Editoriale si opinii din domeniul Politics

Autoritatea Electorală Permanentă cere românilor să se înscrie la votul prin corespondență sau la votul în secțiile din străinătate pentru prezidențiale. Din păcate, președintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, face, în ultimul său apel către electorat, o gafă, ca să nu spunem răspicat că îi defăimează pe românii din Diaspora.

Când o ţară din lumea a treia ajunge la fundul sacului, când nu se mai întrevede nici o soluţie, îşi caută şi neapărat îşi găseşte un preşedinte, un prim-ministru femeie. S-a văzut asta în America Centrală şi în America de Sud, în Africa şi în Asia. Dar recent s-a văzut şi în SUA, cu candidata la preşedinţie Hillary Clinton, sau în Marea Britanie, cu prim-ministrul Theresa May. Şi Uniunea Europeană şi-a ales de curând un preşedinte al Comisiei femeie, în persoana fostului ministru al Apărării din Germania, Ursula von der Leyen. Ceea ce, foarte probabil, înseamnă că lucrurile merg foarte prost mai peste tot, inclusiv în SUA, aflată în declin, care îşi pune speranţele în contracandidata din 2020 a lui Donald Trump, democrata Elizabeth Warren, dar şi în Regatul Unit, cu interminabilul său Brexit, cât şi în UE, care-i nefericeşte pe mulţi dintre membrii ei, însă nu şi România, preocupată să lase impresia oficială că e încă euro-euforică (etnobotanice ? iarbă ?).

Se apropie cu pași repezi alegerile prezidențiale. S-a dat startul marilor manipulări. Pentru moment, deschiderea o fac niște așa-numite institute de cercetare de piață. De sondare a opțiunilor alegătorilor. Pentru candidații aflați în cursă. Pentru prima dată, această onoare de a manipula opinia publică le revine unor institute neautohtone. Ceea ce confirmă o prognoză pe care o fac de mai mult timp privind intervenția brutală în desemnarea viitorului președinte a factorului extern. Care se adaugă, firește, factorului intern.

Poate doar sa ne amintim cat de preocupat era dl Macron de statul de drept din Romania si cate scrisori semna ambasadoarea lui la Bucuresti in numele anticoruptiei!

„Nu fugim de Constituție așa cum o face președintele. Nu fugim de responsabilitate și nu vom da înapoi. Aceste speculații sunt ridicole, dar sunt ultimul resort la care pot să apeleze cei ce nu vor “România normală”, ci “România blocată” – a pretins madame Sacîz aseară într-o declaratie tv. Bine, bine, dar lucrurile stau exact pe dos. VVDăncilă fuge ca dracul de tămîie să se prezinte in Parlament cu guvernul ei de păguboși, știind că PSD nu mai are majoritatea. Pînă s-o prezenta totuși, ocupcația sa favorită este tergiverseze, în acest interval de timp racolează pe cei slabi de înger și cu mari nevoi financiare…

Traian Băsescu a fost președintele României timp de zece ani. Un cadru de nădejde al serviciilor secrete. Spion cu acte în regulă. După expirarea celui de-al doilea mandat, pe linia de succesiune s-au bătut Klaus Iohannis cu Victor Ponta. Despre primul, nu știm prea multe detalii legate de apartenența sa personală la vreun serviciu secret român sau străin. Dar despre cel de-al doilea știm. Victor Ponta a fost și este, cu arme și bagaje, un exponent a serviciilor secrete. Un spion. Iar astăzi, în cursa prezidențială, în mod direct sau în mod indirect, bătălia se duce tot între spioni. Rând pe rând, civilii sunt dați la o parte. În decembrie 1989, istoria recentă a României a început cu un spion la vârf. Cu Ion Iliescu. După 30 de ani, povestea continuă.

Aflat pe o targa politicii și rămas fără partidulețul lui care incape într-un microbuz, Călin Popescu Tăriceanu a declarat ieri prin telefon pentru TVR1 – „Și domnul Meleșcanu și doamna Grațiela Gavrilescu au votat pentru ieșirea de la guvernare. (…) Nu cerem sprijin la nimeni că nu avem nevoie. Sigur doamna Dăncilă încearcă cu orice preț să restructureze ALDE. Este agresivă.” Ca să zic așa, avem de a face cu o ceată de răzgîndaci nu de războinici. Votezi una azi, fumezi alta mîine, votezi altceva poimiine, E ca la tarabă. Cine dă mai mult, ia marfa!

Cifra de aur este 233. Ea este invocată zilnic atât de către PSD, cât și de către celelalte partide. Este numărul care exprimă existența unei majorități în plenul Parlamentului României. După ea aleargă, ca după o Fata Morgana, și unii și alții. Balanța puterii depinde de 233. Schimbarea râvnită de liberali sau prezența și în continuare a socialiștilor la Palatul Victoria. Este o perioadă de cumpănă. Acum nimeni nu are 233.

Ieri am avut parte nu de singură comedie sinistră (ajungea) ci de două. Marți, zi nefastă.

În urmă cu mai bine de două decenii, analistul Ion Cristoiu scria un editorial cu un titlu năstrușnic: ”ApR, partidul căruia îi lipsește o gaură în cap”, pornind de la teza că formațiunea înființată de Teodor Meleșcanu se comportă atît de mecanic și de neînsuflețit încît e de-a dreptul neatractiv. Și că ar avea nevoie mare de ceva care să-l facă mai altfel, fie ea și o gaură în cap, metaforic vorbind, desigur.

Am anticipat corect. Nu numai eu. PSD a înregistat o importantă victorie de etapă. Prin simplul fapt că ALDE s-a bătut cu ALDE în Parlamentul României. S-a întâmplat un fapt fără precedent. Același partid politic –
vorbim tot despre ALDE – a avut doi candidați pentru președinția Senatului, abandonată în urmă cu puțin timp de președintele ALDE. Și a câștigat Teodor Meleșcanu. Susținut de PSD. Care începe să întoarcă majoritatea din nou de partea sa, după ce fusese zdruncinată de mișcarea în forță a lui Călin Popescu Tăriceanu. Ce urmează?

Din ințelpeciunea populară a facebook-ului. Un anonim ne arată în oglindă imaginea Dăncilei care glasuiește astfel -„Foaie verde mărăcine, sunt mai proastă decit mine!” Ca să vezi, bre, la ce culmi s-a ajuns în materie de prostie în România noastră cea veselă și rebelă! Nu mă mir.

PSD a decis. Declanșează marele meci. Cu opoziția. Și își asumă lovitura de deschidere. Pune totul pe masă. În sistemul „ori la bal, ori la spital”. Primul șut la poarta adversă este tras chiar azi. Azi vom ști pe ce mizează partidul doamnei Dăncilă, pe ce mizează opoziția și care este marja de mișcare a lui Victor Ponta. Primul examen se referă la Teodor Meleșcanu.

În ultima vreme se petrec o serie de evenimente interesante, care relevă o activare bruscă a interesului american pentru România, după ani lungi în care țara noastră părea ”subcontractată” germaniolor de către marele aliat. Iar o asemenea activare nu poate ocoli domeniul politic, în mod firesc. Marea întrebare e cum vor evolua lucrurile, pentru că se înmulțesc semnele că urmează evenimente spectaculoase.

Aflam mai ieri din presă ce Pentru Partenerii noștri strategici “Statul de drept este esenţial, iar un exemplu al preocupării noastre este faptul că procurorul general (al SUA, William Barr – n.r.) a invitat ministrul dumneavoastră al Justiţiei, acesta fiind unul din motivele vizitei mele: să vorbim despre invitaţia de a veni în Statele Unite ale Americii şi de a continua să lucreze cu el şi cu echipa sa, pe baza unei foi de parcurs”, a afirmat ambasadorul Statelor Unite ale Americii la UE, Gordon Sondland, aflat joi la Bucureşti.

Președintele Klaus Iohannis a transformat criza guvernamentală într-o criză politică, refuzând să-i numească pe miniștrii interimari. În prealabil însă – să reținem acest lucru – ALDE, într-o alianță cu Pro România, a declanșat dezintegrarea coaliției, lăsând Executivul cu spatele descoperit. Impasul pare total. Iar cercul vicios amenință să paralizeze întreaga activitate a Guvernului. Dar prima zi de școală poate aduce cu sine și o soluție. De unde vine soluția? Din Parlament? Sau din combinațiile puse la cale de partidele politice?

Îmi dă târcoale o enigmă. Și nu mă lasă deloc în pace. Mă întreb cine a fost mai întâi: Băsescu sau Petrov? Petrov sau Băsescu? Cine l-a născut pe cine? Și nu e de glumit cu răspunsul la această întrebare. Pentru că face parte din istorie. Din istoria neamului românesc.

Procesul lui Traian Băsescu de la Curtea de Apel a avut azi o derulare neașteptată. Regula de fier e că asemenea procese se tărăgănează cît mai mult și se începe prin cerere de amînare la primul termen pe motiv de lipsă a apărării ori altele asemenea. Procesul lui Petrov nu doar că nu s-a amînat, dar s-a și finalizat, într-o singură ședință, urmînd ca verdicul să vină pe 20 septembrie. Ce consecințe ar putea apărea, de aici?

“Diplomatul” roman care a fost ucis in primul atentat din Kabul era Vasile Raduna, ofiter de intelligence intr-o stuctura militara.

O istorie halucinantă. Aparent. Ea nu poate fi decât adevărată. O istorie despre marele cuib cu vipere din România. În care a pătruns pe ușa din față jurnalistul Radu Moraru. Azi, candidat prezidențial. Și care, tocmai din acest motiv, relatează istorii despre Coldea, Maior, Oprea, Hellvig și Iohannis, care întrec cu mult în intensitate episodul intitulat „Sufrageria lui Oprea”. Am citit și m-am crucit. Nici chiar eu nu mi-am imaginat vreodată cât de periculoasă este cangrena care a îmbolnăvit mortal acest stat. Radu Moraru ne explică cum se fac președinții în România. Cu subiect și predicat.