Reteaua Corect

Întâlnire surpriză între bărbații din viața Elenei Udrea

Recentele probleme de sănătate ale Elenei Udrea, care îşi ispăşeşte pedeapsa cu închisoarea în penitenciarul Târgşor Nou, se pare că i-au făcut pe fostul soţ, Dorin Cocoş, şi actualul, Adrian Alexandrov, să lase deoparte neînţelegerile şi să aibă o discuţie civilizată spre binele fostului ministru, relatează Știripesurse.

Cei doi bărbaţi din viaţa Elenei Udrea s-au întâlnit la un mall din Bucureşti, unde au stat împreună la masă şi au discutat timp îndelungat, atmosfera între ei fiind una calmă, ba chiar cordială.

Primul care a ajuns la surprinzătoarea întâlnire a fost omul de afaceri Dorin Cocoș, care a și așteptat o vreme până ce tânărul partener al fostei sale soții și-a făcut apariția. A avut timp să bea un fresh, o cafea, ba să dea și un telefon.

Nu a dat semne de nerăbdare, nici de nervozitate. Ba chiar părea atât de liniștit, încât paparazii Mediaflux au crezut pentru o vreme că Dorin Cocoș a făcut doar o pauză de shopping (avea alături două pungi măricele) și că își va continua periplul prin mall.

La scurt timp, Adrian Alexandrov s-a așezat firesc la masă, cu o cutiuță de ”pachețele de primăvară” din care a mâncat cât timp Dorin Cocoș a vorbit.

Potrivit sursei citate, Dorin Cocoş a vorbit primul, un discurs destul de lung, apoi fiind rândul mai tânărului iubit al Elenei Udrea.

Odată încheiată discuţia, Cocoș a cerut și a primit nota de plată, a aruncat o privire scurtă și a plătit, apoi bărbaţii din viaţa Elenei Udrea Elenei Udrea s-au ridicat în același timp de la masă, și-au strâns mâinile și au plecat, fiecare pe drumul lui.

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.