Reteaua Corect
Sorin Rosca Stanescu

Aterizare în cap

Economista șefă a Băncii Mondiale, Carmen Reinhart, analizează starea economiei globale și conchide că nu mai este posibilă o aterizare ușoară. Adică o aterizare din starea de criză. Iar dacă aterizarea nu va fi ușoară, înseamnă că economia mondială se duce în cap. Iar logica ce ne conduce la o asemenea concluzie este implacabilă. Și are în vedere situația din China.

Analogia cu starea economică a Chinei pare deplasată, dar nu e. În ultima criză economică din 2008-2009, ieșirea din colaps a avut o explicație cât se poate de simplă. Economia Chinei avea atunci un dinamism uriaș, care a tras în sus economia mondială. Astăzi, China a încetinit semnificativ. În consecință, pentru economiile Statelor Unite și ale Europei Occidentale, care trag după ele și celelalte state, nu mai există niciun colac de salvare. Statele Unite au intrat în recesiune. La rândul ei, Uniunea Europeană urmează acest trend negativ. Chiar dacă reprezentanții unor organisme importante ne asigură că totul va fi bine.

Primele semnale ale recesiunii globale au venit încă de la mijlocul pandemiei. Pandemia și mai ales modul în care statele au încercat să o combată au paralizat cel puțin parțial economiile. Când morișca nu se mai învârte, nu mai ies bani. Iar războiul din Ucraina, degenerat practic într-o confruntare dintre Federația Rusă și o alianță din care fac parte 40 de state, a accelerat acest proces. Nu mai este cazul să insist asupra unui fenomen arhicunoscut. Practic toate lanțurile de aprovizionare cu materie primă, cu energie și cu componente electronice au fost rupte. Rând pe rând, societățile comerciale din Statele Unite și din Uniunea Europeană și-au încetinit producția sau chiar și-au închis porțile.

Ce se va întâmpla în criza generată de recesiunea mondială? Prima consecință va fi că vor avea loc ample și violente mișcări sociale. Vom asista la răsturnarea unor guverne. La acte de violență colectivă. La vandalisme. Cea mai mare criză economică de la Primul Război Mondial încoace va face ravagii. Și va genera victime în masă. E bine să ne pregătim pentru tot ceea ce este mai rău.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.