Editoriale si opinii din domeniul Social

Ma tot vedeam pe strada, pe la Inalta Curte, pe la redactie cu Rudel Obreja, o glorie a Romaniei, un barbat legat, plin de viata, citit, umblat prin lume, cu darul vorbirii.

Știți mulți deja că CNA-ul a început să audieze în serie oameni care au talk-show-uri, pe entități de pe Internet, pe Facebook, pe Youtube, în alte locuri, aceștia nebeneficiind însă de vreo aprobare a CNA-ului atunci când și-au construit aceste site-uri. Pur și simplu faci niște demersuri către proprietarii de tip Youtube sau Facebook, te înregistrezi și-ți faci canalul propriu; nu-i nevoie de votul CNA. Dar au existat oameni care au fost audiați, intimidați, de la Adriana Bahmuțeanu pentru un talk-show cu mine pe Cetățeanul.net, până la mulți alții.

Libertatea de exprimare pentru presă nu este doar o sintagmă sau un criteriu ce deosebește democrațiile de dictaturi, este chiar mijlocul prin care se poate determina adevărul despre evenimentele socio-politice dintr-o societate. Presa liberă servește cetățeanului,care doar cu sprijinul acesteia poate lupta împotriva abuzurilor de orice fel, deci e limpede că jurnaliștii care luptă pentru adevăr sunt principalii inamici chiar ai celor ce vor să impună un climat abuziv, politicieni, forțe externe sau entități economice prepotente.

Spațiul public este invadat de frică. Dar, totuși, există o singură frică întremătoare: frica de ridicol.

Să te duci în buncărul lui Zelenski (singurul lider din lume care nu justifică miliardele promise), să nu-l întrebi de unde a avut 3,8 milioane de euro să-și cumpere vila din Toscana și să-i dai dume de genul ăsta: „în vreme de război, corupția este trădare" nu e doar o sfidare a inteligenței planetei, dar nu e chiar o probă de favorizare a infractorului?

Guvernul român încearcă să își scuze inacțiunea neomenoasă privind trimiterea de ajutoare în Siria, respectiv semenilor noștri sirieni loviți de soartă, așa cum, altminteri, își scuză toate turpitudinile (inclusiv cele care afectează direct poporul român), aruncând cu lașitate vina pe sancțiunile la care UE a condamnat Siria (de altfel, să o spunem, fără bază în dreptul internațional) și pe obligația României, ca membru disciplinat al UE, de a aplica cu religiozitate acele sancțiuni.

Cu toate că suntem după schimbări ale lumii, iar pandemia și războiul o vor schimba în continuare, destui speculează asupra trecutului, fără să vadă ceea ce trăiesc oamenii astăzi și fără să aibă de fapt soluții. Alții își fac chiar iluzia că istoria s-a încheiat în realitățile de azi, odată cu ei. Unele instituții vor să proiecteze viitorul, dar rămân prizoniere conjuncturii. Apar, ca de obicei, politruci de diverse extracții în joburi cu nume pompos, care promit orice, dar cât mai puțină schimbare.

O cercetare de piață extrem de laborioasă, efectuată în Republica Moldova, în a doua parte a lunii trecute și plătită de Uniunea Europeană, ne oferă o imagine cât se poate de reală a stării de spirit a basarabenilor. Dincolo de orice dubiu, aflăm ce îi afectează și ce doresc ei, cu adevărat, în raport cu războiul, cu Uniunea Europeană, cu NATO și cu România.

Reporterii, ca și sutele de șoferi blocați pe șosele la prima zăpadă, au pornit în căutarea vinovatului pe un drum greșit. În mare măsură, tirul a fost îndreptat spre autoritățile locale, protejând astfel centrul, respectiv instituțiile care puteau preveni dezastrul din trafic.

Digitalizarea rezolvă probleme de complexitate fără precedent – de cunoaștere, dar și de funcționare a unităților și societății în întregime. De aceea, frecvent, ea este socotită suficientă și echivalată cu gândirea înseși. Unele persoane chiar cred că în afară de digitalizare nu mai au altceva de însușit și de făcut.

La ora la care scriu, Djokovic se pregătește de finala de la Australian Open, unde a ajuns fără nici o problemă de parcurs, și-l va întâlni pe grecul Tsitsipas. Pe parcursul turneului, miliardele de telespectatori s-au delectat din nou cu semnul crucii ortodoxe și privirea spre cer, gesturi cu care doar Djokovic și Halep și-au obișnuit fanii atunci când își celebrează victoriile și-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru ajutor.

Țin minte încă din copilăria mea diverse nume de frați care terorizau anumite străzi sau cartiere din Câmpia Turzii, oraș muncitoresc unde Miliția intervenea rar, deci erai obligat să te aperi de unul singur, sau să intri în vreo gașcă ce-ți putea asigura protecția. Astea erau vremurile, sunt convins că mulți ați copilărit în mod similar, și-ați trăit cu frica de bătăi încasate degeaba, inclusiv de la diverși ''frați teroriști''.

Comemorăm ca să nu uităm.
Nu uităm ca să nu repetăm păcatul.

Dintre multele „remarci spontane” memorabile rostite de către Winston Churchill, am rămas marcat (mai ales) de cea cuprinsă în următoarea relatare: când i-a fost cerut (în timpul celui de-al doilea război mondial) să scadă bugetul pentru cultură, în favoarea efortului de război, Churchill a răspuns revelator – „și atunci pentru ce să ne mai luptăm?” Este posibil ca acest răspuns să fi presupus o doză de demagogie, dar a fost unul mobilizator pentru poporul britanic. În acest context amintesc azi de proiectul România Educată susținut de către Klaus Iohannis, care în schimb nu a mobilizat în niciun fel poporul român.

De câteva luni de zile comunitatea internațională asistă în mod pasiv la prigoana împotriva ierarhilor și preoților ortodocși din Ucraina, care sunt amenințați, percheziționați, arestați, deposedați de cetățenie, iar acum sunt amenințați cu deportarea.

Așa îl numește ”cerchistul” Ion D.Sârbu. Și chiar așa e. Oricât ne-am chinui să găsim un alt termen pentru eșecul acestui popor, cu, totuși, atîtea calități, nu găsim.

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, aruncă efectiv în aer justiția română printr-o declarație-bombă venită la pachet cu alta, de asemenea explozivă, dar din alte motive, să le spunem politice. În orice țară normală la cap, pînă diseară Predoiu ar fi demis sau demisionar.

În istoria locurilor de închinare din Țara Sfântă, paginile despre Patriarhia Ortodoxă Greacă din Ierusalimul de Est sunt esențiale. Patriarhia a fost întemeiată chiar la începuturile vieții creștine, în urmă cu 2000 de ani, de către Iacov, fratele lui Iisus. El a fost și primul episcop al Bisericii Ierusalimului, căruia i se atribuie prima Liturghie (în limba greacă), și a avut un rol decisiv în Sinodul Apostolic din anii 50-51, de la Ierusalim, unde s-a stabilit independența Creștinismului față de credința mozaică.

In ultimile zile, am urmărit desfăsurarea unei campanii de demonizare a lui Tiriac. Stiu ca există oameni nemultumiti de el, stiu că unii il consideră avar, stiu că relatia lui cu presa nu a fost, in general, foarte bună (si nici sponsorizările prea generoase). Totusi, când il judecăm, ar trebui să ne aducem aminte (mai ales) si de lucrurile bune pe care le-a realizat.

Nu-mi face plăcere să vă reamintesc coșmarul Covid pe care l-am trăit cu toții în 2020-2022 dar, deoarece mi-e clar că se pregătește o nouă manipulare similară, e util să încep să scriu din nou despre asta.