Reteaua Corect

Ana Ros, desemnată femeia chef a anului 2017

Ana Ros din Slovenia a fost numită The World’s Best Female Chef 2017. Anunţul vine înaintea ceremoniei acordării premiilor The World’s 50 Best Restaurants, ce va avea loc anul acesta, la 5 aprilie, în Melbourne, Australia, scrie Gustarte.ro.

Sursa imagine: 55plus-magazin.ro

“Acest premiu este o reală surpriză pentru mine. Este o responsabilitate uriaşă, această frumoasă distincţie oferind în acelaşi timp oportunitatea incredibilă pentru ca toată lumea să reevalueze Slovenia ca una dintre cele mai interesante destinaţii gastronomice”, a declarat Ana Ros, potrivit finedininglovers.com.

Ros, un bucătar autodidact şi fostă campionă la schi, a preluat restaurantul familiei sale împreună cu soţul ei, somelier de meserie, în 2000, pornind astfel într-o provocatoare şi frumoasă călătorie în lumea gustului. 

Restaurantul Hisa Franko din Kobarid se află într-o clădire istorică de la 1860, la graniţa Sloveniei cu Italia.

În ultimul secol, Hisa Franko a interpretat nenumărate roluri. Legenda spune că Ernest Hemingway a fost tratat aici, după ce a fost rănit pe frontul Isonzo. Mai apoi, într-una dintre camere a scris faimosul roman Farwell to the arms. Hiša Franko a fost han, moară, conac vestit şi spital în timpul Primului Război Mondial.

Ana a reuşit să creeze la Hisa Franko un meniu sofisticat, altul în fiecare sezon, în care a inclus patrimoniul culinar al Sloveniei şi ingredientele specifice zonei. 

“Ana Ros este un chef valoros. Precizia ei, atenţia la detalii, creativitatea, toate acestea o fac să se distingă drept lider în gastronomia mondială. Pasiunea pentru ingredientele locale, investiţia în oameni şi angajamentul ei de a promova arta culinară în Slovenia natală au transformat-o într-un model demn de urmat, o reală inspiraţie”, spune William Drew, reprezentat al The World’s 50 Best Restaurants. 

Anul trecut, titlul a fost câştigat de către Dominique Crenn. Ana Roš va primi premiul la ceremonia din Melbourne. 

 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.