"În ultimele ore, tatăl unui prieten din lumea tenisului a murit. Casa lui e complet distrusă. Nu pot descrie ceea ce simt. Sunt deja două luni și am avut suișuri și coborâșuri. Primele două săptămâni au fost groaznice și încerc să mă obișnuiesc cu ce se întâmplă. Acum două săptămâni am apelat la un psiholog, care mă ajută enorm, pentru că am ajuns într-un punct în care am avut gânduri foarte periculoase.
Nu vreau să o spun eu, dar vă puteți imagina. E groaznic să vezi că iadul acela din țara mea nu se mai termină și să nu știi ce urmează. Mă simt neputincioasă, simt că nu pot face nimic și sunt momente în care mă întreb pentru ce trăiesc, ce ar trebui să fac cu viața mea.", a declarat Marta Kostyuk, conform Tennis World.
Marta Kostyuk: "Rușii n-au venit niciodată să vorbească cu mine. Le-am șters toate contactele"
"Acum mi-am schimbat perspectiva și știu că nu trebuie să tac sau să o fac pe victima. Trebuie să încetez să mă mai plâng, să mă concentrez pe nevoie reale și să încerc să fiu o jucătoare profesionistă. S-a demonstrat, de-a lungul anilor, că sportul nu poate fi separat de politică. Încerc să aflu de ce niciun jucător rus nu m-a întrebat nimic despre această situație.
Mă simt foarte singură, înainte aveam multe relații cu jucătoarele din circuit, dar acum nu mai comunicăm. Toți spun că vor să ne ajute și că sunt solidari, dar apoi nici măcar nu ne bagă în seamă. Rușii au obligația să vorbească deschis despre barbarismul invaziei. Chiar dacă susțin războiul, trebuie să o spună. Nu aș vrea să trăiesc într-o țară în care nu pot să-mi exprim sentimentele.", a mai afirmat tânăra jucătoare din Ucraina.
Kostyuk a vorbit în mod regulat cu un psiholog pentru a o ajuta să treacă prin tot ceea ce simte și trăiește: "A fost un roller-coaster. Într-o zi ești bine, în cealaltă zi te simți oribil, se întâmplă ceva straniu. Pentru mine, ca o persoană emoțională, nu e deloc ușor, dar încerc să mă descurc. Unele săptămâni au fost extrem de dificile, am ajuns să mă gândesc: "Ce rost mai are să fiu aici în viață?". Este nevoie de multă putere mentală și de muncă, încerc să fac tot ce pot.
Am șters toate contactele de la toți jucătorii ruși și bieloruși cu care am fost prietenă, din cauza faptului că eram apropiați și nu s-au gândit niciodată să vină la mine și să vorbească cu mine. Cred că este un motiv destul de bun, indiferent de sentimentele lor, chiar nu-mi pasă", a afirmat Marta Kostyuk, pentru Eurosport.
Galerie foto pe Digi24
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.