Reteaua Corect

O tânără artistă vrea să schimbe percepția românilor față de un subiect tabu: depresia postpartum

Scris de newsreporter in 19 septembrie 2021 la 12:31, in Lifestyle. 344 vizualizari Intra in discutie Taguripostpartum, tabu shortlinkhttp://crct.ro/nyrt

Felicia Simion este o tânără de 27 de ani din București, fotografă și artistă vizuală, care, la două luni după ce a născut-o pe fiica ei Aurora, a fost diagnostica cu depresie postpartum cu elemente psihotice. Recent, tânăra a demarat proiectul "Postpartum" unde vrea să fotografieze femei care au trecut prin boală, alături de copiii lor. " Vreau să le transmit mamelor că nu sunt singure și că există căi de a depăși boala", scrie HotNews.

Femeile au puterea de a da viață, iar cele care aleg să facă asta intră, că vor sau nu, într-un sistem care le glorifică și care le idealizează, fără a le privi în particular.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății , la nivel global, aproximativ 10% dintre femeile gravide și 13% dintre cele care au născut recent suferă de o afecțiune mentală, în special de depresie. În țările dezvoltate, numărul acestora crește – ajung la 15,6% în timpul sarcinii și 19,8% după naștere.

Depresia postpartum este o realitate de care se vorbește mult prea puțin la noi în țară - cum să fii tristă, când ți s-a întâmplat cel mai frumos lucru din lume?

Există însă voci care prind curaj și care se vulnerabilizează public, pentru a prezenta și o altă față a ceea ce înseamnă să fii mamă. "Nu, nu ești o mamă rea; nu, nu ai făcut nimic greșit", sunt doar câteva dintre vorbele pe care aceste femei trebuie să le audă, în timp ce se luptă cu o boală și încearcă să fie cea mai bună versiune a lor, atât pentru ele, cât și pentru copilul lor.

Felicia Simion este o tânără de 27 de ani din București, fotografă și artistă vizuală, care, în urmă cu doi ani, la două luni după ce a născut-o pe fiica ei Aurora, a fost diagnostica cu depresie postpartum cu elemente psihotice. Într-o postare sinceră pe contul ei de Facebook , Felicia spune cum fetița ei i-a spus "mami", după doi ani și două luni de la naștere.

"Maternitatea vine cu schimbări majore în viața unei femei"

Psihoterapeuta Cristina Colotelo spune că depresia postpartum este un amestec complex de modificări fizice, emoționale și comportamentale care apare la unele femei după ce au născut. DSM-5, manualul utilizat pentru diagnosticarea tulburărilor mentale, notează că depresia postpartum este o formă de depresie majoră care poate începe în intervalul de patru săptămâni - un an, după naștere.

Specialista susține că maternitatea vine cu schimbări majore în viața unei femei, iar apariția unui copil aduce cu sine un tumult de gânduri, de emoții, de experiențe, care sunt noi și, de cele mai multe ori, nu seamănă întru totul cu imaginea idilică proiectată de mediul social, cultural, familial asupra maternității.

"În contextul nașterii, există laolaltă și bucuria de a fi născut, dar și gândul copleșitor al mamei, dacă nu va putea face față responsabilităților, există și iubirea pentru copil, dar și gândurile intruzive că și-ar putea face rău sieși sau copilului. Sunt lucruri delicate despre care se vorbește puțin și adesea cu judecată și neînțelegere", adaugă ea.

Cristina Colotelo crede că imaginea maternității în societatea noastră are tendința de a fi idealizată, să pară că e de basm, doar împlinire și perfecțiune, când, de fapt, lucrurile sunt mult mai complexe de atât.

Maternitatea, completează ea, vine cu o serie de provocări, care trebuie gestionate într-un timp scurt, iar o mamă poate simți o presiune imensă când știe că viața unui nou-născut depinde de ea și se poate simți singură, epuizată, neînțeleasă și izolată.

Psihoterapeuta crede că depresia postpartum poate fi tratată, cu sprijinul corect și oferit la timp (medic, psihoterapeut, apropiați), iar mamele vor reuși să se adapteze la noua viață și să-și reașeze gândurile și emoțiile într-o formă care să aibă sens pentru ele.

"Totul e să spui - nu mă simt bine, e greu pentru mine, am nevoie de ajutor, am nevoie de suport - și să acționezi. Să îți arăți iubirea înseamnă să ceri ajutorul când deja întrevezi că nu îți este bine."

"În adâncul meu mi-am dorit dintotdeauna copii"

Felicia începe prin a povesti cum a fost un copil iubit, iar viața de familie i se părea un ideal de atins.

"Cred că în adâncul meu mi-am dorit dintotdeauna copii. Pe Aurora ne-am dorit-o, iar în perioada sarcinii m-am conectat la mine însămi și la soțul meu și am ajuns la un nivel de conștientizare pe care cu greu l-aș fi atins într-o perioadă diferită", spune ea.

A avut o sarcină cu emoții, ore de puericultură (unde a lipsit la ora despre depresie, pentru că pur și simplu nu a vrut să se gândească la asta) și ședințe foto. În cele nouă luni, ea a dezvoltat și un proiect fotografic, "WOMB", unde a chestionat perioada de tranziție către o nouă identitate, cea de mamă, una plină de incertitudini, confuzie, separare de vechi și contopire cu noul.

"Nașterea a fost cu adevărat un periplu, cu emoții puternice și contrare – de la extazul că voi aduce pe lume o nouă ființă, la disperarea că ființa cea mică întârzie să vină (36 de ore). Soțul meu a fost alături de mine și a avut rol de doula . Am privit nașterea ca pe o experiență aproape primitivă, însoțită de stări pe care nu le mai trăisem niciodată. M-am simțit atotputernică, atotcuprinzătoare, în opoziție cu tot ce a urmat după."

Complexitatea depresiei după naștere

Cristina Colotelo spune că modificările de dispoziție pe care le pot avea femeile după naștere se concretizează în trei forme, fiecare cu simptomatologie diferită, dar toate au tratament.

Baby blues - o stare de tristețe și melancolie, care poate apărea la câteva zile după ce nașterea a avut loc. Terapeuta spune că nu este nimic neobișnuit la schimbările de dispoziție după naștere și multe femei se simt confuze și nu vorbesc despre asta, pentru că s-ar simți judecate, însă comunicarea este cea mai bună modalitate de a face față acestor emoții contradictorii.

Poate dura câteva ore sau una-două săptămâni după naștere și, de obicei, nu necesită tratament medicamentos.

Depresia postpartum - se poate instala la câteva zile sau chiar luni după naștere și poate apărea după nașterea oricărui copil, nu doar al primului.

Vine cu stări profunde de tristețe, neputință, lipsă de speranță, disperare, pierderea interesului pentru sine și cei din jur, vinovăție că este posibil să nu simți că îți dorești copilul, să nu simți că vrei să îl îngrijești sau să ai vreo legătură afectivă cu el.

Psihoza postpartum - cea mai severă și gravă formă care poate afecta noile mame. Această boală se poate întâmpla rapid, adesea în primele trei luni de la naștere. Femeile pot pierde contactul cu realitatea, având halucinații auditive, vizuale și iluzii (crezând cu tărie lucruri care sunt în mod evident iraționale).

Alte simptome includ insomnie, senzație de agitație și furie, agitație, neliniște și sentimente și comportamente bizare. Femeile care au psihoză postpartum au nevoie de tratament imediat și aproape întotdeauna au nevoie de medicamente.

Felicia nu știe să fi avut cazuri de depresie postpartum în familie, dar i-a fost frică să nu aibă ea parte de așa ceva, deși își spunea că nu are cum să i se întâmple asta.

Primele săptămâni după naștere au trecut ca un talmeș-balmeș și, așa cum povestește, nu a avut timp să conștientizeze schimbarea care se petrecea cu ea și viața ei.

"Treptat, anxietatea a început să crească. O experimentam atunci când ieșeam cu Aurora din casă, cu fiecare mașină sau om care trecea pe lângă noi, respectiv acasă, când rămâneam, chiar și pentru o jumătate de oră, singură cu bebelușul", spun ea.

"O să crești mare, o să mergem la Paris și o să ne plimbăm peste Sena"

La două luni după naștere, s-au declanșat atacurile de panică, povestește Felicia.

"Au venit împreună cu o senzație de teamă acută și cu gânduri obsesive. O neliniște constantă a minții, care nu mă lăsa să dorm, nu mă lăsa să fiu. Țin minte că mă trezeam dimineața și îmi spuneam "azi e ultima zi, ultima zi când trebuie să trec prin asta". Totul s-a preschimbat ca într-o vrie, nu am apucat nici să mă dezmeticesc bine", își aduce aminte ea.

Atunci a hotărât că trebuie să meargă la psihiatru, iar diagnosticul primit a fost de depresie postpartum cu elemente psihotice.

Cristina Colotelo spune că o mamă își dă seama când este ceva diferit la modul în care se simte, iar multe dintre femeile care suferă de depresie postpartum folosesc metafore precum faptul că se simt ca într-un hău sau o mlaștină, că au senzația că totul în jurul lor este asemene unor nisipuri mișcătoare în care se afundă.

"Nicio mamă nu se plânge când îi este bine. Ceea ce este extrem de important să facă mama, este să-și valideze starea. Să nu minimizeze, să nu treacă cu vederea stările de neliniște, epuizarea, disperarea, tristețea, agitația și orice alte lucruri pe care le simte", adaugă ea.

În ceea ce o privește pe Felicia, fotografa își aduce aminte cum dansa cu fiica ei în brațe, în timp ce-i șoptea: "o să crești mare, o să mergem la Paris și o să ne plimbăm peste Sena. Repetam aproape obsesiv gândul ăsta, numai ca să scap de celelalte gânduri – de frică paralizantă că ceva rău ni se va întâmpla și că nu voi putea să controlez asta.

Mi-am creat atunci o serie de mecanisme, de lucruri pe care le repetam în neștire, precum mantre, melodii, exerciții fizice. Nimic din toate acestea nu au funcționat însă."

"A fost greu să rezist gândurilor, să le fac față"

Psihoterapeuta spune că oamenii sunt ființe particulare, fiecare cu istoria sa de viață, cu bagajul personal ereditar, social, cultural, cognitiv, emoțional și somatic. Nașterile, de asemenea, sunt evenimente particulare, care se petrec în sistemul complex al existenței fiecărei femei și, de multe ori, nu există o singură cauză pentru depresia postpartum, ci un tablou întreg de circumstanțe evidente sau discrete care favorizează apariția acestei suferințe.

Literatura de specialitate menționează factori precum modificările hormonale, deprivarea de somn sau odihnă, un istoric de depresie, tulburări psiho-emoționale sau cel al sarcinilor neduse la termen, contextul social, sănătatea fizică sau traume psiho-emoționale care nu au fost adresate.

"Ceea ce este important să știe o mamă care are depresie postpartum, este ca nu a făcut absolut nimic greșit, să nu se învinovățească, ci să ceară sprijin să îi fie bine", susține specialista.

În timpul celor doi ani cât a suferit de depresie postpartum, Felicia a consultat, prin diferite recomandări, opt medici psihiatri, iar toți i-au oferit același diagnostic, cât și tratamente similare.

"La psihiatru, am găsit alinare preț de o oră. Când plecam de acolo, lucrurile reveneau la "normal" – cel puțin, noul "normal". Am fost dezamăgită de multe ori de faptul că tratamentul nu dădea roade, până la impulsul de a renunța. Dar am înțeles că renunțarea este graduală și că orice întrerupere bruscă a medicamentului poate cauza o și mai mare adâncire în problemă."

Tânăra spune cum i-a fost greu să accepte starea în care era, faptul că trece printr-o boală și mintea ei este în suferință și să accepte sentimentele de vinovăție care însoțeau depresia.

"Vinovăție că nu sunt îndeajuns de mamă pentru Aurora, îndeajuns de soție, că nu sunt, pur și simplu, îndeajuns. A fost greu să rezist gândurilor, să le fac față. A fost greu să dorm, greu să mă ridic din pat. Greu să cuprind faptul că viața pe care o aveam nu mai există.

Că mă aflu într-un neant din care nu știu cum să ies. Greu să mă rog, greu să cred. Cel mai greu – să accept că sunt mamă", spune ea.

"Contribuiam la datoriile de mamă, dar nu eram eu"

Cristina Colotelo spune că mediul are un rol important în procesul de vindecare, iar familia și apropiații celei care a născut ar fi bine să se educe și să se informeze despre ce presupune nașterea și care sunt semnele depresiei postnatale.

"E important ca familia să știe că aceasta este o afecțiune clinică serioasă și să îi ofere mamei tot sprijinul de care are nevoie pentru a primi ajutor de specialitate și să îi fie alături cu iubire și deschidere", spune ea.

Încă de la nașterea Aurorei, părinții Feliciei, dar și soțul ei, au fost alături de ea. "Mama era cea care se trezea prima și adormea ultima. A trebuit ca eu să mă învăț pe mine să supraviețuiesc, iar cei din jurul meu să o ajute pe Rori să supraviețuiască.

Eu eram acolo, contribuiam la datoriile de mamă, dar nu eram eu. Mintea era în altă parte și devenea tot mai imposibil să o aduc la liman", spune ea.

Familia și prietenii au înțeles cât au putut prin ce trecea ea și, așa cum zice, asta a fost suficient. Nu s-a simțit judecată nici măcar o secundă, ci, din contră, a fost ajutată ori de câte ori a cerut ajutorul.

"Și dacă este un lucru pe care să-l fi învățat în urma întregii experiențe, ăsta e – să strig. Îmi amintesc plimbările pe câmp din perioada stării de urgență, când ne-am refugiat la țară, și toate telefoanele pe care le dădeam plângând terapeutei sau prietenelor mele", adaugă artista.

"Sunt într-un echilibru, unul fragil, dar este o oază de confort"

Așa cum a procedat și Felicia, psihoterapeuta recomandă ca mamele să își amintească în mod conștient că indiferent cât de grea este situația prin care trec, ele au făcut ce au știut mai bine și că totul este un parcurs de învățare, de creștere, de transformare. Depresia postnatală este un pasaj dificil, dar pe care îl pot traversa și există sprijin pentru ele, dar e nevoie să-l ceară.

"Să iasă la aer și la plimbare (pot face asta și cu copilul), să se hrănească suficient și sănătos, să se odihnească, să respire conștient, să-și mulțumească pentru corpul puternic și iubitor care a fost sălaș pentru copilul adus pe lume, să-și mulțumească pentru imensa lor capacitate de a fi aici și acum așa cum pot, chiar și când e greu.

Să cânte - pot exprima emoțiile cărora nu le găsesc cuvinte și pot elibera ce e apăsător. Exista un rost în vremurile de demult când mama îi cânta copilului cântece de leagăn, liniștitoare - erau bune și pentru atașamentul mamă-copil și pentru fiecare în parte", adaugă terapeuta.

Pentru Felicia, lucrurile au început să se așeze când Rori a împlinit vârsta de doi ani, după ce tânăra a acceptat că atât poate acum, ca mamă, ca soție, ca fiică. A înțeles că poate duce lucrurile până la un punct și a hotărât să separe mai bine viața de familie de cea de artistă.

"Am acceptat să primesc și mai mult sprijin din partea părinților decât avusesem parte până atunci și am început să o privesc pe Aurora dintr-o altă perspectivă, renunțând la orice definiție a mamei pe care am învățat-o în trecut. Acum sunt într-un echilibru, care rămâne unul fragil, dar este o oază de confort și liniște pentru mine. Nu sunt mama care îmi doream să fiu, dar îi ofer lui Rori atât cât pot, iar de la ea primesc înzecit."

"Mă apropii de Rori pe zi ce trece"

În perioada depresiei, Felicia simțea în permanență că este ceva care stă în calea consolidării legăturii dintre ea și fiica ei - ca o barieră invizibilă între ele care o împiedica să o vadă pe Aurora așa cum e ea.

"Simțeam că, pur și simplu, sunt oarbă la frumusețea și dragostea ei. Că nu-mi este permis să mă bucur de ea, că pentru mine maternitatea devenise o himeră. Acum, la doi ani și trei luni de la declanșarea depresiei postpartum, mă apropii de Rori pe zi ce trece. Sunt capabilă să o cunosc din ce în ce mai bine, să îi învăț particularitățile și să îi apreciez unicitatea."

Felicia a demarat în prezent proiectul "Postpartum", unde vrea să fotografieze femei care au trecut prin boală, alături de copiii lor. "Ideea a venit tot în sprijinul vindecării; practic, îmi doresc să dau mai departe, să aduc, prin fotografie și text, existența depresiei postpartum la o mai mare conștientizare, să le transmit mamelor că nu sunt singure și că există căi de a depăși boala", spune ea.

Fotografa nu regretă nimic din propria ei experiență, ci privește detașat în urmă și respiră ușurată. "Am luat fiecare episod depresiv pas cu pas și am încercat să-l depășim. Am căzut, m-am lovit, am plâns, m-am ridicat, și am luat-o de la capăt de atâtea ori că nici nu am putut ține socoteala", adaugă ea.

La nivel de societate, i-ar plăcea ca oamenii să conștientizeze această boală și adâncimea suferinței sale. "Să înțeleagă că foarte multe mame trec prin asta și că nu este nimic greșit cu ele. Să judece mai puțin, să privească cu mai multă blândețe", mai spune artista.

Cât despre mamele care trec prin ce a trecut ea, Felicia le-ar lua în brațe și le-ar ruga, cu toată ființa ei, să aibă grijă de ele însele, să nu se uite pe sine.

"Să se întoarcă la activități și la oameni dragi, să se lase ajutate, să se lase iubite. Să conștientizeze că nimic nu este permanent și că totul se află în devenire. Și că există, chiar și în punctul cel mai de jos, o frântură de speranță, care le va ține în viață", încheie ea.

HotNews

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.