Reteaua Corect

Actorii Kit Harington şi Rose Leslie se căsătoresc într-un castel din Scoţia

Fanii fantasy din Marea Britanie şi nu numai aşteaptă cu sufletul al gură informaţii de la ''nunta regală'' a actorilor Kit Harington şi Rose Leslie, Jon Snow şi focoasa Ygritte din celebra serie ''Game Of Thrones'', ce are loc sâmbătă, în Scoţia, transmite Press Association, preluat de Agerpres.

Actorii, ambii în vârstă de 31 de ani, se vor căsători în castelul familiei actriţei, Wardhill Castle, din Aberdeenshire, castel ce aparţine familiei Leslie din secolul XII.

Cei doi actori s-au cunoscut pe platourile de filmare ale seriei "Game of Thrones" în 2012 şi povestea lor de dragoste din serial a trecut şi în viaţa reală. Ei şi-au anunţat logodna anul trecut, în ziarul The Times.

Într-un interviu acordat revistei Vogue, Kit Harington a declarat că i-a fost foarte "uşor" să se îndrăgostească de Rose Leslie, iar cea mai frumoasă amintire pe care o are de pe platourile de filmare ale serialul este când a cunoscut-o pe interpreta personajului Ygritte, în Islanda, în 2012.

"Locurile erau frumoase... aurora boreală era magică... acolo m-am îndrăgostit. Dacă eşti deja interesat de o persoană şi aceasta ajunge să interpreteze rolul iubitei tale în serial, atunci este şi mai uşor să te îndrăgosteşti", povestea el pentru Vogue.

Alte două vedete din "Game of Thrones", Sophie Turner, interpreta personajului Sansa Stark şi Peter Dinklage, nimeni altul decât popularul Tyrion Lannister, au sosit vineri pe aeroportul din Aberdeen pentru a participa la nunta de sâmbătă care se va desfăşura într-un cadru intim. Şi alţi actori din serial sunt aşteptaţi la eveniment. 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.