Reteaua Corect

Soții Zelensky, pictorial Vogue

Scris de newsreporter in 28 iulie 2022 la 10:34, in Lifestyle. 202 vizualizari Intra in discutie Taguripictorial, sotii zelenski, vogue shortlinkhttp://crct.ro/nzVV

Olena și Volodimir Zelenski au fost subiectul unui pictorial realizat de cea mai renumită fotografă și autoare de portrete din lume, Annie Leibovitz. Fotografiile au fost publicate de revista Vogue, alături de un interviu cu prima doamnă a Ucrainei, în care Olena Zelenski vorbește despre rezistența ucraineană în fața invaziei ruse și despre viața și munca ei. Annie Leibovitz, cunoscută pentru portretele ei, este autoarea celebrei fotografii cu John Lenon și Yoko Ono care a apărut pe coperta revistei Rolling Stone, devenind astfel una dintre cele mai nonconformiste coperți realizate vreodată., scrie Digi24.

„După Bucea, am realizat că războiul acesta vrea să ne disrugă pe toți”, a spus Olena Zelenska în interviul pentru Vogue, potrivit site-ului președinției Ucrainei, care a publicat și câteva fotografii de la ședința foto.

Olena Zelenska a mai spus că fiecare locuitor al Ucrainei este o țintă pentru Rusia.

Soția președintelui a fost fotografiată pentru interviu - singură sau alături de Volodimir Zelenski - de Annie Leibovitz, cea mai cunoscută autoare de portrete din lume.  

În fotografii, Olena Zelenska apare îmbrățișată de soțul ei sau singură pe treptele unui salon oficial transformat în buncăr, dar păzită de soldați înarmați. În altă fotografie Olena Zelenska stă, tot înconjurată de soldați care o păzesc, lângă epava celui mai mare avion din lume, An 225 Mrya - unul dintre simbolurile Ucrainei - distrus de ruși în primele zile ale invaziei.

În interviul publicat de Vogue, Olena Zelenska vorbește și despre munca ei în sprijinul ucrainenilor si despre programul național de sănătate mintală și suport psihologic, destinat recuperării psihice a celor care au avut de suferit de pe urma invaziei.

Cine este Annie Leibovitz

Fotografa americană Annie Leibovitz, 72 de ani, este cea mai cunoscută autoare de portrete din lume și, totdată, cea mai bine plătită fotografă.

Celebră pentru fotografiile sale pe hârtie lucioasă, Annie Leibovitz a realizat portrete cu numeroase personalităţi, printre care regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, fostul preşedinte american Barack Obama, Serena Williams, Kim Kardashian şi vedete de la Hollywood, potrivit Agerpres.

Instantaneele sale cu momente istorice, cum ar fi elicopterul lui Richard Nixon decolând de la Casa Albă în 1972, au făcut înconjurul lumii.

De asemenea, ea a semnat fotografia în care John Lennon, dezbrăcat, o ţine în braţe pe partenera sa de viaţă, Yoko Ono.

În plus, Annie Leibovitz este autoarea albumului „Women”, o compilaţie de imagini ce scoate în evidenţă curajul femeilor din toate categoriile sociale.

Galerie foto pe Digi24

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.