Reteaua Corect

Will Smith și-a cerut scuze de la Chris Rock pentru palma dată la ceremonia Premiilor Oscar

Scris de newsreporter in 29 martie 2022 la 09:55, in Lifestyle. 447 vizualizari Intra in discutie TaguriChris rock, oscar, palma, scuze, sotie, will smith shortlinkhttp://crct.ro/nzmG

Will Smith și-a prezentat scuzele comediantului Chris Rock într-o postare pe Instagram pentru comportamentul său la ceremonia de decernare a Premiilor Oscar. Smith a urcat pe scenă și i-a tras o palmă lui Rock din cauza unei glume făcute la adresa soției lui Smith, Jada Pinkett Smith, scrie HotNews.

„Comportamentul meu la decernarea Premiilor Academiei de aseară a fost inacceptabil și ne-scuzabil”, a scris Will Smith. „Glumele pe seama mea fac parte din jobul pe care-l am, dar o glumă despre starea medicală a lui Jada a fost prea mult pentru mine și am reacționat emoțional.”, a scrie Smith, potrivit Wall Street Journal.

„Aș dori să-ți cer scuze în mod public, Chris. Mă simt jenat de ce am făcut iar faptele mele nu caracterizează omul care sunt”.

În cadrul repetițiilor pentru premii, Chris Rock nu a spus gluma care l-a determinat pe Will Smith să-l pălmuiască, au spus surse din echipa de producție. Gluma domnului Rock, despre părul scurt al doamnei Pinkett Smith, nu era nici pe teleprompterul pentru spectacol, au spus sursele citate.

Doamna Pinkett Smith a spus pe rețelele de socializare că suferă de alopecie, o afecțiune care provoacă căderea părului.

Will Smith a câștigat Oscarul pentru cel mai bun actor pentru interpretarea sa din drama „King Richard”, un film biografic despre Richard Williams, tatăl tenismenelor Venus și Serena Williams.

Will Smith și-a cerut scuze și Academiei de Arte și Științe Cinematografice, dar Academia anunțase deja deschiderea unei investigații oficială despre incident și a condamnat acțiunile domnului Smith.

Chris Rock a refuzat să depună plângere la poliție împotriva lui Will Smith.

Standardele de conduită ale Academiei spun că organizația poate lua măsuri disciplinare, inclusiv revocarea premiilor. Academia poate lua și măsuri mai puțin drastice, inclusiv mustrări private sau publice și pierderea temporară sau permanentă a eligibilității pentru viitoarele premii Oscar.

HotNews

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.