Editoriale si opinii din domeniul Social

O discuție apolitică in interesul suveran al copilului.
Vom pune întrebările nerostite despre școala in pandemie in căutarea unei soluții viabile!

Suntem în plină efervescență digitală. Nu trăiești o zi fără să apelezi la telefonul mobil, la computer, la alte instrumente. Trecerea de la redarea analogică a lumii, la redarea cifrică, pe care Leibniz o anticipa este astăzi mai mult decât mediul vieții.

Unul dintre cele mai răspîndite și comentate articole din presa ultimelor două zile ”dezvăluie” apartenența președintelui Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, la Uniunea Tineretului Comunist. În mare, nimic de comentat; dacă mergem, însă, mai în profunzime, apar serioase semne de întrebare vizavi de subiect. Unul cu răspîndiri, dar și scăpări, mai mult decît discutabile, după cum vom demonstra în rîndurile care urmează, plus o coincidență (mult) prea mare.

Cu doar o săptămână înainte de date la care ar trebui să înceapă școala nimeni nu pare să știe ceva în legătură cu aceasta. Orban își dă cu părerea că se pot face cursuri online până la 1 octombrie, dar este contrazis de Anisie care zice că totul e bătut în cuie de la 15. Nu e limpede cum vor intra elevii în școli, cum vor sta în bănci, ce vor face în recreație și ce se întâmplă dacă sunt infectați. Pare să fie o nebuloasă totală în care intră și inexistentele măști comandate de guvern și nelivrate pentru școlile cu probleme. Despre tablete și laptopuri să nu mai vorbim, pare un vis prea îndepărtat și nelalocul lui atâta timp cât mii de școli nu au internet, după cum nu au nici toalete

În România actuală se petrec fapte pentru care în orice societate civilizată cineva trebuie să dea socoteală. Moral, politic, dar și juridic! Aici, sub ochii noștri, se încalcă golănește Constituția, se trafichează persoane, mor mii de oameni cu zile, dar nimeni nu răspunde.

Monica Anisie a fost profesoară de limba română, înainte de a deveni director în Minister, consilier prezidențial și apoi ministru al Educației. Astăzi, de Ziua Limbii Române, nu a transmis/publicat/ postat niciun mesaj pentru elevi sau pentru colegii ei, profesorii de română.

Autoritățile nu iau măsuri concrete pentru a împiedica răspândirea COVID în școli. Dimpotrivă, încercând să se acopere cu hârtii crează noi probleme și facilitează răspândirea virusului.

Oricât de internaționalizate sunt astăzi experiențele de formare, educația a rămas în competența statelor naționale. Ca urmare, fiecare țară are educația pe care și-o dă.

O singură viteză este de neatins pe Autostrada care leagă Capitala de Litoral, celebra A2.

Pe prima bandă, merg cu 80-90 la oră cei care nu pot sau nu știu să conducă mai repede: fie au rable, așteptate de mult la casare, care nu duc mai mult, fie au luat carnetul la ofertă și nu prea știu cum să-l folosească.

Toate aceste etichetări, pe care mi-ar fi jenă să le îndrept către orice om de pe planetă, au fost aruncate – toate odată – spre regizorul Cristi Puiu și publicul de la TIFF de către Cristian Tudor Popescu. Greu, foarte greu de înțeles în termeni normali această reacție a unui jurnalist, cu condiția ca un examen medico-legal să ne dovedească grave tulburări. Numai în această din urmă situație, reacția lui CTP poate fi trecută cu vederea și încadrată în ceea ce definesc cunoscutele expresii: „nu știe omul ce vorbește” sau „vorbește gura fără el”.

De la începerea pandemiei, pe ecranele TV și în restul presei se pronunță regulat, în calitate de mare specialist în Covid 19, dr.Emilian Imbri, director al Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din București. În luna iunie, el a fost făcut cetățean de onoare al Capitalei de către primarul general Gabriela Firea în calitate de ”medic de elită”, pentru ca zilele trecute el să șocheze națiunea declarînd că a venit momentul instaurării dictaturii medicale.

Pian a murit, Pian a fost, în sfârșit, înmormântat. Jandarmeria a fost chemată la datorie. La datorie era și în 10 august 2018, ca și acum, 9 august, la înmormântarea lui Florin Mototolea zis Pian. Și multă lume a rămas dezgustată de modul în care poliția a ales tactica negocierii și a protecției preventive, cică, la vedere, la priveghiul și funeraliile șefului de clan al Duduienilor. Având imaginea celor două evenimente la distanță de doi ani, am observat niște lucruri care nasc câteva comentarii.

Funeraliile interlopului ucis la locul de muncă (o partidă de barbut cu o miză de 300.000 de euro) demonstrează insistența și aplombul cu care fenomenul infracțional își face loc în actualitatea preocupărilor noastre. Vreme de mai multe zile a fost subiectul numărul unu umbrind și cifrele cu care defilează pandemia ba chiar și preocupările legate de candidaturile la viitoarele alegeri locale. Și, dacă mă gândesc mai bine, nu ar fi exclus ca vreun neam apropiat de-al eroului mahalalei să se înscrie și el în cursă, mizând pe susținerea și pe fondurile categoriei infracționale organizate.

Un banc mai vechi ne arată rezultatul luptei dusă de guvernul Orban cu COVID-ul.

Găsiți pe această pagină, ceva mai jos, articolul meu intitulat “Protest și diversiune”, publicat ieri, 2 august 2020.La finele articolului am așezat două fotografii, pe care le-am explicat printr-un Post Scriptum. Ele se regăsesc pe toate paginile de știri ale presei germane și internaționale.

România nu e o hazna, rotundă ca un excrement, iar cei rămași aici nu suntem, la grămadă, gunoaie pe două picioare.

Ca să zic aşa, în România există două „şcoli de gîndire” foarte vocale: APOCALIPTICII, adică tabăra celor care spun că virusul Covid-19 ne poate ucide pe toţi dacă nu ne încolonăm în spatele lui Raed Arafat, şi „CONSPIRAŢIONIŞTII”, adică tabăra celor care cred că acest Covid-19 nu există şi că totul este un scenariu al unor grupări oculte.

În primă fază a pandemiei, cea de după „răceala ușoară” diagnosticată prematur de doctorul de la Cotroceni, România a apărut ca un fel de model de rezistență în fața asaltului virusului venit tocmai din China. Ne mândream cu faptul că, deși strâns legați de polul european al infecției - Italia - reușeam să ținem în frâu avansul coronavirusului. Numărul de infectați era relativ mic și nu creștea spectaculos, iar la capitolul decedați aproape că nu aveam ce număra, motiv pentru care statisticienii din sănătate au prins curaj în a pune pe lista neagră și victimele altor maladii răpuse chipurile de „noul coronavirus” (nu am aflat până acum care era cel vechi și ce s-a întâmplat cu el).

Israelianul Meir Shai, (Marcel Șlacman), originar din România, se
mândrește cu cele mai multe distincții pe care Statul Român și importante instituții românești și evreiești le-a acordat vreodată. Este și singurul israelian decorat de Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu Ordinul Sfântul Apostol Andrei-Ocrotitorul României. Dorind a-i răsplăti meritele, Președintele
României Klaus-Werner Iohannis i-a conferit lui Shai Ordinul Național „Serviciul Credincios în grad de „Cavaler”, iar dr. Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești din România (F.C.E.R.) i-a înmânat, la Templul Coral, Medalia de Onoare „Devotament în activitatea comunitară a Evreilor din România”. Dr. Vainer a precizat că Shai a fost recompensat astfel pentru „perseverența cu care a acționat pentru a aduce la lumină persoane care i-au ajutat pe evrei în vremuri de restriște, și pentru a li se acorda recunoștința care li se cuvine”.

M-am trezit matinal cu intenția de a-mi face, în tovărășia soarelui, care se arată umed, ca un ou uriaș ieșit din Născătoarea Universului, înviorarea sufletească scriind – ca de obicei – un salut prietenilor.