Reteaua Corect

Academia Americană de Film se va reuni pentru a analiza cazul Will Smith

Academia Americană de Film se va reuni vineri pentru a decide eventuale sancţiuni împotriva actorului Will Smith după palma dată lui Chris Rock pe scena galei Oscar, mai devreme cu zece zile faţă de data stabilită iniţial, conform news.ro, citat de Știripesurse.

Academia de Arte şi Ştiinţe Cinematografice a explicat miercuri că această reuniune a fost reprogramată mai devreme dat fiind că Will Smith a demisionat. Prin urmare, actorul nu mai are nevoie de timp pentru a-şi pregăti apărarea în această procedură disciplinară care ar putea duce la suspendarea sau excluderea sa din organizaţie, potrivit AFP.

„Este în interesul tuturor părţilor ca acest caz să fie rezolvat cât mai repede posibil”, a scris preşedintele Academiei, David Rubin, într-o scrisoare adresată membrilor.

Will Smith, 53 de ani, şi-a prezentat scuze pentru gestul său şi şi-a anunţat demisia din Academie. „Dar acţiunile din timpul celei de-a 94-a gale a premiilor Oscar au fost şocante, dureroase şi de neiertat”, a scris actorul, la cinci zile după ce l-a lovit pe Chris Rock pentru o glumă despre tunsoarea soţiei lui.

Jada Pinkett Smith a vorbit public în urmă cu câţiva ani despre boala de care suferă, alopecia, o afecţiune care provoacă căderea severă a părului. La câteva minute după incident, Will Smith a revenit pe scena Oscarurilor pentru a primi premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul din „King Richard”.

Într-o scrisoare adresată membrilor Academiei, liderii s-au declarat „revoltaţi” de incident, deplângând faptul că ceremonia „a fost umbrită de comportamentul inacceptabil şi dăunător al unui concurent pe scenă”.

Consiliul de administraţie a deschis o procedură disciplinară, dar Chris Rock a refuzat să depună plângere. „Încă procesez ce s-a întâmplat. Deci, la un moment dat, voi vorbi despre chestiile astea. Şi va fi serios şi amuzant”, a spus el la începutul unui show, la câteva zile după incident.

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.