Reteaua Corect

Câştigătorul prestigiosului Premiu Pritzker pe 2019

Scris de newsreporter in 06 martie 2019 la 12:12, in Lifestyle. 1021 vizualizari Intra in discutie TaguriArata Isozaki, arhitect, Premiu Pritzker pe 2019 shortlinkhttp://crct.ro/nu7m

Arhitectul japonez Arata Isozaki a fost recompensat cu premiul Pritzker pe 2019, cea mai prestigioasă distincţie din domeniul arhitecturii la nivel mondial, pentru creaţiile sale devenite celebre la nivel global, dar care respectă şi tradiţiile locale, informează bbc.com, potrivit Mediafax.

Arhitectul în vârstă de 87 de ani a construit peste 100 de clădiri dintre cele mai diverse, de la Palau Saint Jordi, ridicat în Barcelona, Spania, pentru ediţia din 1992 a Jocurilor Olimpice, până la Museum of Contemporary Art din Los Angeles, SUA, prima sa comandă internaţioală. În Japonia, printre cele mai celebre creaţii ale sale se numără Muzeul de artă Kitakyushu, inaugurat în 1974, şi Primăria din Kamioka, construită în 1978.

 

În oraşul său natal, Otai, se găsesc o parte dintre construcţiile sale de la începutul carierei, inclusiv o clinică şi o bibliotecă.

 

 

„Isozaki este pionier în ceea ce priveşte înţelegerea faptului că nevoia de arhitectură este atât globală, cât şi locală - că cele două forţe sunt parte a aceleiaşi provocări", a declarat preşedintele juriului care a acordat premiul - considerat echivalentul distincţiei Nobel în arhitectură -, judecătorul american Stephen Breyer.

„De mulţi ani, el a încercat să impună faptul că anumite zone din lume care au o lungă tradiţie în ceea ce priveşte arhitectura nu sunt limitate la acea tradiţie, ci ajută la răspândirea acelor tradiţii în timp ce învaţă de la restul lumii", a mai spus acesta.

Isozaki este considerat unul dintre primii arhitecţi japonezi care au „absorbit" stilurile şi influenţele vestice şi şi-a petrecut mult timp călătorind şi studiind. Interesul pentru diversitatea culturală i-a fost stârnit de influenţa americană în Japonia de după cel de-Al Doilea Război Mondial, când ţara sa era ocupată de trupele SUA. A fost interesat de tânăr de codurile estetice contrastante ale celor două ţări.

L-a avut ca mentor pe Kenzo Tange, un arhitect premiat şi el cu Pritzker, în 1987.

Isozaki este a 46-a persoană şi al optulea arhitect japonez care primeşte premiul Pritzker.

 

Înfiinţat în 1979, la iniţiativa fundaţiei Hyatt, susţinută de Pritzker, o veche familie de antreprenori care activează în domeniul turismului, originară din Chicago, premiul constă într-un cec de 100.000 de dolari şi o medalie din bronz.

Premiul Pritzker, potrivit reprezentanţilor fundaţiei, „onorează în fiecare an un arhitect în viaţă, a cărui operă construită dovedeşte calităţi precum viziune, angajament şi talent, care a adus o contribuţie importantă şi constantă la dezvoltarea umanităţii şi la construirea lumii prin intermediul artei arhitectonice".

 

Procedura de nominalizare şi de desemnare a câştigătorilor este similară celei folosite de organizatorii premiilor Nobel, potrivit căreia „responsabili guvernamentali, scriitori, critici, academicieni şi arhitecţi" pot să propună fundaţiei liste cu candidaţi.

Juriul, alcătuit din şapte persoane, în principal arhitecţi, dar şi profesori universitari şi istorici, ia o decizie în urma unor deliberări şi a votului secret.

Primul premiu a fost acordat americanului Philip Johnson. Arhitecţii elveţieni Jacques Herzog şi Pierre de Meuron, care au proiectat Stadionul Olimpic din Beijing, au împărţit acest premiu în 2001.

Anul trecut, premiul Pritzker i-a fost atribuit arhitectului indian Balkrishna Doshi.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.