Editoriale si opinii din domeniul Politics

L-am auzit toți, în urmă cu mai multe zile, pe profesorul Adrian Streinu-Cercel făcând o solicitare șoc. Referindu-se la presiunile infernale la care sistemul de sănătate este supus în această perioadă a pandemiei, domnia sa a solicitat în termeni expliciți un soi de înțelegere cu autoritățile statului român, astfel încât medicii să nu fie expuși ulterior unor anchete și pedepse penale. Ideea era, dacă am descifrat-o corect, că trebuie făcute achiziții în mare viteză, iar oamenii din sistem se tem că vor fi ulterior trași la răspundere pentru nerespectarea unor proceduri. Să vorbim așadar despre imunitatea medicilor.

Cu cât se va prelungi consemnarea la domiciliu a populaţiei, cu atât costurile politice pentru cei aflaţi „ghinion !” la putere, dar şi pentru cei aflaţi norocos în opoziţie dacă nu au soluţii alternative, vor fi mai mari. Mergând, probabil, până la dispariţia completă a actualei clase politice, cu procese interminabile, cu condamnări la ani grei de puşcărie, pierderea averii, oprobriul public etc. Din cauza costurilor economice care se întrevăd a fi faraonice. Din cauza crizei sociale care va urma implacabil. Şi a crizei sau a crizelor politice inevitabile.

Mai întâi o vedem pe Merkel la cumpărături, apoi e plasată în carantină, suspectă de coronavirus. Aceasta este fie cea mai bună teorie a conspirației apărută vreodată, fie adevărul gol-goluț. Oricum ar fi, este platforma perfectă pentru regizarea umanizării celui mai sumbru profet al Europei.

Președintele Klaus Iohannis ezită să-și asume răspunderea. Se teme. Dovedește nu bărbăție, ci lașitate. Își dorește să fie în poză. Chiar în centrul ei. Dar asumarea răspunderii pentru măsuri dure de austeritate o lasă pe seama altora. Care urmează să devină țapii ispășitori. În timp ce Iohannis rămâne cu fotografia de lider național.

Că epidemiile nu sunt ceva nou, se știe. Se și spune că “de a lungul istoriei, atunci când oamenii s-au răspândit în lume, au avut însoțitor constant bolile infecțioase. Chiar în această eră modernă, epidemiile sunt aproape constante” (Mohammed Cherkaoui, The Shifting Geopolitics of Coronavirus and the Demise of Neoliberalism,19 martie 2020). Doar de la Primul Război Mondial încoace s-au înregistrat “gripa spaniolă” (1918-19), cu patruzeci de milioane de morți, “febra asiatică” (1957-58), HIV/AIDS (1981), “gripa aviară” (1997), SARS (2002-2003), EBOLA (2014-2016) și altele.

Starea de urgență pe care a decretat-o, i-a fugit cumva de sub picioare președintelui Klaus Iohannis. Acesta a constatat repede că, cel puțin în această perioadă a pandemiei, nu mai are practic un joc al lui. Reuniunile internaționale sunt sistate, iar în plan intern rol de primadonă politică îi revine ministrului de interne Marcel Vela. Pe lângă acesta și pe lângă cei câțiva specialiști care asigură comunicarea publică, nici măcar Ludovic Orban, care se învârte ca un titirez, nu-și mai găsește obiectul muncii. De bine de rău însă, Orban poate convoca ședințe de Guvern. Pretext bun pentru a ieși la declarații. Dar Iohannis?

„Este o aberatie. E un proiect de lege care a fost initiat de un senator al nostru fara a avea acordul grupului parlamentar din Senat, dar mai ales fara a avea acordul conducerii PNL”. Declarația așa-zis iritată de mai sus îi aparține liderului PNL, Ludovic Orban și se referă la legea închisorii la domiciliu, inițiată de Alina Gorghiu. Numai că Orban ori minte, ori e complet rupt de realitate, ambele, lucruri obișnuite la el: la vîrful PNL s-a știut de acest proiect și el a fost chiar girat de nume extrem de grele.

„Dacă Isus nu a înviat, degeaba este credința voastră și propovăduirea noastră.” – spunea Sfântul Pavel, Apostolul neamurilor, punând prin aceasta Învierea în centrul religiei creștine și făcând din comunitatea creștinilor biserica Învierii. A se permite accesul credincioșilor în lăcașele lor de cult pentru a celebra, potrivit tradiției și regulilor lor, Învierea Domnului Isus Hristos, sau nu? Iată întrebarea! Cine îi poate răspunde? Drept măritorii creștini? Agnosticii? Statul secular?

Unul din cinci angajați nu mai muncește. Unul din cinci angajați stă acasă. Asta înseamnă, simplificând lucrurile, că economia României scade cu o cincime. Pe de-o parte. Pe de altă parte, unul din cinci este plătit din fondurile publice pentru șomaj. Asta înseamnă, tot simplificând lucrurile, că bugetul statului are cheltuieli mai mari cu o cincime. Se adună astfel zeci de miliarde de euro, pe care le putem pierde în acest an. Există vreo soluție? Putem evita acest lucru? Dacă da, care este rețeta miraculoasă?

Parlamentul, în mod surprinzător, a ieșit din joc. Puterea judecătorească s-a contractat, invocând și ea starea de urgență. În joc a rămas doar puterea executivă, cu titlu de putere constituțională. Și instituțiile de forță, ca puteri extraconstituționale. Iar puterea executivă s-a împărțit în trei centre. Cel de-al treilea, reprezentat de instituția prezidențială, încearcă din răsputeri să le subordoneze pe celelalte două. Acest talmeș-balmeș amplifică periculos atât consecințele pandemiei, cât și efectele crizei economice. România e în derivă.

Rapiditatea exagerată cu care Iohannis a retras decorația dată anul trecut spitalului de la Suceava – și promptitudinea trolilor liberali de a o răspîndi și aplauda – se înscrie în noua strategie a puterii de culpabilizare a medicilor, un deget ridicat acuzator, gen, ”Eu bunăvoință și încredere am avut, dar voi, stimați doctori, m-ați dezamăgit profund”.

În fiecare zi, în presă apar noi informaţii despre căderea cîte unui spital sub lovitura Coronavirusului. Din ce în ce mai mulţi medici şi asistente medicale îşi anunţă demisia sau intrarea în concediu, de teama că, din lipsa echipamentului minimal de protecţie, riscă să-şi îmbolnăvească familiile. Cu toate acestea, aşa cum a spus în ultima sa declaraţie de presă dată azi în faţa prompterului, Klaus Iohannis spune că „autoritățile au lucrat foarte serios”. Doar cetăţenii sînt infractorii care încurcă autorităţile şi, cum spune acelaşi Klaus Iohannis, „aceștia vor fi amendați, pur și simplu”.

În fiecare clipă, de câte ori căutăm o știre, ne izbesc cifrele pandemiei. Sunt numere ale vieții și ale morții. Dacă aceste numere, care ni se derulează de dimineața până seara sub ochi, sunt reale, atunci situația din România este înspăimântătoare. Și vă explic de îndată de ce. Conform acestor date oficiale, chiar în clipa în care redactez această analiză, ni se spune că au fost vindecate de coronavirus 252 de persoane. În timp ce au murit nu mai puțin de 92 de români. Doi s-au însănătoșit, unul a decedat. La trei cazuri, cel puțin un român moare. Oare așa stau lucrurile?

“Am auzit și eu despre un virus ucigaș care nu știu ce face. M-am uitat și eu un pic..., nu e nimic. Când mai vedeți astfel de știri la televizor, schimbați canalul”. Fraza, atât de celebră astăzi, a fost rostită într-o formă sau alta de toți liderii lumii occidentale din Statele Unite și până în Uniunea Europeană. Astăzi, trăim cu toții un coșmar. Suntem parcă prinși într-un film de serie B sau C, pe care am vrea să-l întrerupem, pentru a ne alege de pe Netflix un alt film, despre altceva.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a făcut apel la „producătorii româneşti” (sic !), la antreprenorii români să folosească oportunitatea (sic !) pe care le-o oferă epidemia : „Avem această oportunitate” (sic !) [...] „în această perioadă cu precădere” (sic !) [...] „este o oportunitate foarte bună” (sic !). I-a chemat pe „producătorii româneşti”, pe antreprenori să vină cu produse băştinaşe şi cu idei. Producătorii străinăţeşti, preferaţii de ieri, au cam tăiat-o de groaza coronavirusului şi poate că se pregătesc să tragă obloanele şi să trimită angajaţii „româneşti” în şomaj.

Din ce în ce mai frecvent și mai alarmant auzim despre demisii ale corpului medical. Individuale sau în grup. Medici și asistente, care refuză să se mai deplaseze la capul bolnavului. Sub motiv că nu dispun de echipamentele necesare de protecție. Sau că au contactat virusul și, în consecință, trebuie să stea acasă. Simultan, mii și mii de alți oameni în halate albe muncesc pe brânci. Până la epuizare. Riscându-și literalmente sănătatea. Și uneori viața. Și, în aceste condiții, a sosit momentul să ne întrebăm: cum se manifestă personalul sanitar în acest moment? Sunt acești oameni eroi? Sau sunt dezertori?

De câteva zile, mă urmărește imaginea Dumneavoastră vizitând Spitalul construit de armată Rol2. Și mă tot întreb de atunci de ce ați preferat să inspectați paturi goale și nu să vizitați medicii bolnavi și asistentele care se zbat pentru viață în aceste zile?

”De fiecare dată când un medic se îmbolnăvește, un sistem sanitar, deja pe muchie de cuțit, ajunge și mai aproape de momentul colapsului” scrie zilele astea presa americană. Dacă americanii se vaită, cum stă România? Zicem că bine: guvernul și președintele ies regulat ca să se laude cît de eficient gestionează criza, medicii demisionează pe capete, înspăimîntați, se vorbește de interzicerea demisiilor lor pe durata stării de urgență, iar trolii liberali au primit misiunea să arunce totul, în presă și pe net, în capul dezertorilor din sistemul de sănătate, singurii din lume care ar fi ales să părăsească, lași, cîmpul de luptă cu coronavirusul. Din păcate pentru ei, realitatea e total diferită: fuga medicilor din fața virusului ucigaș e fenomenul momentului la nivel planetar.

Mulți dintre contestatarii români ai măsurilor energice, dar întârziate luate de Guvernul Orban, invocă modelul suedez. Spre deosebire de toate celelalte state europene, Suedia a decis să trateze cu relativă indiferență epidemia de coronavirus. Specialiștii epidemiologi suedezi au estimat că populația își va găsi singură anticorpii. Astfel încât oamenilor le-a fost recomandat doar să stea acasă dacă se îmbolnăvesc. Urmarea este tragică.

Gheorghe Flutur a fost testat PCR pentru coronavirus, după explozia contaminărilor cu COVID-19 la Spitalul Județean Suceava.