Reteaua Corect

Alegeri prezidențiale 2019, turul II. Prima zi de vot în diaspora

Scris de newsreporter in 22 noiembrie 2019 la 11:01, in Politics. 321 vizualizari Intra in discutie Taguri2019, alegeri prezidentiale, diaspora, prezenta, turul doi, vot shortlinkhttp://crct.ro/nvj6

A început votul în diaspora pentru turul foi al alegerilor prezidențiale 2019. În urmă cu două săptămâni, în cele trei zile cât durează votul pentru românii din străinătate s-a înregistrat un record de prezență, numărul celor care au votat fiind de peste 675.000. Și în cazul turului doi al alegerilor prezidențiale 2019, votul în străinătate durează trei zile, scrie Hotnews.ro.

Numărul buletinelor de vot pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2019 în secţiile din străinătate a fost suplimentat cu peste 107.000 faţă de primul tur, iar şapte secţii vor avea adresele modificate, au anunțat joi reprezentanții Ministerului de Externe.

09:00 Până la ora 9.00, ora României, 259 de români din străinătate au mers la urne pentru turul doi al alegerilor prezidențiale 2019, iar 17.503 își exprimaseră votul prin corespondență.

Adrese modificate pentru şapte secţii de votare

În cazul a 7 secţii de votare adresele pentru turul al doilea ala legerilor prezidențiale 2019 sunt diferite faţă de primul tur. Este vorba despre Secţia 153 - Monaco, Secţia 256 - Patras (Grecia), Secţia 396 - Sesto San Giovanni (Italia). De asemenea, Secţia de votare 178 - Leipzig care va fi relocată la Administraţia Primăriei Leipzig, Burgplatz 1; Secţia 734 (Madridejos - Spania) va fi relocată la CEIP Santa Ana - Salon de Actos, Calle Ruisenor, nr. 1. Una dintre cele două secţii de la Plymouth - Secţia 578 - va fi relocată la Londra/Edgware, la adresa The Hive London, Camprose Avenue, HA8 6AG. Secţia 294 Ladispoli îşi va muta adresa la Via Aldo Moro 52/1.

Iulian Ivan a menţionat că misiunile diplomatice şi oficiile consulare au subliniat riscul ca reprezentanţii partidelor politice să nu se mai prezinte sau să nu mai participe în calitate de membri ai Birourilor electorale ale secţiilor de votare la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, risc existent şi în cazul preşedinţilor, locţiitorilor sau al altor membri. Drept urmare, BEC a stabilit procedura de înlocuire a preşedinţilor şi locţiitorilor Birourilor electorale din străinătate, la propunerea şefilor misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, cât şi posibilitatea înlocuirii membrilor Birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate propuşi de partidele politice sau de şefii misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare.
Orarul de funcționare a secțiilor de votare din străinătate la turul doi al alegerilor prezidențiale 2019
Vineri, 22 noiembrie 2019, între orele locale 12.00-21.00
Sâmbătă, 23 noiembrie 2019, între orele 7.00-21.00
Duminică, 24 noiembrie 2019, între orele 7.00-21.00
Votarea poate fi prelungită până la ora 23.59 pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora 21.00, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare.

Votul în străinătate pentru cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale 2019 începe în noaptea de joi spre vineri, la ora 01.00, când se deschid secţiile de votare din Noua Zeelandă şi Australia. Votarea se va încheia luni dimineață (25 noiembrie 2019), la ora 7.00, ora României, odată cu închiderea secţiilor de votare de pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii.

Cine poate vota în străinătate
Cetățenii români care în ziua alegerilor se află în străinătate indiferent de motivul prezenței acestora pe teritoriul străin - domiciliați, rezidenți sau turiști.

Cu ce acte de identitate puteți vota
Puteți vota cu un act de identitate valabil, emis de statul român, respectiv:
  • cartea de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic;
  • paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic;
  • paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare).
În primul tur al alegerilor prezidenţiale, Klaus Iohannis a obţinut 37,82% din voturi, iar Viorica Dăncilă - 22,26%, potrivit Biroului Electoral Central.

Mai mult pe Hotnews.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.