Reteaua Corect
Ioan Spanu

Cîinele de pază al democraţiei a devenit animalul de companie al Puterii

Scris de Ioan Spanu in 26 martie 2020 la 11:43, in Politics. 602 vizualizari Intra in discutie Taguricoronavirus, democratie, presa, putere shortlinkhttp://crct.ro/nvS3

Citim despre „Gripa spaniolă”: „Aliații din Primul război mondial au numit-o gripă spaniolă deoarece a primit mai multă atenție în presa spaniolă decât în restul Europei. Spania nu a fost implicată în conflict, iar presa nu era cenzurată ca în restul Europei” (Wikipedia). Aşa consemnează toate studiile despre „Gripa spaniolă” care a lovit omenirea acum 100 de ani, imediat după Primul Război Mondial, precizînd că această cenzură din majoriatea ţărilor împiedică aflarea întregului adevăr despre virusul care a ucis peste 20 milioane de oameni.

Astăzi, o asemenea cenzură este greu de imaginat, căci informaţiile circulă mult mai rapid, diversitatea mijloacelor de comunicare este incomparabilă, iar atitudinea jurnaliştilor este complet diferită faţă de acum 100 de ani.

Cu toate acestea, cel puţin la noi, înregistrăm acum, în faţa altui virus, un alt fel de cenzură, un soi de autocenzură care nu are nimic în comun cu metoda similară folosită în timpul comunismului, cînd toate publicaţiile erau coordonate de Partid, fiind supervizate de securişti.

Ceea ce se întîmplă acum, cînd sîntem în „Stare de urgenţă” la nivel naţional, este cu totul altceva. Cu excepţia cîtorva jurnalişti (se pot număra pe degete), care au înţeles că nu poate să existe presă dacă aceia care o fac nu pun întrebări incomode, nu pun la îndoială lucrurile care nasc semne de întrebare, vedem pe ecrane şi în ziare o armată de pseudo-gazetari care simt nevoia să fie, cum spun nemţii, „Mitläufer”, un cuvînt inventat după al Doilea Război Mondial, desemnînd atitudinea aceea de tăcere vinovată a scriitorilor şi jurnaliştilor care se strecurau pe lîngă Putere, într-o tăcere vinovată, într-o perioadă în care era nevoie de atitudine fermă, chiar dacă extrem de riscantă, în faţa Holocaustului care se derula în faţa lor.

Aşa i-a spus în faţă Herta Müller lui Gabriel Liiceanu pe scena Atheneului, numindu-i astfel pe scriitorii români care acum pozează a disidenţi anticomunişti, dar care s-au strecurat pe lîngă oamenii partidului pentru a-şi tipări cărţile şi pentru a le fi lor mai bine decît celorlalţi.

Acum, cînd sîntem liberi, nimeni nu ne mai cenzurează opiniile (cel puţin aşa susţinem toţi) şi, totuşi, vedem cum mulţi dintre jurnalişti au devenit parteneri ai Guvernului şi ai preşedintelui, convinşi că slujesc obiectivelor care au declanşat „Starea de urgenţă”. Sînt şi ei nişte Mitläuferi de tip nou, crezîndu-se miezul din cireaşă numai dacă susţin orice decizie a Puterii, mirîndu-se că lîngă ei, în aceeaşi redacţie, este cîte un coleg care îşi permite să aibă o atitudine critică faţă de ordonanţele militare sau faţă de comunicatele preşedintelui Iohannis! Ba, chiar, unii dintre ei, cei mai ataşaţi de Putere, cer autorităţilor măsuri şi mai dure, restrîngerea şi mai multor drepturi, ceea ce este nu numai absurd, ci chiar foarte periculos, ştiindu-se că orice Putere este tentată să-şi sporească puterea şi abia aşteaptă să i se ofere ocazia.

Nu vreau să dau sfaturi nimănui, dar o presă care nu pune întrebări incomode, nu contestă ceea ce trebuie contestat, nu mai este presă, ci doar propaganda Puterii! Ştiu, toate ordonanţele militare au la sfîrşit acest text: „Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin două zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare”. Foarte bine, să informăm cetăţenii despre aceste măsuri care-i vizează direct! Dar, apoi, ce facem dacă unele dintre aceste decizii nu sînt în regulă sau sînt excesive?

Ne facem că nu le vedem, de teama că Puterea ar putea apela la art. 20, al. k) din Legea 453/2004, care permite ministrului Vela „să suspende temporar apariţia sau difuzarea unor publicaţii ori a unor emisiuni ale posturilor de radio sau de televiziune”?

Să fim serioşi! Dacă ne îndoim, de pildă, de necesitatea trimiterii Armatei pe străzi nu împiedicăm cu nimic operaţiunile de combatere a coronavirusului, ci doar atragem atenţia că este absurd să vezi soldaţi cu puşca la piept, îmbarcaţi în maşini militare, care păzesc nişte străzi goale! Nu este logic să se apeleze la asemenea excese care nu fac altceva decît să inducă o presiune psihologică şi mai mare asupra cetăţenilor deja înspăimîntaţi de ştirile despre expansiunea teribilă a coronavirusului.

Majoritatea populaţiei a înţeles că trebuie să stea în casă şi stă în casă, fie că are cu ce să trăiască, fie că rabdă de foame. Că sînt şi cîţiva aventurieri care nu înţeleg la ce se expun, este adevărat, dar avem suficiente forţe în poliţie să asigure ordinea publică pe timpul „Stării de urgenţă”, aşa cum fac şi atunci cînd străzile sînt pline de oameni, iar cazurile de încălcare a legii sînt infinit mai numeroase.

Cine are interesul să inducă spaimă, acolo unde este de ajuns sancţiunea sau spectrul dosarului penal? Ce se ascunde în spatele acestei decizii incredibile de forţă?

Cornel Nistorescu, în editorialul de azi din „Cotidianul”, scrie, pe bună dreptate: „Iohannis, Vela și Despescu (presupun că Raed Arafat nu și-a vîrît nasul în decizie) au hotărît să convingă populația cu armata. Adică șomerii, pensionarii și copiii (căci ei trebuie să stea acasă, ceilalți avînd dreptul să meargă la muncă). Presupun că trupele noastre NATO n-au fost scoase și prin centrul comunelor, unde țăranii au dreptul să iasă la cîmp doar pentru a speria babele, moșnegii, bețivii și copiii, lăsați fără supraveghere”. Chiar aşa! Cei care au luat această decizie îşi dau seama că, de fapt, ei trimit pe străzi armata NATO, nu nişte militari în termen?

Şi Ion Cristoiu, pe blogul său, este revoltat de faptul că persoanele de peste 65 de ani sînt de-a dreptul discriminate, întrebîndu-se dacă nu cumva această decizie are un damf de nazism: „Ce imagine propagă această declarație despre oamenii care au peste 65 de ani? Imaginea unor oameni iresponsabili, care trebuie apărați cu forța de propria degradare a creierului. O imagine pe care doar fascismul a promovat-o în epoca modernă. Nu erai bun de muncă, nu-ți trosneau mușchii de vitalitate? La gunoi cu tine!

În mod normal, partidele din Opoziţie, PSD în primul rînd, ar trebui să fie cu ochii pe deciziile Puterii, numai că acestea parcă au intrat în găurile de şobolani, iar Marcel Ciolacu parcă s-a apucat să-şi termine teza de doctorat de la Academia SRI şi nu mai are timp să se uite la televizor!

Deci, cu atît mai mult acum, cînd Opoziţia, practic, nu există, presa trebuie să fie şi mai atentă la orice derapaj al Puterii dacă nu vrea să devină oficial un mijloc de propagandă al acesteia.

Altfel, la sfîrşitul crizei, istoria va consemna că în România, în perioada crizei Coronavirus, presa şi-a schimbat menirea: DIN CÎINELE DE PAZĂ AL DEMOCRAŢIEI, A DEVENIT ANIMALUL DE COMPANIE AL PUTERII!

P.S. Pe la începutul crizei coronavirus, scriam că este nevoie ca autorităţile să insufle populaţiei sentimentul de ÎNCREDERE, astfel încît măsurile dure să fie percepute ca fiind în folosul său. Iată, însă, două feluri de a inspira oamenilor această încredere: preşedintele SUA, Donald Trump, a apărut aseară în faţa jurnaliştilor, la o conferinţă de presă, însoţit de şefii instituţiilor care se ocupă de coronavirus şi de consilierii săi, avîndu-i în faţă pe jurnalişti, la întrebările cărora a şi răspuns:

La noi, preşedintele Klaus Iohannis s-a izolat în Palatul Cotroceni şi comunică în faţa unei camere de filmat, citind un text scris pe prompter. Nici un jurnalist care să-l întrebe ceva, nici un discurs rostit liber, care să-l îmbărbăteze şi pe cel de peste 70 de ani, căruia i s-a spus că are voie să iasă în faţa blocului doar două ore pe zi, cu „declaraţia pe propria răspundere” în mînă.

Este clar că domnul Iohannis se teme să nu fie infestat cu noul coronavirus, dar ăia, bătrînii de peste 65 de ani cum le spune dumnealui, îşi amintesc că Nicolae Ceauşescu, după cutremurul din 1977, și-a luat nevasta şi s-a dus prin spitalele unde zăceau răniţii. Îi era şi lui teamă să nu se îmbolnăvească, dar a simţit nevoia, poate propagandistică, de a transmite poporului că şeful statului este alături de el şi că îi pasă de drama prin care trece. Uite-l:

Propagandă, propagandă, dar, în astfel de situaţii dramatice, are şi ea rolul ei: să dea un gram de încredere acolo unde spaima riscă să ameniţe că va spulbera orice speranţă!

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.