefia PSD și a Camerei Deputaților și iese o vreme din viața politică, ca urmare a unei condamnări, tabăra pro-mafie, anti-stat de drept și anti-occidentală își pierde liderul și o mare parte din capacitatea de a-și transpune ideile în acțiuni concrete, guvernamentale și parlamentare” argumentează Turturică.

Știind că abordarea este, oricum ai da-o, năucitoare, analistul încearcă să o îndulcească prin teza că subiectivitatea judecătorilor și faptul că ei pot fi dirijați de ”jucători” din culisele puterii sunt lucruri care există și nu pot fi ignorate.
Există ”rețele subterane care au capacitatea de a influența hotărâri ale CCR dar și proceduri și sentințe ale Înaltei Curți” ne informează Turturică.

Iar de aici nu urmează o sfîntă indignare, un apel la corectitudine, la obiectivitate, la neutralitate, la un proces corect al unui lider politic, indiferent cine ar fi el și ce ar fi comis.

Nu, stimați cititori, teoria e simplă și pragmatică: dacă tot există asemenea rețele murdare în justiție, de ce nu le-am forța să lucreze pentru ”noi”?

Pentru aburirea naivilor, e aruncat pe mază următorul paragraf:

”Nu este exclus ca singurul mod în care ar putea fi contracarată influența acestor rețele subterane, iar CCR și Înalta Curte să fie lăsate să dea verdicte corecte, neinfluențate de infractori, să fie o demonstrație clară, la urne, că Liviu Dragnea a pierdut puterea. Nu este exclus ca taberele care se înfruntă din decembrie 2016 încoace, una pentru coruperea justiției, cealaltă pentru păstrarea ei independentă, să fi ajuns relativ recent la un armistițiu tacit: să lăsăm poporul să vorbească”.

De rîsul curcilor: dragi români, dacă vreți un verdict cinstit, corect, obiectiv al judecătorilor ÎCCJ, musai să votați cum trebuie, în alegeri.
Pentru că, desigur, într-un stat de drept, o Justiție corectă întotdeauna stă cu ochii pe rezultatele de la urne.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.