Adevăratul Mowgli. Povestea incredibilă a băiatului crescut de lupi

Copilul era într-o haită care trăia într-o peșteră. Vânătorii au văzut lupii intrând și au decis să îi ucidă. Au dat foc la gura de intrare în peșteră, iar, în scurt timp, lupii au ieșit afară, fiind împușcați unul după altul de către oamenii înarmați.

După ce au ucis toate animalele, vânătorii au auzit un ţipăt în întunericul peşterii. Când s-au dus să verifice despre ce era vorba, și-au dat seama că acesta nu era vreun pui de lup, ci un tânăr băiat uman, nu mai mare de 6 ani, care alerga în patru labe și mârâia într-o manieră bestială la vânători. Așa începe povestea ciudată a lui Dina Sanichar, „Băiatul-lup”.

La început, băiatul nu a putut fi abordat, fiind la fel de sălbatic ca lupii care fuseseră uciși și mușca pe oricine se apropia de el. Totuşi, după ce a reuşit să fie prins, a fost dus la orfelinatul misiunii Sikandra, din orașul Agra, unde a fost numit Dina Sanichar.

Băiatul umbla în patru labe oriunde mergea și era incapabil să vorbească sau chiar să înțeleagă limbajul uman, răspunzând tuturor eforturilor de a comunica doar cu mârâituri, urlete sau scâncete.

Își ascuțea dinții rozând oase

Băiatul a refuzat la început să fie îmbrăcat în haine, smulgându-le de pe corp de fiecare dată când erau puse pe el. De asemenea, nu mânca altceva decât carne crudă, refuzând toate celelalte alimente oferite. Relatările rămase în folclorul indian mai susțin că își ascuțea dinții rozând oase și nu dădea absolut niciun semn al unei expresii emoționale normale a omului – cum ar fi zâmbetul sau râsul.

Băiatul a umblat mulți ani doar în patru labe

La un moment dar ar fi dat anumite semne de inteligență, începând să bea dintr-o ceașcă. Deși a devenit mai puțin agresiv și mai docil de-a lungul timpului, Sanichar nu și-a arătat nicio dorință de a forma vreo legătură cu vreun om. Singura dată când a stabilit o legătură cu o altă ființă umană a fost atunci când un alt copil sălbatic, ca şi el, a fost adus în orfelinat. Când prietenul său a murit tragic din motive necunoscute, Sanichar şi-a petrecut zile întregi urlând de tristețe.

Misionarii au reușit să îl învețe, într-o oarecare măsură, comportamentul uman ca de exemplu să mănânce dintr-o farfurie, să poarte haine și să meargă în poziție verticală. În cei peste 20 de ani pe care i-a petrecut la orfelinat printre oameni, Sanichar a consumat aproape tot timpul carne crudă, deși, uneori, accepta şi carne gătită. El nu a putut niciodată să vorbească, să citească sau să scrie, deși a arătat că înțelegea rudimentar unele cuvinte și fraze simple.

A devenit, în schimb, un fumător înrăit, lucru care i-a favorizat moartea timpurie – de tuberculoză, în 1895, la aproximativ 30 de ani.

Ziare.com