Reteaua Corect

Adrian Năstase RUPE TĂCEREA. Declaraţii despre Iohannis, statul paralel, dar şi despre moțiune

După un interviu în care a făcut o scurtă radiografie a situaţiei politicii din România, fostul premier Adrian Năstase a decis să continue "dezvăluirile" şi pe blogul personal. Într-un amplu articol, fostul preşedinte social-democrat a vorbit despre viitoarea candidatură la prezidenţiale a lui Klaus Iohannis, despre statul paralel, dar şi despre controversatul dosar al lui Liviu Dragnea, Tel Drum, scrie Știripesurse.ro.

"KW Iohannis se îndreaptă spre alegerile prezidenţiale mizând pe următoarele elemente:

  • Abandonarea oricărei ambiţii de a perpetua modelul „preşedintelui-jucător” de tipul lui TB şi utilizarea modelului „preşedintelui-mediator”, deşi acest rol este interpretat intermitent;
  • În lipsa unor realizări politice notabile, din cei 5 ani de mandat KWI va putea spune că a avut #guvernul său# doar un an (Cabinetul Cioloş), iar această situaţie pare a fi transformată în principalul său avantaj, urmând să spună „Eu am atras atenţia, dar nu am avut instrumentele necesare să realizez România lucrului bine făcut”. În acest sens cred că ar trebui interpretate conferinţele de presă de la Cotroceni (inclusiv prin purtătorul de cuvânt) sau declaraţiile publice ale lui KWI. Argumentul lui KWI nu este decât parţial corect, deoarece, chiar dacă nu are de partea sa o majoritate guvernamentală, ar putea fi mai activ, prin consultări periodice şi oneste cu partidele politice, pe temele pe care consideră necesare. De exemplu, KWI ar putea să iniţieze discutarea reformei administraţiei. Să-i fie teamă că ar putea pierde voturi, şi atunci nu abordează nicio temă majoră pentru societate?;
  • Din punct de vedere electoral strategia lui KWI vizează pregătirea turului al II-lea, mizând pe faptul că oricum va fi în finala prezidenţială, prin sprijinul electoratului PNL. Pentru a câştiga un nou mandat prezidenţial, KWI se sprijină pe un electorat relativ redus numeric (tineret din mediul urban), inconstant în ataşamentul politic (mai degrabă antipolitic) dar foarte vizibil în manifestările publice (protestele din acest an, începând cu contestarea OUG nr.13). Acest electorat este captat şi se încearcă fidelizarea lui printr-un „populism justiţiarist” – exemplul bizar fiind susţinerile lui KWI potrivit căreia principiul prezumţiei de nevinovăţie nu s-ar aplica oamenilor politici, ca şi cum politicienii nu ar fi tot cetăţeni ai României;
  • Din punct de vedere instituţional, KWI pare a fi realizat o alianţă tacită cu sistemul de justiţie şi serviciile de informaţii, acesta garantându-le stabilitatea, iar, în schimb, structurile de forţă fiind cointeresate să-i pregătească un culoar liber pentru un al doilea mandat (la fel a procedat şi TB, mult mai agresiv din 2007, după eşecul primei suspendări);", scrie fostul premier.

Adrian Năstase a decis să abordeze însă şi un subiect mult discutat în ultima perioadă, readus în discuţie de politicieni de marcă: statul paralel.

"În România în timpul regimului TB s-a constituit ceea ce este acum denumit „stat paralel”, „deep state” ş.a. În realitate, fenomenul nu este nou, el fiind prezent şi în alte state, de la Japonia la Brazilia, şi politologii îl denumesc Birocraţie, pentru a se diferenţia de clasa politică. El are anumite caracteristici: S-a constituit în perioada regimului Băsescu şi cuprinde structurile de informaţii şi Procuratura, fiind sponsorizat de la Bruxelles şi Washington, dorindu-se a se crea un instrument de control al „clasei politice” prin intermediul „luptei împotriva corupţiei”.

Mecanismul de Cooperare şi Verificare este instrumentul formal prin care eurobirocraţia îşi doreşte controlul asupra politicii României. În condiţiile în care obiectivele stabilite prin MCV par a fi ţinte în mişcare, nu văd de ce România şi Bulgaria, în solidar, nu s-ar adresa Curtii de Justitie a UE pentru a constata caducitatea acestuia?;

Pentru această Birocraţie, administrarea resurselor şi distribuirea acestora în folos propriu este mai importantă decât atingerea obiectivelor pentru care îi este acceptată existenţa;

Opoziţia Procurorilor şi a unei părţi din judecători (mai ales cei aflaţi la început de carieră) faţă de introducerea unor mecanisme de responsabilizare a activităţii din justiţie (scopul modificării legilor justiţiei) este o acţiune pentru păstrarea privilegiilor şi a impunităţii faţă de abuzurile proprii în exercitarea funcţiei. Trebuie înţeles foarte bine următorul mecanism: veniturile mari şi diverse alte beneficii nonsalariale ale magistraţilor sunt acordate în ideea că ei au un rol excepţional în societate, iar pentru a demonstra acest lucru s-a creat un mod de lucru bazat nu pe căutarea Adevărului, în condiţiile respectării drepturilor omului, ci pe impresionarea opiniei publice interne şi externe. De aceea, este obligatoriu ca Independenţa justiţiei – aceasta fiind tocmai o garanţie a aplicării corecte a legilor – să fie dublată de Responsabilitate;

Se consumă energii imense în legătură cu situaţia unor persoane – LC Kovesi – dacă ar trebui revocată sau nu. Mai important decât chestiunea unor persoane sunt soluţiile de ordin instituţional: i) responsabilitatea materială şi managerială pentru erori, gravă neglijenţă ori abuzuri; ii) schimbarea mecanismului prin care procurorii spun că doresc să fie independenţi, dar recrutarea lor se poate face printr-un simplu interviu (cazul DNA şi DIICOT), procedură care permite formarea unor „echipe” după cum sunt interesele şefului instituţiei; iii) transpunerea de urgenţă în legislaţia internă a Directivei prin apărarea prezumţiei de nevinovăţie, pentru a se reduce dimensiunile şi formele aberante ale telejustiţiei.", mai scrie Năstase.

Fostul premier vorbeşte însă şi despre controversatul dosar Tel Drum. Năstase spune că deşi nu cunoaşte speţa în ansamblul ei, consideră că decizia judecătorilor cade în plan secund, prevalând însă consecinţele în plan politic.

"Dosarul „Tel Drum”. Nu cunosc realitatea juridică a cazului, dar ca şi în alte cazuri instrumentate de DNA, ceea ce prevalează sunt consecinţele în plan politic şi mai puţin o decizie definitivă a instanţelor judecătoreşti, peste mai mulţi ani. De exemplu, în comunicatul DNA sunt două sintagme-cheie din perspectiva comunicării: „grup infracţional organizat” – pentru a se crea percepţia că preşedintele PSD a avut o activitate în stil mafiot (manipularea prin sintagme cu conotaţii negative); prejudiciu de „zeci de milioane de lei”, din ambiguitatea informaţiilor fiind lăsat să se înţeleagă că Liviu Dragnea ar fi fost beneficiarul acestei sume foarte importante. (manipularea prin numere mari)", scrie Adrian Năstase.

Cât despre moţiunea de cenzură declanşată de PNL împotriva Guvernului Tudose, Adrian Năstase s-a rezumat la a o cataloga drept un exerciţiu firesc de democraţie. "Moţiunea de cenzură este un simplu exerciţiu retoric, fără o finalitate politică imediată.", conchide Năstase.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.