Reteaua Corect

Revelionul - O istorie a petrecerii de Anul Nou - Excese, bucurie, frici și mâncăruri exotice

Scris de newsreporter in 31 decembrie 2021 la 11:13, in Lifestyle. 652 vizualizari Intra in discutie TaguriAnul nou, istorie, petrecere, revelion shortlinkhttp://crct.ro/nyW8

Prima petrecere de Revelion din România s-a ținut acum aproape 120 de ani, dar obiceiul a venit din Franța unde încă de acum câteva secole se țineau uneori lungi festinuri nocturne, în zile speciale. În Franța șampania a devenit prima oară simbol al luxului de Revelion, iar acum unii francezi mănâncă în noaptea dintre ani chiar și carne de zebră. Mai jos puteți citi despre ce se mânca la primele Revelioane românești, despre perioada comunistă și despre superstiții legate de moarte și naștere, dar și despre sorcovit, scrie Hotnews.

Informația pe scurt:
  • Termenul Revelion provine din franceză. Cele mai vechi documente care se referă la ”reveillon” ca fiind o masă nocturnă datează din secolul 16 și era vorba despre o masă festivă care se ținea până la ora 2 sau 3 și se referea în primă fază la masa de Crăciun.
  • În Franța sunt câteva lucruri nelipsite la masa de revelion: șampania, cârnații de porc, stridiile și tartinele cu foie gras. În unele locuri se face și supă de ceapă. În ultimii ani se consumă tot mai multă carne exotică, precum cea de zebră, de cangur sau de crocodil.
  • Revelionul se organiza la începutul secolului 20 în special în Bucureşti, în familiile aristocratice. Primul Revelion despre care știm cu siguranță a fost organizat la final de an 1903 la Ploiești, iar cofetarii au muncit din greu la cele șase torturi.
  • La o masă de Revelion foarte pretențioasă din perioada interbelică puteau fi aduse ”bucate” care să satisfacă orice gust, oricât de rafinat, precum raţă cu sos de portocale, curcan fript umplut cu castane, icre moi şi biscuiţi de şampanie.
  • În comunism ziua de 31 decembrie începea cu mersul la muncă și continua cu cpzi, chiar și la sifoane. De Revelion oamenii voiau să aibă pe masă lucruri rare pe care în timpul anului nu le (prea) vedeau, cum ar fi șampania, portocalele, icrele negre sau bananele.
  • ”La noi se crede că la Anul Nou vorbesc vitele și trebuie să se îngrijească bine, căci altfel, în loc de a ura de bine stăpânului lor, , îl blestemă, de nu se alege decât praful și pulberea de el”, (Gh F Ciaușanu). În alte zone se credea că morții vin să se încălzească în noaptea dintre ani și se presăra pe jos cenușă, iar cea mai curată odaie din casă era încălzită.

Revelionul și originile franceze ale termenului

Cum era definit Revelionul într-un dicționar din perioada interbelică

revelión n., pl. oane (fr. reveillon, d. reveiller, a deștepta, din éveiller, care e lat. *exvĭgĭlare, cl. evigilare, a se deștepta. V. veghez). Petrecere în noaptea din ajunu Anului Nou (31 Decembre). V. cotilion.

Cele mai vechi informații despre un festin lung la final de an și început de nou an sunt de pe vremea Imperiului Roman, după ce Iulius Caesar a stabilit că anul nou va începe la 1 ianuarie, și nu la 1 martie ca până atunci. La câteva zile după marea sărbătoare a Saturnaliilor urma sărbătoarea denumită a sigiliilor, iar venirea anului nou era celebrată prin ospețe lungi cu foart multe feluri de mâncare. NU se născuse însă Revelionul așa cum îl știm.

Din Franța provine termenul Réveillon și numele vine de la réveil care înseamnaă trezire în franceză, pentru că participanții trebuiau să stea treji până dimineață când masa copioasă se termina. Ziua de 1 ianuarie a fost declarată zi liberă legală în anul 1810, iar termenul Reveilon a fost folosit începând cu secolul 18 în Franța pentru o masă îmbelșugată a nobililor în noaptea Anului Nou.

Cele mai vechi documente care se referă la ”reveillon” ca fiind o masă nocturnă datează din secolul 16 și era vorba despre o masă festivă care se ținea până la ora 2 sau 3 și se referea în primă fază la masa de Crăciun. Francezii au și în prezent două Revelioane: Reveillon de Noel, în noaptea de Crăciun și Réveillon de la Saint-Sylvestre, în noaptea de 31 decembrie către 1 ianuarie.

Reveillon de Noel a apărut înaintea celui de St Sylvestre, iar acest ””Revelion de Crăciun, prin tradiție era mai liniștit și se petrecea cu familia, având origini încă din secolul 16, în timp ce Revelionul Sfântului Silvestru are origini mai noi, secolul 19 și este mai ”agitat”, mai cu mult zgomot și se petrecea cu prietenii.

Sfântul Silvestru a trăit în secolul 4 e n, pe vremea Împăratului Constantin cel Mare și a ocupat scaunul papal timp de 21 de ani, până în anul 335. Silvestru a rămas celebru pentru marile bazilici construite pe vremea sa și pentru o legendă care spune că ar fi îmblânzit un balaur.

Revelionului de pe 31 decembrie francezii îi mai spun ”le réveillon du jour de l'An”.

Și la francezii este tradiția sărutului sub vâsc, iar vâscul era considerat sfânt încă de pe vremea celebrilor preoți ai celților: druizii. Și în Evul Mediu erau agățate ramuri de vâsc de tavanul casei pentru că se credea că aduce noroc.

Data de 1 ianuarie a fost stabilită pentru prima dată ca început de an din punct de vedere religios în anul 1691 de către Papa Inocenţiu al XII-lea. Ulterior, expresia „Réveillon“ a fost extinsă în Franţa la toate mesele luate seara târziu sau noaptea şi a fost ataşat petrecerii din noaptea de Anul Nou. Mai exact, cuvântul marca o cină luată la miezul nopţii, cu ocazia unei sărbători.

Interesant este că încă din secolul 16 există date din Franța despre locuri unde se organizau mese festive după slujba de la miezul nopții de Crăciun (Messe de Minuit). În multe gospodării se tăia porcul în noiembrie sau decembrie și se mânca din el luni bune, dar anumite părți, care nu se păstrau atât de mult, erau mâncate mai întâi și de aceea în noaptea de Crăciun în Franța de acum 200-300 de ani se mâncau diverse tipuri de cârnați de porc, spre exemplu.

În Franța, de Revelion se consumă o combinație de lucruri de îmbină luxul, cu clasicul și cu noutatea. Șampania este simbolul luxului, clasicul este reprezentat de cârnați precum boudin blanc și de stridii sau somonul afumat, iar la noutăți poate fi inclus macaronul sărat cu foie gras (Macaron au foie gras). În unele locuri se mănâncă și supă de ceapă, în altele mici tartine cu foie gras și alte bunătăți. Se mânca și carne de animale exotice: în anii 30 carne de ren, mai recent unii mănâncă zebră, struț sau cangur. Mai multe supermarket-uri din Franța vindeau încă de acum câțiva ani carne de zebră, iar struțul era prezent în galantare de mai bine de 25 de ani.

Se consumă și fructe exotice precum ananas, mango și licii. Francezii vor să petreacă în stil ”la nuit de la Saint Sylvestre”!

Primele state care trec în noul an sunt națiunile insulare din Pacific Tonga, Samoa și Kiribati, sunt celebre festivitățile cu focuri de artificii de la Sydney, dar și cele cu globul de cristal din Times Square, din New York. Anul acesta, din cauza pandemiei multe festivități au fost însă anulate sau mult micșorate.

Revelionul la români - De la prima petrecere, până la ”Ce facem de Rev?”
Obiceiul vest-european a luat amploare, fiind preluat în România la sfârşitul secolului al 19-lea și începutul secolului 20 de către copiii boierilor aflaţi la studii în străinătate.

Regele Carol I organiza un mare bal de 1 ianuarie la palat unde puteau fi și peste 2.000 de invitați, după moda petrecerilor de Anul Nou din Occident, dar înainte de 1900 nu sunt informații că ar fi fost folosit numele de Revelion. Erau invitate personalităţi din armată, politică, diplomaţie şi din lumea artistică. Însă în stradă, bucureştenii obișnuiți se distrau privind la fastul convoiului regal şi la eleganţa trăsurilor şi cupeurilor invitaţilor şi aşteptau cu înfrigurare momentul de final, cu jocuri de lumini şi torţe.

 

Primul Revelion românesc cunoscut

Prima petrecere grandioasă de Revelion a fost organizată la finele anului 1903, în Ploieşti, de către prefectul Luca Elefterescu în clădirea cunoscută în zilele noastre ca Muzeul Ceasului. Din meniu au făcut parte curcanul în aspic, sarmalele, baclavalele şi şase torturi care i-au descumpănit pe cofetari pentru că nu aveau scrise nume, ci anii 1903 şi 1904, ceea ce nu se mai pomenise până atunci.

Revelionul se mai organiza la începutul secolului 20 în special în Bucureşti, în familiile aristocratice.

Pe atunci, termenul de revellion a fost adaptat într-un mod cu totul original: petrecerea de ”bulion”. „În ziua de 27 decembrie 1903, bunicul meu s-a pomenit acasă cu Iancu, omul de încredere al lui Luca Elefterescu. – Dom’ Miai, vrea dom’ dipotat ca vineri să te înfăţişezi la dânsul cu tot ce-ţi trebuie… – Da, ce – se miră cofetarul – doar nu-l cheamă Vasile ? – Nu-l cheamă, da se face foc dacă nu te duci. Are un chef mare, de Anul Nou… Îi zice petrecerea de bulion, moda franţuzească“, menţiona istoricul ploieştean Paul D. Popescu, citat de Adevărul.ro.

Cofetarii au lucrat atunci aproape zece ore pentru cele şase torturi cu creme şi glazuri diferite, precum şi pentru numeroase tăvi cu baclavale, bezele, cornuleţe cu miere şi multe alte dulciuri.

Luca Elefterescu a fost avocat, petrolist, om de afaceri şi prefect de Prahova, iar în acel moment era deputat.

Revelionul în perioada interbelică


Tinerii şi artiştii bucureşteni erau atraşi mai degrabă de restaurantele de lux de pe Calea Victoriei, unde se semnau contracte de închiriere ori se făceau rezervări cu câteva luni înainte. Printre cele mai frecventate locuri de distracţie erau Cercul Militar, restaurantul Capşa, cafeneaua Kübler, cafeneaua Fialkowski de la intersecţia străzii Ion Câmpineanu cu Calea Victoriei şi cafeneaua High-Life de lângă Athénée Palace. Chiar şi sălile Teatrului Naţional – cel cu sediul pe Calea Victoriei, lângă Palatul Telefoanelor – găzduiau petreceri cu mii de invitaţi: domnişoare cu talia subţire, june modiste şi fetiţe cu gene lungi şi bucle bălaie, negustori cu mustăţile subţiri şi tineri aristocraţi trăgând indiferent din ţigări de foi.

Tot în perioada interbelică a devenit la modă petrecerea sărbătorilor în staţiunile montane. Prilej de relaxare în hoteluri ori vile private. Dar distracţia pe pârtiile de schi şi plimbările cu săniile trase de cai prin Sinaia, Predeal şi Buşteni erau rezervate numai pentru elită – oamenilor de rând li s-au ”deschis porţile” staţiunilor montane în perioada sărbătorilor de către regimul comunist, prin ONT Carpaţi. Însă familiile cu dare de mână alegeau vacanţe prelungite în staţiunile din Germania şi Austria. A fost o vreme când Tirolul era considerat o Mecca a sărbătorilor de iarnă.

Petrecerile de Anul Nou organizate ”cu simţ de răspundere” începeau în jurul orei 22. Supeul era servit după miezul nopţii, pe la 12.30-1.00 noaptea, după care începeau dansurile, deschise de câte un ”arbitru al eleganţei”, adică o persoană distinsă, respectată și cunoscătoare a obiceiurilor de la Paris, Berlin sau Londra. Petrecerea se încheia de obicei la 3.00-4.00 dimineaţa, dar putea dura şi până la 6.00-7.00 dacă oaspeţii erau în putere. La plecare, li se oferea o ceaşcă de cafea cu lapte ori una cu bulion cald, pentru revigorare.

Meniul de Revelion era bogat şi cuprindea numai mâncăruri rafinate, pregătite atent, după reţete de import uneori. La o masă care să satisfacă orice gust, oricât de pretenţios, puteau fi aduse preparate precum raţă cu sos de portocale, curcan fript umplut cu castane, icre moi şi biscuiţi de şampanie Capşa. Iar caviarul rusesc şi şampania franţuzească erau ”cod alimentar” obligatoriu pentru protipendada românească.

Se putea merge mai departe de atât, către bucătăria europeană, cu tort Claire, petites timbales milanaises, sterlet á la russe, selle de veau printanière, cotelettes de lièvre á la financière, chaudfroid de volaille, punch cardinal, dindonneau truffé, fonds d’artichants sance blanche, parfait au moka, fruits-dessert. Toate la o singură masă (sursa historia.ro).

Revelionul în comunism

Era o sărbătoare foarte importantă, dar nu mulți mergeau la restaurant, deși uneori se mai organiza Revelionul în cantinele fabricilor mari sau în clubul uzinei. În general Revelionul se făcea acasă sau la prieteni și nu era ceva neobișnuit ca într-un apartament mic să fie și peste 15-20 de oameni, tradiția fiind ca fiecare să aducă diverse feluri de mâncare ce erau apoi puse la comun.

Exista (și este încă) obiceiul de a cumpăra lozuri în plic pentru toată familia pentru a le deschide în noaptea de Anul Nou și mulți purtau în acea noapte o haină nouă sau un accesoriu nou, pe ideea de a avea noroc tot anul.

Prin anii 80 în ziua de 31 decembrie erau cozi interminabile chiar și la sifoane, iar cine reușea să găsească de cumpărat banane, icre negre sau Pepsi se putea considera extrem de norocos. Ca și în alte țări, și la noi de Revelion cei care petreceau voiau să mănânce ceva rar, ceva care nu vedea în restul anului sau vreun fel de mâncare scump pe care nu și-l permiteau în zilele obișnuite. Era o evadare culinară din cotidian.

De exemplu, în anii 80 era mare bucurie dacă o familie avea la masa de Revelion măsline, portocale sau ciocolată de import. În București unii reușeau să comande mâncăruri mai rare la casele de comenzi.

ȘI astăzi foarte mulți vor să aibă la masa de Revelion lucruri mai scumpe pe care în mod normal nu și le permit. Unii cumpără șampanie franțuzească, caviar rusesc, cel mai scump ”jamon” spaniol sau un tort mare comandat la cea mai bună cofetărie din oraș. Revelionul a fost mereu despre o schimbare scurtă care să întrerupă monotonia, iar lucrurile rare și scumpe erau foarte căutate.

În 1957, TVR a produs primul Revelion televizat din istoria sa. Petrecerea la care erau invitaţi artiştii cei mai cunoscuţi ai vremii s-a desfăşurat într-un studio improvizat de pe strada Moliere. Pe atunci, TVR avea un singur car de reportaj şi 150 de angajaţi. Cleo Stieber, una dintre primele crainice ale TVR, a deschis atunci programul pentru Revelionul 1957 cu mesajul: „Cu prilejul Anului Nou, vă urăm «La mulţi ani!». Permiteţi-ne să vă oferim în dar un program din cântecele şi jocurile noastre româneşti. Ridicăm paharul în sănătatea voastră! Pentru pacea şi fericirea noastră, a tuturor!”. Au cântat atunci Mihaela Cotaru, Luigi Ionescu şi Orchestra de Estradă a Radiodifuziunii Române, dirijată de Sile Dinicu.

În anii 70 televizorul a devenit tot mai important fiindcă programul de Revelion era printre cele mai așteptate din an datorită numeroaselor scenete cu actori mari. Foarte populare erau și reluările cu ”Dacă doriți să revedeți..” pe 1 și 2 ianuarie. Cel mai nepopular moment era discursul de Anul Nou al lui Nicolae Ceaușescu, cam cu 15 -20 de minute înainte de ora 0.

Televizorul este mult mai puțin popular în ultimii ani, nu doar fiindcă programele nu sunt prea grozave, ci și fiindcă oamenii, fie ies în stradă, fie dacă vor să se uite la ecran au acum numeroase opțiuni (Youtube, servicii de streaming).

Revelionul la români în tradiția populară


Revelionul este descris de Ion Ghinoiu ca fiind ”sărbătoarea nocturnă dedicată celui mai vechi zeu al omenirii, Anul, personificare a Soarelui. Anul vechi ”moare” la miezul nopții de Revelion și cel Nou se ”naște” imediat după acel moment. Zeul An moare și apoi renaște în noaptea dintre 31 decembrie și 1 ianuarie.

”Mai mult de un mileniu, până la jumătatea secolului al 19-lea, românii au celebrat Anul Nou în ziua de Crăciun. Sărbătoarea Anului Nou, după ce a fost despărțită de sărbătoarea creștină a Nașterii Domnului și mutată pe data de 1 ianuarie, pe locul unde romanii celebrau în Antichitate calendele lui ianuarie, s-a numit Crăciunul Mic, Îngroparea Crăciunului, Îngroparea Anului, și în final, Revelion”, scrie Ion Ghinoiu.

Pe 1 ianuarie este sărbătorit Sfântul Vasile, căruia popular i se zicea ”Sânvăsâi” și era înfățișat ca fiind ”un tânăr chefliu care stă călare pe butoi, iubește și petrece”.

Sorcova


Înainte să fie un bețisor împodobit cu flori colorate din hârtie creponată, sorcova se confecționa din rămurele de măr, păr, vișin, prun sau trandafir, tăiate și puse în apă la înmugurit și înflorit în ziua de Sfântul Andrei. A fost apoi o nuia cu rămurele ce erau împodobite cu fire colorate de lână. Uneori se punea și un clopoțel. Copiii își sorcovesc părinții, bunicii sau alte rude, urându-le viață lungă și prosperitate.

”Sorcovitul este o bătaie rituală, gest atestat frecvent în obiceiurile calendaristice (bătutul pământului cu maiurile, bătutul toacei), dar și în practica cotidiană (bătutul pe umăr). După terminarea colindatului sorcova se păstrează peste an, ca ceva sfânt, agățată pe peretele de răsărit al casei, la icoană sau în alt loc curat din gospodărie”

O noapte în care morții vin să se încălzească, iar animalele vorbesc

Iată ce scrie Gh F Ciaușanu, despre tradiții germanice pentru încălzirea celor duși, în noaptea de Anul Nou

”În noaptea de Anul Nou se arde în fiecare casă câte o lumânare, ca să se poată încălzi răposații care ar intra în casă. Tot atunci, și tot în acest scop, se încălzește o cameră, se face patul, se așază un scaun cu un ștergar întins pe el, se presară nisip pe jos și se împodobește odaia cu ramuri de brad. Dacă de Sf Silvestru, când se încălzește soba, înainte de miezul nopții - și se presară cenușă pe jos, punându-se și o laiță lângă sobă - se găsesc dimineața urmele morților rămase în cenușă, ei au venit de s-au încălzit peste noapte în odaia cea călduroasă și dichisită.

Ciuașanu mai scrie și despre credințele din locurile noastre legate de ideea că oglinzile sunt instrumente magice care pot prezice viitorul și dă exemplu o tradiție întâlnită și la alte mari sărbători:

”Fetele iau o lumânare de la Paști, se duc în seara Anului Nou la fântână, se apleacă cu lumânarea aprinsă peste ghizdurile fântânii și, după câtăva vreme de neastâmpărată așteptare, chipul viitorului soț răsare liniștit în oglinda apei chenăruită de întuneric”.

În țările din nord în noaptea de Anul Nou, la fel ca la Sânziene și de Crăciun, se trăgea cu pușca pentru a alunga spiritele rele. În multe locuri se credea că duhurile rele pot fi gonute cu zgomote, iar unul dintre sunetele cele mai eficiente era considerat trasul clopotului.

În unele locuri era tradiția, la fel ca-n noaptea Sfântului Andrei, să se ungă ferestrele și ușile cu usturoi, dar și cu leuștean, tot contra spiritelor rele. Tot ca apărarea contra răului, românii puneau o bucățică de fier în pragul casei sau se ciocăneau în cap cu o astfel de bucățică de fier. Tot așa se făcea și la alte două sărbători mari: Sf Gheorghe și Paștele.

”La noi se crede că la Anul Nou vorbesc vitele și trebuie să se îngrijească bine, căci altfel, în loc de a ura de bine stăpânului lor, , îl blestemă, de nu se alege decât praful și pulberea de el”, scrie Gh F Ciaușanu.

Hotnews

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.