Reteaua Corect

Dieta care ar putea salva lumea, dezvăluită de cercetători

O echipă internaţională de cercetători ştiinţifici au descoperit dieta care poate îmbunătăţi sănătatea şi în acelaşi timp să asigure producţia sustenabilă de alimente, pentru a reduce daunele provocate asupra planetei, scrie CNN.com, potrivit Mediafax.

„Dieta sănătăţii mondiale” este bazată pe reducerea consumului de carne roşie şi a zahărului. De asemenea, această dietă presupune creşterea consumului de legume, fructe şi nuci.

 

Studiul publicat în jurnalul medical The Lancet, susţine că dieta poate preveni până la 11.6 milioane de decese premature fără a afecta planeta.

Autorii studiului avertizează că o schimbare a dietei la nivel global este necesară pentru că trei miliarde de oameni din lume sunt subnutriţi – această statistică îi include şi pe cei care sunt supraponderali – iar producţia alimentară este cauza principală a schimbărilor climatice, poluării şi pierderea speciilor.

 

Numărul populaţiei va ajunge la 10 miliarde până în anul 2050. Această creştere, combinată cu obiceiurile de producţie alimentară, va „exagera riscurile asupra omenirii şi a planetei”, conform oamenilor de ştiinţă.

„Mizele sunt foarte mari”, spune Dr. Richard Horton, editor şef la The Lancet, despre rezultatele studiului. Acesta susţine că un milliard de oameni trăiesc înfometaţi, în timp ce două miliarde de oameni mănâncă prea multe alimente dăunătoare.

Horton crede că „nutriţia nu a primit aceeaşi atenţie pe care bolile precum SIDA, malaria sau tuberculoza o au”.

Studiul sugerează cinci strategii pentru a asigura abilitatea oamenilor de a-şi schimba dieta: stimularea oamenilor de a mânca mai sănătos, trecerea producţiei globale către culturi diverse, intensificarea agriculturii sustenabile, reguli mai stricte pentru monitorizarea oceanelor şi terenurilor şi reducerea risipei alimentare.

Autorii dietei susţin că aportul caloric optim pentru o zi nu ar trebui să depăşeascp 2500 de calorii şi să includă proteine, grăsimi, lactate, fructe, legume şi carbohidraţi.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.