Reteaua Corect

Kavala, o destinație unică de city break

Scris de newsreporter in 14 noiembrie 2019 la 10:33, in Lifestyle. 438 vizualizari Intra in discutie Taguricity break, kavala, vacanta shortlinkhttp://crct.ro/nvgN

Kavala, capitala și portul principal al prefecturii Kavala este construit amfiteatric pe versanții Muntelui Symvolo formând unul dintre cele mai pitorești orașe din Grecia. Briza orașului străbate clădirile sale istorice care reflectă perfect caracterul modern al orașului, relatează Știripesurse.ro.

rașul modern

Kavala are un caracter unic care reflectă trecutul recent:conacele neoclasice și depozitele mari de tutun evocă amintirea unui trecut îndepărtat când o burghezie bogată a dominat orașul. În „Mecca tutunului”, cum a fost denumită Kavala în trecut, mii de lucrători din industria tutunului, bărbați și femei, și-au câștigat existența. Fețele lor vor rămâne vii pentru toată eternitatea datorită fotografiilor alb-negru care împodobesc zidurile Muzeului Tutunului. Pe faleza pietruită a portului, incadrată de palmieri, se găsesc numeroase taverne, în timp ce bărcile pescarilor se reflectă in apele azurii.

content-image

Cel mai popular punct de întâlnire al orașului este Piața Eleftherias, iar cel mai animat este strada pietonală Megalou Alexandrou cu magazine cochete, cafenele, baruri, precum și un fost depozit de tutun care a fost transformat într-un centru comercial. În apropiere de piața Eleftherias se află vechiul cartier pitoresc Agios Nikolaos unde se află și biserica omonimă (fostă moschee). Pe relicvele unui pilon antic se poate observa ceea ce potrivit tradiției se presupune a fi amprenta Apostolului Pavel, rămasă acolo de când a vizitat Macedonia.

Apeductul Kamares

Kamares, in traducere arcade, este unul din simbolurile oraşului, fiind cel mai bine conservat apeduct din Grecia. A fost construit în anul 1550 de către Suleiman Magnificul și a suferit reparații majore in secolul 19, în timpul domniei lui Mehmet Ali, fiind folosit pentru a transporta apă pentru necesitățile orașului. Este o construcție monumentală, 52 de metri înălțime, alcatuită din 60 de arcade. Pe Kamares sunt cocoțate câteva case de refugiați frumos renovate precum și magazine din secolul XX.

Castelul și Acropola

Acropola a fost construită de otomani între anii 1425 și 1530 pe ruinele unui castel bizantin. Acesta era alcătuit din zidurile interioare și exterioare care conectau acropola cu zidurile peninsulei care fortificau partea inferioară a dealului din partea portului.

content-image

 

Imaret

 

Imaret este o clădire impresionantă ridicată de Mehmet Ali (1769-1849) ca donație pentru orașul natal. Ali s-a născut în Kavala și a devenit mai târziu conducătorul Egiptului. Este situat în partea de vest a Orașului Vechi, în Panagia, ocupând o suprafață de 3500 mp. A fost frumos renovat de catre Misirian, o familie de comercianți de tutun.

Astăzi funcționează ca un hotel de lux.

Muzeul Tutunului

 

Nu ratați ocazia de a vizita un muzeu deosebit de interesant care povestește istoria industriei tutunului din Kavala. Exponatele includ instrumente legate de prelucrarea tutunului, fotografii și documente rare.

content-image

Situl arheologic din Filippi

Reprezintă cel mai important sit arheologic din zona Macedoniei de Est a Greciei, monument inclus pe lista UNESCO a patrimoniului mondial de la mijlocul lunii Iulie 2016, satisfăcând toate criteriile semnificative și stricte ale instituției.

Principalele puncte de interes ale sit-ului arheologic sunt zidurile fortificate și Acropolateatrul din Filippi construit în timpul domniei lui Filip al II-lea, pe la jumătatea secolului IV î.Hr; Forumul roman datând din perioada lui Marcus Aurelius (161 – 180) acesta reprezentând centrul administrativ al Filippi în perioada romană fiind format dintr-un complex de clădiri publice proiectate ca o unitate, organizate în jurul unei pieţe centrale și include un fascinant paviment din mosaic cu o suprafață de 40mp; închisoarea Apostolului Pavel din perioada romano-bizantină; Octagonul, un mare complex de temple dedicate Apostolului Pavel si trei bazilice care datează din secolul 5-6.

Gastronomie

În Kavala rețetele tradiționale locale au fost influențate de bucătăria refugiaților din Pontos, Asia Mică și Cappadocia.

Pește proaspăt și fructe de mare, carne delicioasă locală, ” macrou  „gouna” (macrou uscat la grătar), sardine „pantremeni”, midii cu orez, saganaki cu hering, anșoa învelite în foi de viță, vinete umplute, acestea sunt doar câteva rețete foarte renumite în Kavala și împrejurimi. Carnea servită în satele împrăștiate pe masivele Lekani și Paggaio este delicioasă.

Sunt deosebit de renumiți strugurii, vinul și tsipouro-ul produs în zonă, precum și fursecurile cu migdale "kourabiedes" din NeaKarvali.

content-image

Plaje de nisip și ape cristaline

Pe o coastă de litoral cu o suprafață de 80 km, la est și vest de Kavala veți găsi unele dintre cele mai frumoase plaje din Grecia de Nord :

Plaja Ammoglossa / Keramoti

Plaja foarte populară și cosmopolită, cu mulți vizitatori în fiecare vară, la 12 km sud-est de aeroportul Kavala. Dispune de apă liniștită și puțin adâncă ideală pentru familiile cu copii. Veți găsi baruri organizate pe plajă, cafenele și taverne cu specific pescăresc.

 

 

 

Plajele Ammolofoi și Nea Peramos

O serie de plaje exotice cu nisip fin și ape cristaline. Vizitatorii spun că amintesc de plajele din Caraibe. Plaja Ammolofi este cotată printre cele mai frumoase zece plaje din Grecia. Plaja centrală este o destinație preferată de tineri, cu numeroase baruri și petreceri organizate până la căderea nopții. La est și la vest există plaje mai liniștite dar la fel de atrăgătoare. Merită vizitată stațiunea  Nea Peramos, situată în apropiere, deoarece este considerată una dintre cele mai faimoase destinații turistice din Grecia, cu plaje și taverne minunate care oferă cel mai bun pește din zonă. Vis-a-vis de plaja din  Nea Peramos turiștii pot observa o insulă stâncoasă  cunoscută sub numele de Fidonisi. Din Nea Peramos există și o conexiune, cu feribotul , cu insula Thassos.

Plaja Nea Iraklitsa

În Nea Iraklitsa veți găsi un port pitoresc și una dintre cele mai frumoase stațiuni turistice din zonă. Plaja minunată cu nisip și ape albastre, taverne, bar pe plajă și tot ceea ce este necesar pentru a avea o vacanță minunată. Plaja este organizată și dispune de o parcare gratuită.

Alte plaje ușor accesibile aflate în proximitatea orașului Kavala sunt:  Batis BeachPerigiali BeachTosca BeachPalio Beach și altele.

content-image

Știripesurse.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.