Reteaua Corect

Putin ar fi tatăl a doi băieţi gemeni, născuţi în secret. Cine e mama

Vladimir Putin (66 de ani) ar fi tatăl a doi băieți gemeni, veniți pe lume la centrul Spitalicesc Kulakov din Moscova, scrie Le Point. Sursa citată menționează că fosta campioană olimpică Alina Kabaeva (36 de ani), care ar avea de aproape 20 de ani o idilă cu liderul de la Kremlin, a născut pe 7 mai, iar evenimentul a fost înconjurat în cel mai mare secret, scrie Digisport.ro.

Jurnaliștii francezi scriu că acest subiect este unul tabu în Rusia, despre care presa nu scrie nimic. Ziarul Moskovski Korrespondent urmează să fie închis după ce a publicat un articol despre gimnastă şi preşedinte.

"În ziua naşterii, un medic italian, asistat de directorul centrului, a realizat o cezariană", a declarat jurnalistul rus în exil Serghei Kanev, cu relaţii la serviciile de informaţii.

Le Point mai scrie că agenţi din cadrul FSO - serviciul de protecţie al preşedinţiei - au luat spitalul cu asalt, cu 3 săptămâni înaintea evenimentului. Etajul 4 ar fi fost evacuat, iar pacienții transferați la alt serviciu. De asemenea,  jumătate din personalul medical a fost pus să-şi ia concediu, iar vizitele externe au fost interzise.

Cine este Alina Kabaeva și ce legătură ar avea cu Vladimir Putin

Liderul de la Kremlin şi Alina Kabaeva s-ar fi cunoscut la începutul anilor 2000, în perioada în care specialista în gimnastică ritmică, de origine uzbekă, frecventa podiumurile.

Alina Kabaeva, supranumită ”cea mai suplă femeie din Rusia”, a fost medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice din 2000 și cu aur, patru ani mai târziu, la Atena. A fost de două ori campioană a lumii și de cinci ori campioană a Europei.

Kabaeva mai are un băiat în vârstă de 10 ani şi o fată în vârstă de 6 ani. Vladimir Putin are și el, la rândul său, două fete, de 32 și, respectiv, 34 de ani.

Sursa: Digisport.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.