Reteaua Corect

Iahtul unui oligarh rus a rămas în pana prostului

Ragnar, un iaht de lux cu o lungime de 68 de metri, deținut de un fost agent KGB, este blocat într-un port din Norvegia deoarece localnicii refuză să-i vândă combustibil, relatează Ziare.com.

Vasul este deținut de oligarhul Vladimir Strzhalkovsky, o veche cunoștință de a lui Vladimir Putin. Furnizorii de combustibil din portul Narvik au transmis echipajului iahtului ”să vâslească spre casă” sau ”să ridice pânzele”, potrivit The Guardian.

Căpitanul Rob Lankester a acuzat norvegienii de discriminare, susținând că proprietarul nu se află pe lista celor sancționați și că printre membrii echipajului nu se află niciun rus. De asemenea, susține că nici nava nu este înregistrată în Rusia, ci în Malta.

”Nimeni nu ne ascultă”, a mai spus căpitanul pentru sursa citată.

Acesta a adăugat că nu vor decât să se întoarcă acasă și a acuzat Norvegia de ”aplicarea unor standarde duble”, adăugând că ”navele de pescuit rusești reprezintă 20% din economia din nordul Norvegiei” și că "pot cumpăra combustibil şi pot opera fără obstacole în porturile şi apele norvegiene".

Vladimir Strzhalkovsky a fost ministru adjunct al economiei din Rusia şi în prezent face parte din consiliul de administraţie al clubului de fotbal Dynamo Moscova.

Ziare.com

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.