Reteaua Corect

Câtă cafea e bună pentru sănătate

Scris de newsreporter in 15 noiembrie 2021 la 12:19, in Lifestyle. 479 vizualizari Intra in discutie Taguricafea, consum moderat, studiu shortlinkhttp://crct.ro/nyIz

Un studiu publicat în Clinical Journal of the American Society of Nephrology a constatat că, deși cafeaua e foarte bună, excesul e periculos, aceia care beau prea multă cafea fiind mai expuși riscului de boală cronică a rinichilor, informează EatThis!NotThat, potrivit HotNews.

ercetătorii au examinat 327 de metaboliți din sângele de la 3.800 de participanți într-un studiu clinic care a colectat informații despre obiceiurile care pot mări riscurile cardiace.

Metaboliții sunt produși când organismul descompune alimente, medicamente și chiar țesuturi proprii de mușchi sau grăsime. Examinând prezența lor în sânge, cercetătorii pot avea o imagine a modului în care metaboliții creează diferențe individuale în funcționarea organelor.

Studiul a evidențiat 41 de metaboliți asociați consumului de cafea, iar nivelurile mari a trei dintre aceștia au fost corelate cu un risc semnificativ mai mare de apariție a unei boli cronice de rinichi.

Ar însemna că trebuie să renunțăm cu totul la cafea? Nicidecum, dacă nu sunt probleme deja existente cu rinichii, spun cercetătorii. Ei notează că un consum moderat de cafea este benefic în multe privințe, după cum arată alte studii (iar cercetări recente de la Kidney Foundation au constatat că o cană de cafea pe zi poate reduce riscul de pietre la rinichi cu 40%).

Nu înseamnă nici că ne este benefică doar cofeina – cafeaua este o băutură cu proprietăți unice, afirmă dr. Andrea Dunn, nutriționistă la departamentul de gastroenterologie, hepatologie și nutriție de la Cleveland Clinic.

„Cafeaua conține cam 1.000 de compuși botanici diferiți și este de fapt cea mai bună sursă de antioxidanți din dieta americană”, spune Dunn, adăugând că este și o sursă de potasiu, vitamine B și riboflavin. Ea mai afirmă că ingredientele din cafea sunt asociate cu risc scăzut de diabet tip 2, boli hepatice și unele tipuri de cancer.

Pentru a vedea ce înseamnă „consum moderat”, un studiu a analizat date de la 350.000 de participanți cu privire la sănătatea inimii și a constatat că până la patru căni pe zi par a avea rol protector, dar cel mai favorabil consum pare a fi de una până la două căni pe zi (1 cană = 1 US cup = 236,588 ml).

Rezultatul este similar cu alte cercetări, spune Dunn, câtă vreme nu adăugăm în cafea suplimente ca siropuri aromate, zahăr și frișcă. Recomandarea este de a ne menține sub 400 ml de cofeină zilnic din toate băuturile.

O cană cu cafea are de obicei între 80 și 100 ml, așa că un consum de sub patru căni pe zi pare a ține sub control riscurile.

HotNews

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.