Scrisoarea disidenţilor din PSD: Demisia lui Dragnea şi alte 18 solicitări

Exodul a cca 5 milioane de români spre Occident are efecte nefaste, dar abia acum începem să le măsurăm. Unul este scăderea radicală a nivelului de civilizație. România celor rămași acasă este mai vulgară, mai grobiană decît era înainte ca aceste 5 milioane de-ai noștri să părăsesca țara în căutarea unui loc de muncă. Degradarea spațiului public se vede cu ochiul liber. La fel și în politică. Priviți specimenele din Parlament, Guvern și primării! Am fost invadați pas cu pas în ultimii ani de pegra lumii românești care s-a instalat unde nu îi este locul.

Din nou, a treia oară, studenți și cadre didactice ale Institutului Național al Magistraturii au executat o demonstrație pe treptele Curții de Apel din București. Sugerând că se desfășoară o manifestație de protest a judecătorilor și procurorilor care lucrează în această instituție. Și tot din nou, conducerea Curții de Apel a comunicat: unu - că nu este implicată în acest protest și doi - că protestul nu e legal. După care, la fel ca și primele dăți, nu s-a mai întâmplat nimic. Numai că, de această dată, e groasă rău. Și vom vedea de ce.

Dragnea și-a atins scopul, dar cu ce preț? A pus pe tapet refendumul în speranța că deturnează atenția capului de locuitor de la adevăratele probleme. În plus a dorit să facă uitate problemele lui cu justiția. PSD nu si-a indeplinit obligația de a guverna după ce a cîștigat alegerile. Ziua bilanțului se apropie. Are nevoie de alibiuri. PSD și guvernul sau s-au ocupat numai de persoana sacră a lui Liviu Dragnea care este obsedat că ar putea fi condamnat și va ajunge în pușcărie. Cum dispune de o mașină de vot în Parlament cu care face ce vrea a dat drumul la cacealmaua cu referendumul.

În septembrie 1994, președintele Rusiei, Boris Elțîn, efectua o vizită în SUA, cu prilejul Adunării Generale a ONU. La întoarcere, el a decis să facă o escală în Irlanda, ceea ce l-a obligat pe premierul irlandez Albert Reynolds să își scurteze de urgență o vizită în Australia și să revină în țară, cu doar cîteva ore de aterizarea marelui oaspete din răsărit. Pe aeroportul Shannon au venit premierul irlandez, mai mulți miniștri, ambasadorul rus în Irlanda, Nikolai Kozîrev, etc, plus o gardă de onoare formată din 100 de soldați.

Din ce în ce mai mulți analiști politici din România și din afara României apreciază că, într-adevăr, țara noastră este de mai mult timp ținta unui război hibrid. Iar modul în care este organizat summitul Inițiativa celor Trei Mări este o nouă dovadă că în acest război hibrid, care are drept obiectiv resursele României, dar și consolidarea și, respectiv, destabilizarea din punct de vedere geostrategic, sunt utilizate săgeți interne, respectiv importanți oameni politici. În cele ce urmează voi dezvolta ideile pe care tocmai le-am prezentat.

Dl. Klaus Iohannis, substituindu-se ministrului de Externe, ar fi lucrat pentru întărirea acestei unități. În realitate, forțând unitatea contrariilor, cu bună știință, el a compromis proiectul.

În ultimul mandat de preşedinte al lui Ion Iliescu (2001-2004), s-a discutat mult despre CSAT, o instituţie neosovietică sau recesiv comunistă, nedemocratică, o dublură dictatorială şi paralelă a guvernului democratic desemnat. Era evident că rămăşiţa neosovietică şi militarizată trebuia urgent abandonată. În folosul democraţiei, CSAT, acest pseudoparlament şi guvern paralel totdeodată, trebuia să dispară. Următorilor doi preşedinţi, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis, le-a plăcut însă atât de mult acest instrument autoritar şi umbros, încât l-au folosit (Traian Băsescu) şi îl mai folosesc (Klaus Iohannis) în exces.

Se joacă în aceste zile o partidă pe cât de dramatică, pe atât de interesantă. Cei doi protagoniști sunt Dragnea și Iohannis. Eventualele victime colaterale sunt cetățenii României. Din mai multe generații. Provocarea este uriașa avere a națiunii din subsolul Mării Negre. Arena de luptă e summitul celor Trei Mări. Aici, Dragnea poate suferi o înfrângere majoră. Și, paradoxal, Iohannis poate câștiga.

Dacă privești trecutul fără patimi și fără prejudecăți, observi că ticăloșiile cele mai mari au pornit de la proiecte banale care abia pe parcurs, într-un mediu toxic, s-au malignizat. Așa trebuie să fi stat lucrurile și cu „protocoalele SRI”.

La început, a fost doar unul. Un singur protocol. Mare și lat. Încheiat între Serviciul Român de Informații și Parchetul General. Apoi, instituția domnului Hellvig a mai numărat o dată. Și au apărut câteva. Numărătoarea s-a transformat în sport național. Unde am devenit la un moment dat campion. Avansând, spre stupefacția generală, o cifră de peste 60. Între timp, Eduard Hellvig a mai făcut o dată inventarul. Și s-au strâns peste 150. Ulterior, Claudiu Manda, șeful Comisiei parlamentare de control a SRI, a precizat că din 565 de protocoale sau acorduri semnate în decursul timpului, astăzi mai sunt active 337. Acum se pune întrebarea, ce facem cu ele? Cum procedăm?