Reteaua Corect
Sorin Rosca Stanescu

Agentul cui e Laura Codruța Kovesi?

László Kövér, președintele Parlamentului din Ungaria, fondator și lider al Partidului Fidesz și fost coordonator al serviciilor secrete ale Budapestei a afirmat că Laura Codruța Kovesi este agent al unei puteri străine. Această acuzație nu a fost lansată la o șuetă. Ci la Bruxelles. Într-o reuniune oficială. În cursul căreia se negocia la sânge pachetul finaciar destinat relansării economice UE. De două zile, aceste vorbe rostite de unul dintre cei mai importați oficiali ai unui stat cu care România este partener strategic au plutit în aer. Fără a fi primit de la persoana vizată vreo dezmințire. Fără un răspuns din partea autorităților statului român. În aceste condiții, este oportun să ne punem o întrebare simplă, dar esențială. Dacă e, al cui agent e doamna Laura Codruța Kovesi?

Se spune – și așa și stau lucrurile – că pentru a-i da de capăt unei mari hoții făcute prin inginerie financiară, trebuie să mergi pe urma banilor. În această situație, care ipotetic cel puțin ține de trădarea unui stat în favoarea unei puteri străine, singurul scenariu prin care am putea avansa este cel al raționamentului prin eliminare.

László Kövér, menționând că Ceaușescu ar fi mândru de Laura Codruța Kovesi, o acuză în subsidiar că, împreună cu un serviciu secret al României, respectiv SRI, a organizat interceptarea ilegală a sute de mii de cetățeni în scopuri politice, iar consecința a fost că, în baza acestor intreceptări, DNA a orchestrat nenumărate dosare penale, soldate cu procese politice, în urma cărora oameni de afaceri și demnitari ai statului au avut de suferit. Inclusiv un număr semnificativ de primari. Aceste acuzații nu constituie o noutate. Presa de investigații din România a adus în acest sens de-a lungul timpului un număr semnificativ de dovezi concludente. Și, până la urmă, chiar și Curtea Constituțională a României s-a pronunțat, dezincriminând o inovație juridică de tip comunist, și anume infracțiunea de abuz în serviciu și declarând nule o serie întregă de categorii de decizii judecătorești bazate pe așa-zise probe obținute de DNA-ul Codruței Kovesi cu ajutorul SRI-ului condus de tandemul Maior-Coldea. Și iată cum, vrând-nevrând, mergând pe urmele raționamentului lui László Kövér, suntem siliți să lărgim sensul dilemei și asupra lui Florian Coldea. Pentru a răspunde la întrebarea pentru cine lucrează Laura Codruța Kovesi, am putea foarte bine să răspundem în prealabil la întrebarea pentru cine lucrează generalul cu patru stele Florian Coldea. Chiar așa!

Pe Florian Coldea l-a pus în poziția de șef la butoanele operative ale Serviciului Român de Informații Traian Băsescu. Aceasta era și este procedura constituțională. Președintele este cel care-i numește pe directorul SRI și pe directorul operativ. Băsescu l-a fixat în poziția de director plin pe George Maior și l-a promovat în poziția de director operativ pe Florian Coldea. La rândul său, Traian Băsescu a afirmat încă de la preluarea funcției de președinte că este decis ca, în politica externă pe care urma să o promoveze, să meargă într-un strâns parteneriat cu Statele Uite. Pe parcurs, acest parteneriat a fost extins de același Traian Băsescu și în raport cu Germania, statul lider al Uniunii Europene. Dovada loialității sale, dovada acestui dublu parteneriat am avut-o atunci când, prin referendum, cetățenii României l-au demis pe Băsescu. Decizia fiind întoarsă din drum tocmai prin intervenția fermă, ba chiar brutală a reprezentanților celor două state. Cele două autorități statale nu aveau niciun interes să-l salveze pe Băsescu umilind poporul român, decât în condițiile în care, în mod real, dublul parteneriat funcționa nu cu România, nu cu națiunea română, ci cu o persoană. O persoană care construise un sistem. Un anumit tip de mecanism. Și care pusese sistemul și respectivul mecanism la discreția protectorilor. Ne amintim că sub mandatele lui Traian Băsescu și, ulterior, sub mandatele lui Klaus Iohannis, prin intermediul Parchetului General și apoi al Direcției Naționale Anticorupție, care au lucrat în parteneriat cu Serviciul Român de Informații, au fost eliminați mulți dintre oamenii semnificativi de afaceri, în baza unor condamnări politice și o serie de lideri ai unor partide, ai Parlamentului, ai Guvernului precum și lideri locali. Dacă analizăm fie și numai superficial compoziția celor scoși din joc, vom observa că, în mare parte, aceștia sunt fie manageri ai unor societăți cu capital românesc, care stăteau în calea proliferării unor societăți cu capital străin, care acționau în același domeniu sau oameni politici adepți ai statului națiune și promotori ai suveranității naționale. Aceștia din urmă funcționau ca un fel de avertizori publici împotriva subordonării României în raport cu interesele germane ori americane.

Nu aș dori să se înțeleagă din cele de mai sus că personal sunt anti-american ori anti-german. Nici vorbă de așa ceva. Sunt eu însumi un partizan al parteneriatului în primul rând cu Statele Unite și în al doilea rând cu Uniunea Europeană, care ne place sau nu ne place se află sub hegemonia Germaniei. Pe de altă parte, nu voi accepta nici în ruptul capului o abandonare a interesului național în plan economic, financiar sau politic ori chiar cultural în beneficiul unor terțe puteri. Ceea ce eu nu pot accepta nici în ruptul capului a acceptat cu inima larg deschisă Traian Băsescu. Iar instrumentele sale au fost multiple, cele mai semnificative fiind DNA și SRI. Din acest motiv, Băsescu a fost menținut în funcție cu prețul umilirii poporului român. Și tot din același motiv, la rândul său, Băsescu le-a menținut cât a putut în funcție pe cele două persoane devenite instrumentele sale, persoane preluate ulterior și de președintele Klaus Iohannis. Tot în același scop.

Cândva, pe parcursul acestei coabitări, serviciile secrete ale Statelor Unite și ale Germaniei, aflate până la un punct în cooperare și de la acest punct mai departe în concurență, i-au preluat și i-au adoptat atât pe Laura Codruța Kovesi cât și pe Coldea. Ce dovadă avem?

Dovada rezultă dintr-un raționament corect de logică formală. Cine a susținut-o în plan extern cu cea mai multă consecvență și forță, utilizându-și întreaga infrastructură, pe Laura Codruța Kovesi, pentru ca după ce a fost debarcată de la conducerea DNA să acceadă în mod fulminant la poziția de procuror-șef al Uniunii Europene? Germania. Din această perspectivă, Germania a preluat controlul. Ceea ce nu înseamnă că din noua ei poziție Laura Codruța Kovesi se va răfui cumva cu oamenii de afaceri americani, care acționează în Uniunea Europeană. Sub nicio formă. Lucrând cu prioritate în favoarea firmelor germane, Laura Codruța Kovesi va menaja interesele comerciale ale Statelor Unite în Uniunea Europeană. La fel se va întâmpla cu mediul politic, care, într-un fel sau altul, va intra sub lupa noului Parchet European. Vor fi menajați în primul rând protejații Germaniai și în al doilea rând oamenii politici, care, într-un fel sau altul, susțin în Europa interesele Statelor Unite. Dar numai atunci când ele nu vor veni în contradicție cu interesele Germaniei.

Acum avem sau nu răspunsul la întrebarea noastră ipotetică privind stăpânul extern al doamnei Laura Codruța Kovesi? Puteam ajunge aici, cum am precizat mai sus, și prin eliminare. Putem elimina liniștiți Federația Rusă. Nici Coldea, nici Laura Codruța Kovesi nu au reprezentat în România interesele Moscovei. La fel, putem elimina fără nicio tresărire China. Ei nu puteau fi și nu au fost oamenii Beijingului. Iar alte puteri semnificative în acest joc nu mai există. Dacă domnul László Kövér a obținut, dincolo de asemenea raționamente, informații precise de la redutabilele servicii de informații ale Ungariei, atunci nu mă mir deloc cum de a lansat o asemenea acuzație. Iar faptul că a făcut-o într-un moment extrem de tensionat al negocierilor la vârf din Uniunea Europeană vizând împărțirea banilor destinați relansării economice, mă îndreptățește să cred că a avut în vedere utilizarea acuzației ca un levier împotriva nucleului dur al Uniunii Europene, care se pregătește să defavorizeze din nou Europa Centrală și de Est în favoarea grupului de state condus de Germania. Practic László Kövér i-a bătut Berlinului obrazul, avertizându-l că știe mai multe decât spune.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.