Editoriale si opinii din domeniul Politics

Candidatul Iohannis spunea aseară că respectă cutumele. Una dintre cutume este organizarea de dezbateri intre contra-candidatii la alegerile prezidentiale, in special inaintea turului al doilea. Iohannis nu vrea insă să respecte această cutumă. Propune „suplimente alimentare” – conferintă de presă plus o dezbatere cu el insusi, săptămâna viitoare.

Nici un cercetător al fiinţei noastre naţionale n-a reuşit să afle de unde vine acest masochism pe care-l exersăm cu voluptate din cînd în cînd. Uitaţi-vă cu atenţie, căci viaţa, orice am face noi, este trecătoare!

În timp ce unul dintre noii demnitari ai statului român, un personaj cu o doagă sărită, ne îngrozește anunțând că România este în deficit, adevărata problemă este în altă parte. Și se numește tot deficit. Dar nu deficit financiar. Deficit de democrație. Întreaga echipă Orban scormonește în toate direcțiile în căutare de deficit. Iar obiectivul nu este doar propagandistic. Și în acest timp întreaga Românie se confruntă cu celălalt deficit. De democrație.

Cineva inflamat de spusele mele de aseară – intr-un talkshow televizat – s-a scandalizat de o afirmatie e mea – cum că situatia României din ultimii ani il are ca artizan și pe Iohannis nu doar pe Dragnea. Sigur in proportii și moduri diferite. Să mai spun că fanaticii lui Iohannis nu sunt cu nimic mai prejos decit ai altora. Diferențele presupuse de educație, cultură, atitudine se șterg cînd vine vorba să-și apere zeul adorat. Aceleași maniere, aceleasi reflexe, aceeași intoleranță și prostie. Folosesc chiar si aceleasi injurături. Nu au de ce să le fie rușine. Dar s-o luăm pe rind. Ipochimenul trebuie lămurit. Îmi răcesc gura de pomana, dar zic totuși să-mi fac treaba.

E întrebarea zilei. Se pune de cîteva săptămîni, e drept, dar acum e mai actuală ca oricînd și ea începe să se rostogolească într-un mod de-a dreptul surprinzător. Refuzul președintelui de a da interviuri și de a accepta dezbateri în campanie e pus la zid tot mai mult nu doar de adversari, ci chiar de apropiați. S-ar putea ca răspunsul la această întrebare să fie altul decît ideea vehiculată, aceea de teamă față de Dăncilă șamd. O explicație care s-ar încadra perfect în profilul uman al lui Iohannis, oarecum ieșit din comun, pe alocuri, ca să nu spunem mai mult.

Așa este. Ludovic Orban face febră musculară. Semnând non stop decizii de demitere. Un număr uriaș de posturi vacante urmează să fie puse la dispoziția PNL. Apoi vor fi împărțite în baza unui algoritm politic netransparent partidelor, baronilor locali și parlamentarilor de care liberalii au nevoie pentru a-și vota președintele și, mai târziu, pentru a-și trece prin Legislativ proiectele de acte normative. O adevărată mină de aur. Zeci de mii de poziții în administrația publică centrală și locală în deconcentrate, în diplomație, în Armată, în celelalte instituți de forță ale statului. Această redistribuire modifică raportul de forțe într-un mod cât se poate de dramatic din perspectiva PSD.

Uitându-ne la rezultatele turului I la prezidențiale se impune o concluzie: Sistemul s-a implicat mai puțin in alegerile de Duminicaă decât la alegerile europarlamentare din vară!

Eu nu inteleg UNDE este RECORDUL votului din Diaspora despre care vorbeste toata propaganda?

În unele dintre cercurile de oameni cu care eu am contact, Klaus Iohannis este antipatizat. Și taxat în fel și chip. Din ce în ce mai frecvent, aud o acuzație foarte gravă. Cum că ar fi nazist. Așa că am decis să iau taurul de coarne. Și să atac acest subiect extrem de delicat. Îi avertizez însă pe cititori. Din capul locului, eu unul nu admit teza conform căreia Iohannis e nazist.

Auzită cîndva de la un frizer: românul e cel mai prost client din lume. Oricît de rău l-ai tunde, tot îți lasă bacșiș. Chiar și pentru un om simplu, logica e limpede: dacă nu ai parte de servicii satisfăcătoare, de ce să-l mai răsplătești suplimentar pe cel care nu își merită, de fapt, nici tariful legal? De aici o întrebare tulburătoare: de ce la alegerile de azi, spre exemplu, avem o prezență la vot medie spre bună cînd am fi avut toate argumentele să le boicotăm in corpore?

Cât timp a tăcut sau s-a exprimat doar ocazional, prin alocuțiuni scrise de alții, Klaus Iohannis a reușit să pară o persoană rezonabilă, în banca ei, preocupată mai mult de standardul personal de viață decât de agenda funcției dobândite printr-un banal concurs de împrejurări. De când a deprins vorbirea și a căpătat gustul exprimării este alt om. Cu totul altul.

Ceea ce era de așteptat, bine ticluit și bine programat de către factorul intern și factorul extern, s-a întâmplat. La capătul unei campanii electorale practic inexistente, Klaus Iohannis s-a clasat detașat pe locul I. Plasându-și favorita pentru finala ce urmează să aibă loc peste două săptămâni pe locul secund. Din nou, se poate pune întrebarea ce va fi următorii cinci ani acest Klaus Iohannis. Președinte al României, guvernator al României sau un simplu vasal? Și voi încerca să răspund.

Mergem la vot sa ne alegem Presedintele! Dar cati stim ce votam? Cati avem un minim de informatii pentru a putea discerne intre cine si cine.

În vreme ce noi ne agităm (mai mult, mai puţin sau deloc) cu alegerile noastre prezidenţiale, pământul continuă totuşi să se învârtă (e pur si muove), iar politica mondială să ne aducă ştiri după ştiri, una mai şocantă decât alta.

În anii 50, Ion Iliescu a plecat să studieze în URSS, cu sprijinul Anei Pauker. Azi ar fi putut spune că a fost arestat de ea și deportat la o universitate moscovită, unde a studiat dintr-o celulă. Dincolo de asta, însă, trebuie remarcat că Iliescu a studiat la o facultate tehnică într-un domeniu, energia, unde rușii nu stăteau foarte rău. Asta nu l-a scutit mai tîrziu de sloganul dreptei ”Cine a stat cinci ani la ruși/Nu poate gîndi ca Bush”.

Nimic din ce se vede pe scena politicii românești la acest sfârșit de an ca un sfârșit de veac și de lume, nu este ce pare a fi. Iar lucrurile stau așa întrucât nu avem de a face doar cu compunerea și recompunerea forțelor politice concurente, deși și asta ar fi suficient pentru a crea o imensă confuzie, ci și cu o bătălie pentru controlul României între puteri străine care au colonizat-o în devălmășie, iar acum vor să realizeze partajul.

Născută din Piața Victoriei, dintr-o osmoză rapidă a grupărilor #Rezist, unele pașnice, altele fascistoide, Uniunea Salvați România se află în fața unui examen crucial. Și asta la scurt timp după ce la europarlamentare a obținut un scor surpriză, de 20%. Cum va face USR față linșajului, poate pe deplin meritat, la care este supus liderul ei, Dan Barna? Care va fi comportamentul la prezidențiale al electoratului USR?

Guvernul Orban instalat cu voturile unor pesediști încă neexcluși din partid, în mod straniu, își începe activitatea cu acțiuni dubioase, ceea ce e un record pentru doar 48 de ore de existență. Dar beneficiind din plin de pasivitatea opoziției. Adică a PSD, mai nou. O pasivitate care am paria că va continua și în perioada care urmează și care nu e exclus să fie parte a unui blat cu Iohannis și cu PNL mult mai mare decît se speculează de ceva vreme.

Daniel Tudose și Mihai Constantin...sau Mihai Tudose și Daniel Constantin? Câți români cu drept de vot cunosc numele celor doi? Dar numele lui Mircea Diaconu?

A început. S-a dezlănțuit vânătoarea de vrăjitoare. Marea epurare liberală. Pe care Ludovic Orban a anunțat-o încă de la prima ședință de Guvern. Am aflat de ce s-a filmat în sala de fitness. Pentru a-și întări mușchii. Pentru atunci când va semna mii și mii de demiteri. De altfel, operațiunea a și început. A declarat-o tot el.