China vrea "reunificarea paşnică” cu Taiwanul

Fără a pretinde că sunt cititor în stele, am toate elementele necesare pentru a afirma că PSD se pregătește pentru a-i aplica PNL-ului o lovitură letală. Și asta se va întâmpla înainte de alegeri. Guvernul urmează să fie demis printr-o moțiune. Planul PSD este să cadă în final la înțelegere cu Klaus Iohannis, pentru desemnarea unui nou premier și a unui Guvern în care social-democrații să aibă un cuvânt greu de spus. Și oricât ar părea de straniu, resortul acestor evenimente politice îl constituie Uniunea Europeană. Concret, propunerea Comisiei Europene ca 33 de miliarde de euro să-i revină României. Ca parte a fondului de relansare.

Teza amînării alegerilor parlamentare este una dintre cele mai vehiculate în acest moment, vorbindu-se chiar de luna martie a anului viitor. Numai că există un motiv foarte simplu pentru care acest scenariu este inaplicabil: nu permite Constituția.

În urmă cu vreo două decenii, pe când eram Consul Onorific al Uruguayului în România, am călătorit de mai multe ori spre capătul sudic al Americilor. Între subiectele care m-au interesat ca jurnalist a fost și acela al stării presei din două dintre democrațiile cu tradiție ale continentului. Am aflat cu surprindere că atât în Uruguay cât și în Argentina statul susținea presa într-o manieră foarte directă și eficientă, asigurând sumele necesare funcționării tehnice a tuturor instituțiilor media, indiferent de orientarea sau calibrul acestora. Nu erau sume spectaculoase, dar confereau o anumită siguranță redacțiilor care deveneau mai puțin interesate să răspundă unor comenzi cu probleme etice. În acest timp în România presa se afla încă în expansiunea pe care i-o conferise libertatea obținută la Revoluție, mecanismele economiei de piață funcționând aproape fără milă. În timp ce unele publicații noi prosperau spectaculos, altele cu tradiție abia și duceau zilele, fiind tot mai des obligate să facă compromisuri care, în cele mai multe cazuri, s-au dovedit fatale. Pentru ele și pentru cititorii lor.

Așa ceva nu s-a mai întâmplat. Ce puțin în istoria statului modern român. Eu unul nu am mai auzit până acum ca un om de știință să fie silit, pentru a-și continua opera, să-și vândă cu anticipație drepturile de autor. Iată, avem parte și de așa ceva. Cel mai mare specialist din România în istoria recentă, Alex Mihai Stoenescu a luat această decizie extremă. De a-și vinde drepturile de autor pentru cel de-al cincilea tratat de istoriografie generală din lume. Pe care îl elaborează începând din 2006 sub egida Academiei Române. Nici Academia, nici vreo altă instituție culturală nu are mijoacele necesare pentru a asigura finanțarea pentru o documentare extrem de laborioasă a acestei lucrări de referință a culturii române. Criza cronică a culturii noastre, care în esența ei reprezintă o criză de management politic și de administrare a statului, a atins asemenea dimensiuni, încât, în timp ce se fură în această țară și din această țară ca în codru la propriu și la figurat, Guvernul nu găsește resursele necesare nici măcar pentru supraviețuirea la limita cea mai de jos a culturii. Dacă veți citi ceea ce urmează, vă veți lua cu mâinile de cap!

Lansarea în Franţa a Frontului popular (frontpopulaire.fr) al lui Michel Onfray (n. 1959, filosof), mişcare suveranistă, anti-Maastricht, protecţionistă, vizând unirea tuturor suveraniştilor – de dreapta, de stânga şi, mai ales, ceilalţi, cei care nu mai votează, cei care sunt scârbiţi de politică –, produce un seism de o magnitudine nemaivăzută. Să ne amintim că Emmanuel Macron şi LREM (Republica în marş) au luat şi ei toată puterea în 2017 prin aşa-zisul „degajism” (Dégage ! – „Cară-te !”), prin care atât partidul din care venea Macron, Partidul Socialist, cât şi LR (Republicanii), dreapta conservatoare şi liberală a lui François Fillon (pus la pământ cu un dosar contrafăcut, după un model practicat şi în România), au fost practic scoase din prima linie politică şi expediate în cămară sau chiar în pivniţă.

Gata! Cuțitele au fost scoase de sub masă. În prezența președintelui Klaus Iohannis. Un președinte descumpănit, care nu a rezistat în poziția de arbitru al taberelor rivale din PNL. A cedat presiunii. S-a retras diplomatic. Îi lasă pe unii liberali să-i hăcuiască pe ceilalți. Și așteaptă neliniștit deznodământul. Cum poate riposta Ludovic Orban atacului năprasnic vent din direcția grupării Rareș Bogdan?

O știre oarecum comică apărută alaltăieri la noi ar putea duce spre un mare semn de întrebare privind locul și rolul armatei române în ecuația euroatlantică. Un rol care să amintească de celebra glumă despre coproducțiile cinematografice comunisto-capitaliste: actorii lor și caii noștri.