Reteaua Corect
  • User warning: Table './corectnews/crctnews_stats' is marked as crashed and last (automatic?) repair failed query: SELECT SUM(views_count) FROM crctnews_stats WHERE nid = 120114 in _db_query() (line 141 of /home/crctdev/news/includes/database.mysqli.inc).
  • User warning: Table './corectnews/crctnews_stats' is marked as crashed and last (automatic?) repair failed query: SELECT SUM(hits_count) FROM crctnews_stats WHERE nid = 120114 in _db_query() (line 141 of /home/crctdev/news/includes/database.mysqli.inc).
  • User warning: Table './corectnews/crctnews_stats' is marked as crashed and last (automatic?) repair failed query: SELECT SUM(views_count) FROM crctnews_stats WHERE nid = 58556 in _db_query() (line 141 of /home/crctdev/news/includes/database.mysqli.inc).
  • User warning: Table './corectnews/crctnews_stats' is marked as crashed and last (automatic?) repair failed query: SELECT SUM(hits_count) FROM crctnews_stats WHERE nid = 58556 in _db_query() (line 141 of /home/crctdev/news/includes/database.mysqli.inc).

Timp de calitate - lansarea unui proiect revoluționar

Centrul de Cercetări Subacvatice va lansa proiectul „Timp de calitate”, prin care își propune să vină în sprijinul adulților printr-o metodă care are la bază valorificarea celei mai importante resurse: timpul.

Lansarea va avea loc în 8 decembrie 2019, la Centrul de Cultură Urbană „CASINO” din Cluj-Napoca (clădirea Casinoului din Parcul Central), de la orele 16.00, intrarea fiind liberă. În cadrul evenimentului, directorul Centrului de Cercetări Subacvatice din județul Covasna, Szabó Jenő, care cu ani în urmă a înființat o „școală subacvatică” pentru surdo-muți, după ce a studiat comunicarea dintre oameni și delfini prin intermediul sunetelor subacvatice, va vorbi despre experiența sa și despre cercetările care au dus la „Timp de calitate”.

Proiectul pornește de la studiile privind perspectivele temporale ale psihologului american Philip Zimbardo, care au arătat că felul în care noi, ca indivizi, ne raportăm la timp, ne influențează deciziile, viața.

Din cauza faptului că adulții sunt nevoiți să lucreze tot mai mult ca să-și întrețină familia, balanța dintre <<familie>> și <<muncă>> se înclină spre cea din urmă. În ambele medii, <<timpul de calitate>>, desfășurat în prezent, ajută la performanțe benefice pentru toți participanții în aceaste relații: în familie, pentru părinți și copii, în muncă, pentru angajatori și angajați.  Proiectul <<Timp de calitate>> s-a născut dintr-o necesitate constatată pe teren, cu ocazia proiectelor anterioare: influența mediului familial asupra copiilor, și în special a stresului socio-familial, este cauza majoră pentru care efectele terapiilor nu se păstrează în timp. Analizând cauzele stresului în familie, am ajuns la concluzia că sursele externe au o pondere mai mare, dintre care stresul la locul de muncă, coroborat cu un ritm de viață alert, este pe primul loc. Trecând pragul căminului, părintele nu reușește să revină în <<prezent>>, el este doar fizic lângă copil, mental, însă, este în <<trecut>> sau în <<viitor>>, stresat de probleme. Copiii sunt extrem de sensibili la astfel de <<prezențe superficiale>> stresante și preiau imediat această stare, crezând de multe ori că ei sunt cauza. În urma discuțiilor cu părinții, am realizat că ei sunt conștienți de acest lucru, au cunoștințele teoretice cu privire la remedierea acestei probleme, dar întâmpină greutăţi în aplicarea acestora”, explică inițiatorul Szabó Jenő, care afirmă că proiectul „Timp de calitate” își propune să înlăture aceste greutăți și să vină în sprijinul adulților și în special al părinților.

În acest sens, se va îmbina terapia cu unde sonore în mediul subacvatic (TUSMA) și ideile psihologului Philip Zimbardo, profesor emerit la Stanford, despre puterea timpului. Zimbardo a arătat că felul în care ne raportăm la timp – trecut, prezent și viitor, ne influențează munca, relațiile și felul în care acționăm. Proiectul „Timp de calitate” urmărește să îi ajute pe adulți să își dezvolte capacitatea de a utiliza perspectiva temporală în favoarea lor.

„Proiectul implementează folosirea <<timpului de calitate>>, atât în familie, cât și în muncă, aplicând perspectivele timpului elaborate de Philip Zimbardo, renumitul psiholog care a condus Experimentul Stanford. Utilizarea TUSMA (terapia cu unde sonore în mediul acvatic) accelerează neuroplasticitatea creierului pentru a experimenta această <<trăire>> a <<timpului de calitate>>. Metoda aplicată utilizează un sistem subacvatic de stimulare duală, bazată pe conductivitatea sunetelor pe calea osoasă și pe cea aeriană.”- spune Szabó Jenő.

Acesta are o experienţă de peste două decenii şi jumătate în domeniul scufundărilor și a fost membru al echipei celebrului explorator Jacques Yves Cousteau, în expediţia în Bazinul Hidrografic al Dunării, între 1991-1992. A fost membru în mai multe expediţii de cercetare și conducătorul mai multor expediţii de arheologie subacvatică, iar de câțiva ani se dedică terapiilor pentru copiii cu nevoi speciale.

Pentru informații suplimentare:

0755-011500 Szabó Jenő, director al Departamentului de Terapii Speciale din cadrul Centrului de Cercetări Subacvatice

www.jeno.ro

facebook:https://www.facebook.com/Dr.Pestisor/

youtube: https://www.youtube.com/channel/UCBi579Orj78Pp6ieT8l9tUQ

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.