Reteaua Corect

Fructe şi legume exotice cu efecte incredibile asupra sănătăţii

Dacă noi, europenii, ne mândrim cu fructele de pădure din belşug – afine, frăguţe, zmeură, mure, harta fructelor minune cuprinde Brazilia, insulele Caraibelor, pădurea Amazonului, India şi Orientul Îndepărtat. Pe majoritatea însă le găsim la piaţă, supermarket, online, în magazine naturiste, proaspete, sub formă de sucuri, deshidratate sau încapsulate în suplimente naturale, scrie Csid.ro.

Sursa imagine: zf.ro

Fructul noni

Este fructul frumuseţii feminine, iar la noi îl găsim sub formă de sucuri naturale diverse. În Polinezia, femeile îl foloseau pentru proprietăţile sale anti-aging, de stimulare a regenerării aparatului genitourinar, dar şi endocrin. Şi fizic, şi psihologic, noni juice ajută femeile să se simtă mai tinere, mai energice şi le sporesc fertilitatea. Prin aportul mare de fitoestrogeni, contribuie la strălucirea pielii. Precauţie însă la administrarea sucului la băieţi şi bărbaţi, perioada trebuie să fie mult mai limitată.
 
Ghimbirul

Un tonic extraordinar şi stimulant al sistemului imunitar, ghimbirul se consumă fiert, crud (dat prin răzătoare sau mărunţit în blender), murat, deshidratat şi caramelizat. Reţeta ancestrală orientală de frumuseţe şi detoxifiere internă presupune ca în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol să se consume un pahar cu apă cu o linguriţă de ghimbir ras şi puţină miere.
 
Mango şi papaya

Conţinutul bogat în enzime digestive ar trebui să le facă prezente în fiecare zi pe masa noastră, chiar şi în cantităţi mici, bucăţele deshidratate sau feliuţe proaspete. Fructul de mango copt conţine vitaminele A şi C, precum şi minerale ca potasiu şi magneziu (25% din doza zilnică recomandată de vitamina A).

Fructul de papaya mai conţine enzima numită papaina, cunoscută pentru rolul său antiinflamator puternic, dar mai ales pentru ajutorul dat în digerarea proteinelor, fiind necesară mai ales, marilor carnivori. Fie ca atare, fie ca extract sau supliment, papaina scurtează timpul de digestie şi implicit de absorbţie a elementelor mai puţin sănătoase, ba chiar toxice, din carne şi unele mezeluri.

Ananas

Bogat în enzime şi în bromelaină, ananasul este prietenul picioarelor frumoase: consumându-l, riscăm mai puţine vânătăi şi capilare sparte. În plus, are puterea de a elimina apa din ţesuturi şi în cantităţi mai mari, are efect purgativ datorită numărului mare de fibre. Are un conţinut bogat în antioxidanţi, care ajută la protecţia organismului de radicali liberi şi cresc imunitatea. Conţine enzime care dizolvă proteinele provenite din mâncare, deci ajută la digestie, cruţă sistemul enzimatic propriu organismului şi astfel ajută şi la slăbire şi prevenirea acumulării de produşi toxici.

Kiwi
 
Cel mai bun aliat împotriva celulitei, micuţul prieten verde şi păros are cel mai mare conţinut în vitamina C, dar şi în luteină, o substanţă implicată în reducerea riscului de apariţie a cancerului, a bolilor de inimă şi în prevenirea cataractei. Kiwi aduce în organism şi cupru –  un mineral cu rol vital în procesul de creştere a copiilor, întărirea oaselor, dezvoltarea creierului, construirea sistemului imunitar, iar la adulţi ajută la reglarea greutăţii şi metabolismului.

În plus, kiwi conţine mai mult potasiu decât bananele, dar are şi magneziu, fier, calciu, vitamina E, B6, acid folic. Nu îndepărtaţi seminţele de kiwi, ce conţin în mod concentrat, toate elementele de mai sus şi pe cât posibil, mâncaţi şi pulpa de pe coajă atunci când alegeţi miezul dulce, fiindcă acolo este concentraţia cea mai mare de vitamina C.

Nuca de cocos

Nuca de cocos este un aliment complet – apa este lichidul hidratant ideal, miezul puternic aromat conţine antioxidanţi, iar uleiul de cocos consumat intern, reglează colesterolul, dezinflamează şi poate stimula reglarea greutăţii!

Uleiul este emolient şi poate fi folosit pentru curăţarea în profunzime a porilor, conţinând substanţe antibacteriene ce ajută la înlăturarea acneei, dar hidratează şi pielea uscată. Uleiul de cocos funcţionează şi ca o cremă de soare naturală, protejând pielea prin efectul direct asupra regenerării sănătoase şi blocarea efectelor negative ale ultravioletelor.

Avocado

Avocado este un fruct gras... conţine multe grăsimi monosaturate, de tip Omega 9, benefice organismului şi care reglează nivelul colesterolului din sânge. În plus, mai este bogat în vitamina E, vitamina C, potasiu. Şi când este consumat şi aplicat direct pe piele, ca atare sau sub formă de ulei de avocado, efectele asupra tenului şi pielii în general sunt incredibile.


New entry – Guanabana (graviola)

În Occident, la ora actuală, face mare senzaţie, graviola, un fruct originar din Caraibe ce are puterea de a preveni, chiar trata, se pare, cancerul! Bogat în vitamina B şi C, ajută la protejarea imunităţii şi la hidratarea pielii.

În plus, guanabana sau chirimoya brasilenia, conţine Adriamicina, o substanţă similară citostaticelor, dar în formă naturală, administrarea lor fiind considerată chiar o terapie eficientă pentru cancer, lipsită însă de efectele secundare ale chimioterapiei clasice – stare de rău, greaţă, pierderea părului.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.