Reteaua Corect
Bogdan Tiberiu Iacob

Bate vânt de dosare ale Securității în alegerile prezidențiale

SRI s-a angajat acum doi ani să livreze CNSAS toate dosarele moștenite de la fosta Securitate și rămase nepredate, dar operațiunea ar fi îngreunată chiar de oameni din Consiliu. Acuzația vine, sub forma unui comunicat difuzat aseară de un grup de cercetători, în frunte cu Mădălin Hodor, care mai afirmă că președintele Iohannis s-a implicat și el în demers. Cercetătorii atrag atenția că predarea respectivelor dosare e importantă mai ales în condițiile în care legislația tocmai s-a modificat și se poate demara reverificarea unor persoane care candidează la funcții grele în stat.

Istoricii Mădălin Hodor, Mihai Demetriade și fiul disidentului Gheorghe Ursu, Andrei, au adresat în 2017 o scrisoare președintelui țării, în care i-au cerut sprijinul pentru ca CNSAS să primească tot fondul arhivistic deținut de SRI privind fosta Securitate, cu excepția aspectelor care țin de siguranța națională. Iohannis a mediat o discuție cu directorul SRI, Eduard Hellvig, și s-a promis livrarea respectivelor dosare către CNSAS, ca și a ”tuturor fondurilor create sau deținute de fostul aparat represiv, de toate acele instituții care au continuat patrimoniul acestora, fie că este vorba de S.R.I., S.I.E., M.I. sau M.Ap.N. – ultima deținând multe dosare ale fostului D.S.S., documente reținute și păstrate în contextul Revoluției din decembrie 1989”.

”Dimensiunea acestui fond arhivistic care urmează să fie predat C.N.S.A.S. în urma discuțiilor antamate este considerabilă, vorbind aici atât de dosare din diferite tipuri de fonduri, dar și de Cartoteca General Documentară, reprezentând indexul alfabetic, în format hârtie, al celor supravegheați și urmăriți, așa cum acesta a fost creat de unitățile centrale (București) ale Securității, însumând mai bine de 4.500.000 fișe. Am solicitat explicit, atât în scrisoarea deschisă amintită, cât și în discuția cu directorul S.R.I., predarea integrală a bazei de date electronice a Centrului de Informații și Documentare (C.I.D.) și a inventarelor tuturor fondurilor arhivistice întocmite de Securitate. Conducerea S.R.I. a manifestat și în această privință disponibilitatea construirii unei modalități de predare a bazelor de date electronice, cu eliminarea informațiilor care ar putea aduce atingere siguranței naționale. Considerăm predarea Cartotecii, doar un prim pas, care deși nu închide problema, face aflarea adevărului ceva mai ușoară. Este util de amintit, în context, faptul că fondurile de care vorbim au o importanță capitală atât pentru înțelegerea unor mecanisme ale represiunii, până acum insuficient documentate, dar mai ales pentru instrumentarea cercetărilor penale în dosarele cunoscute public sub sintagma integratoare de „Procesul comunismului”, aflate, în diferite stadii ale anchetelor, la Secția Parchetelor Militare de pe lângă I.C.C.J. sau la Secția Specială de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. Este inutil, în acest sens, să pledăm pentru urgența concretizării acestui proces” mai scriu cei trei în comunicat.

Cineva la CNSAS blocheaza noua Dosariadă

”Cu surprindere suntem nevoiți să constatăm că tergiversarea predării acestei ultime părți consistente a arhivei fostei Securități se datorează tocmai instituției care împlinește, anul acesta, 20 de ani de la înființare (C.N.S.A.S.). Este greu de înțeles atitudinea pasivă și dezinteresată a conducerii instituției mai ales în contextul în care legea de funcționare a fost recent modificată de Parlament, modificare care permite reverificarea tuturor persoanelor care ocupă funcții publice. Prin această modificare legislativă instituția va fi obligată să reia verificările privind aceste persoane, iar în absența preluării fondurilor menționate, între care se regăsesc și dosare clasate anterior la „siguranță națională”, rezultatul acestora ar putea fi viciat. Sperăm ca în cel mai scurt timp, Colegiul C.N.S.A.S. să valorifice oportunitatea acordului inter-instituțional, obținut pe fondul realizării publice a importanței cruciale a arhivelor comunismului. Pasivul toxic al păstrării documentelor fostului aparat represiv, inexplicabilă și nejustificată de realitatea unei Românii democratice – ferm ancorată în idealurile europene și atlantiste ale statului de drept și alianțelor la o comunitate de state care privilegiază adevărul, indiferent de cât de incomod poate fi, sperăm că a fost înțeles și depășit. La rându-ne nădăjduim că și instituția datoare să preia toate aceste documente și să constituie avangarda decomunizării va înțelege urgența demersului și rolul pro-activ ce-i este destinat” se mai arată în comunicat.

În esență, un demers lăudabil al celor trei autori ai apelului către SRI și președinție.

Marea întrebare e alta: să fie o simplă coincidență că, după aproape doi ani de băltire, problema e repusă pe tapet exact în perioada în care se fac marile jocuri pentru prezidențiale?

Bate vînt de dosare ale Securității în alegerile care stau să vină.
Pe cine va ”trage” curentul? 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.