Călăreții falimentului deliberat

Oricât de nepriceput s-a dovedit a fi în conducerea adminstraÈ›iei centrale a statului, Ludovic Orban, având calitatea de prim-ministru, nu avea cum să nu È™tie în ce ritm infernal È™i la ce dobânzi angaja Florin CîÈ›u statul român, atunci când conducea Ministerul FinanÈ›elor. Orban nu avea cum să nu-È™i pună întrebarea de ce România s-a angajat într-o asemenea operaÈ›ie fără precedent ca amploare È™i ca periculozitate. La fel cum nu avea cum să nu se întrebe ce face statul pe care-l reprezintă cu aceÈ™ti bani, în ce condiÈ›ii È™i când va putea restitui împrumuturile cu cele mai mari dobânzi din Europa. Chiar È™i legat la ochi dacă ar fi fost sau sub anestezie locală, Ludovic Orban tot ar fi fost conÈ™tient de ceea ce se întâmplă. Este aÈ™adar un călăreÈ› al Apocalipsei.

Este la fel de evident că Florin CîÈ›u, ca ministru al FinanÈ›elor, a acÈ›ionat în mod deliberat. Știa că portofoliul pe care-l deÈ›ine dispune È™i de pedala de acceleraÈ›ie, È™i de frâna unei guvernări. A apăsat până la refuz pe frâna colectării taxelor È™i impozitelor la buget, astfel încât, din această perspectivă, România a ajuns în coada clasamentului european È™i, simultan, a apăsat tot până la refuz pedala de acceleraÈ›ie a împrumuturilor iresponsabile angajate de statul român. Când acÈ›ionezi în acest mod asupra sistemului de transmisie, volanul nu te mai ascultă. Nu È™tia Florin CîÈ›u ce face? Nu È™tia Florin CîÈ›u care sunt consecinÈ›ele? Știa foarte bine, pentru că oricât de sumare ar fi, cunoÈ™tinÈ›ele sale în domeniul financiar-bancar îl calificau să È™tie. Prin urmare È™i CîÈ›u a acÈ›ionat deliberat. Și CîÈ›u se dovedeÈ™te a fi fost un călăreÈ› al dezastrului deliberat È™i programat.

Sunt mulÈ›i, din ce în ce mai mulÈ›i cei care au îndoieli din ce în ce mai mari asupra capacităților preÈ™edintelui Klaus Iohannis de a înÈ›elege lucruri care au un nivel mai ridicat de complexitate. Eu nu cred că situaÈ›ia este chiar atât de tragică. Și mai mult, È™tiu cum È™tiÈ›i È™i dvs. că cetățenii României suportă un buget considerabil destinat AdministraÈ›iei PrezidenÈ›iale. Și că, din acest buget, o bună parte o reprezintă salariile grase ale aparatului tehnic aflat în subordinea preÈ™edintelui. Dacă Iohannis nu ar fi È™tiut, ar fi avut obligaÈ›ia să È™tie ce se întâmplă consilierii domniei sale. Să nu-i fi spus aceÈ™tia nimic? Este cu desăvârÈ™ire exclus. Dar printre contactele externe ale preÈ™edintelui României, aÈ™a cum de altfel prevede È™i fiÈ™a postului, sunt È™i cele cu omologii săi, care au la bază subiecte macroeconomice. Ca să nu mai vorbim de contactele pe care orice È™ef de stat le are cu reprezentanÈ›ii Fondului Monetar InternaÈ›ional, Băncii Mondiale È™i marilor agenÈ›ii care se ocupă de ratingul economiilor. Este cu desăvârÈ™ire exclus ca Iohannis să nu fie pus la curent cu direcÈ›ia greÈ™ită în care se îndreaptă statul român. La fel cum tot exclus este ca preÈ™edintele să nu fi înÈ›eles că, în realitate, în România nu se făceau investiÈ›ii de natură să aducă în termen util profit. Nici în domeniul transporturilor, nici în domenul energiei, nici în domeniul agricol È™i nici măcar în domeniul industriei de apărare. Ori dacă nu ai profit prognozat în următorii ani È™i dacă nici nu eÈ™ti capabil să colectezi taxe È™i impozite, dacă în plus te pui de-a curmeziÈ™ul impozitării marilor companii cu capital străin în È›ara în care-È™i realizează profiturile, atunci nu poÈ›i decât să asiÈ™ti impasibil la numărătoarea inversă, care se termină atunci când statul se loveÈ™te de zid. Prin urmare È™i Klaus Iohannis face parte dintre călăreÈ›ii junk. Dacă nu cumva este chiar È™eful acestui club.

Și mai sunt desigur È™i alÈ›i călăreÈ›i mai mici. Ideea e că cei mai sus enumeraÈ›i, precum È™i cei neenumeraÈ›i nu numai că È™tiu ce se întâmplă, dar au È™i acÈ›ionat cu intenÈ›ie pentru ca România să ajungă în această situaÈ›ie, Și care va fi primul deznodământ? Datoriile suverane ale statului vor trebui cumva plătite. Sau, aÈ™a cum s-a întâmplat în cazul Ucrainei, pur È™i simplu cumpărate în vrac de către un mare fond de investiÈ›ii. La fel cum băncile îÈ™i vând din când în când creditele neperformante, la pachet cu garanÈ›iile, în beneficiul unor samsari internaÈ›ionali, se întâmplă È™i cu statele aflate în insolvență.

În acest moment, în care ne mai confruntăm È™i cu alte cinci crize, cea mai cumplită fiind criza sanitară, există, iată, riscul ca România să fie vândută pe bucăți. Iar cei care o vând nu sunt simpli È™oferi drogaÈ›i sau loviÈ›i de demență, care ne proiectează într-un zid de beton. Sunt antemergătorii samsarilor. Și poate că, anesteziaÈ›i de infernala curbă a morÈ›ii, căreia îi cad victime din ce în ce mai mulÈ›i români, cetățenii acestei țări vor fi incapabili să reacÈ›ioneze È™i să salveze ei înÈ™iÈ™i lucrurile în ultimul moment. DeÈ™i eu încă îmi pun speranÈ›ele în ei.