Reteaua Corect

Alina Gorghiu: Problema măștilor gratuite pentru populație va fi analizată joi

Scris de newsreporter in 20 Mai 2020 la 11:55, in Politics. 307 vizualizari Intra in discutie Tagurialina gorghiu, joi, masti gratuite, PNL, PSD shortlinkhttp://crct.ro/nw7a

Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat că problema măștilor gratuite pentru populație va fi analizată joi de Guvern, ea precizând că doar categoriile defavorizate le vor primi, nu toți românii, relatează Știripesurse.ro.

Afirmația a fost făcută după ce Senatul a decis, marți, în calitate de primă Cameră sesizată, că toți românii vor primi gratuit măști. Proiectul aparține PSD și Pro România.

Alina Gorghiu a spus, la RFI, că „PSD în momentul acesta nu are nici o idee sau nici un gând să fie constructiv, ci e într-o competiție oarbă, aș putea spune, cu Guvernul. Vă amintesc că încă de săptămâna trecută, Guvernul Orban a anunțat că va pune la dispoziția categoriilor defavorizate, printr-o Hotărâre de Guvern, un număr de măști, astfel încât să suplinească imposibilitatea acestora de achiziționare. Cum anunță Guvernul ceva într-o săptămână, PSD, prin inițiatorii clasici, Ciolacu, Tăriceanu, Ponta, depune câte o inițiativă legislativă, înmulțind cu zece măsura respectivă”.

Senatoarea a precizat, în același context, că problema măștilor gratuite va fi tranșată joi de Cabinetul Orban.

„Veți vedea pe masa Guvernului chiar în această săptămână Hotărârea de Guvern și subiectul va fi tranșat și rezolvat. În opinia mea, din păcate, PSD și-ar fi dorit ca după această perioadă de urgență, să iasă foarte prost România, și-ar fi dorit ca Guvernul să-și rateze misiunea de gestionare responsabilă a acestei situații de pandemie și acum este tare amărât și ne amenință cu moțiunea de cenzură”, a mai spus Gorghiu, la RFI.

Alina Gorghiu a explicat și motivele pentru care s-au abținut la vot senatorii PNL.

„Ne-am abținut la vot, pentru că acest proiect este unul pe care în mare parte și Guvernul îl va acoperi. În momentul în care Guvernul va da Hotărârea de Guvern joi, subiectul rămâne deja rezolvat. Guvernul va avea acest cuvânt joi, în ședință de Guvern. Aseară (marți-n.r.) am avut un BPN, premierul a reconfirmat faptul că joi va rezolva acest subiect, de altfel spunând-o public încă de săptămâna trecută (...). Managementul de criză și măsurile care țin de management în general nu pot fi rezolvate în Parlament. Parlamentul este legiuitor, Parlamentul creează cadrul, Guvernul este cel care decide și pune în aplicare legile pe care Parlamentul le ia. El este cel care vine cu Hotărâri de Guvern, el este cel care ia măsuri rapide, el este cel care se sfătuiește cu epidemiologii, el este cel care ia informații din teren. Parlamentul nu are această capacitate”, a mai spus sursa citată.

Știripesurse.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.