Editoriale si opinii din domeniul Politics

România a preluat președinția Consiliului European cu o situație ciudată și fără precedent în istoria sa: o gaură serioasă în guvern provocată de refuzul președintelui de a semna numirea unor noi miniștri în fruntea unor ministere de maximă greutate, Transporturi și Dezvoltare. În paralel, un alt front de luptă politică e deschis de atacurile tot mai dure la adresa CCR, instituție acuzată deschis că execută ordinele PSD. În tot vacarmul stîrnit, se remarcă în mod straniu o liniște de mormînt exact acolo de unde te-ai fi așteptat la reacții dure: la Bruxelles.

Sunt simple zvonuri? Asistăm la o nouă campanie de fake news, prin care sunt tulburate apele? Care creează un dublu scenariu? O dată că în frontul anti-PSD Dacian Cioloș ar crește exponențial, având potențialul de a-l surclasa pe pe Klaus Iohannis. Și a doua oară că în frontul PSD intervine o schismă, iar Călin Popescu Tăriceanu este gata ca, la nevoie, să sară în barca peședintelui, pentru ca înainte de alegeri să fie schimbată majoritatea. Ce poate fi adevărat și ce nu poate fi adevărat? Se pregătește Călin Popescu Tăriceanu de marea trădare?

Ceva grav și nemaiîntâlnit se petrece astăzi la intersecția dintre lumea reală și lumea virtuală. Noi, în România, ne plângem că țara a fost victima unui experiment, desfășurat cu cele mai bune intenții - lupta împotriva corupției - care a eșuat într-o operațiune rudimentară și brutală de poliție politică, tipică anilor 50. Avem impresia că noi, românii, suntem defavorizații soartei, că aici se experimentează lucruri, noi fiind un fel de cobai ai lumii occidentale.

Motorul franco-german decolează. Marți. La Aachen. Capitala celei mai vestice regiuni a Germaniei. Klaus Iohannis se numără printre cei care vor întoarce cheia de contact a unei Europe cu mai multe viteze. În prezența nașilor. Iar statele din Est vor fi prada.

Scriam zilele trecute că administrația prezidențială este o mare necunoscută pentru români, informațiile din interior trecînd cu greu zidurile palatului Cotroceni. Aflăm cîte ceva abia după multă vreme, cînd faptele sunt deja produse și unii care s-au perindat prin instituție își fac curaj să își dea drumul la gură. Bine că se întîmplă chiar și așa, am spune. Un dialog al Inpolitics cu un fost consilier prezidențial scoate, astfel, la lumină informații șocante despre modul în care așa-zisul cel mai puternic om din țară devine prizonierul statului-paralel, al serviciilor secrete. O marionetă care e folosită strict în interesul anumitor cercuri, cu sau fără voia sa.

Nu se face o lege pentru un om sau pentru un caz. Și nici nu se desface o lege pentru o persoană. Este mai mult decât un principiu de drept. Este o regulă de bun simț. Și, pornind de aici, fără patimă, fără nici cea mai mică urmă de emoție, voi analiza recentul scandal generat de un infractor violent, care a beneficiat de recursul compensatoriu, după care a săvârșit o crimă. Trebuie anulată această lege? Dacă nu, de ce nu? Dacă da, de ce da?

Dacian Cioloș e prezentat de mulți drept marea speranță a politicii, inclusiv pentru alegerile prezidențiale, mai ales că are o carte de vizită impresionantă: ministru, consilier prezidențial, comisar european, prim-ministru, mai nou președinte de partid. Faptul că din această postură slobozește periodic, cu seninătate, în spațiul public elucubrații de proporții epice ar trebui să stîrnească, din păcate, îngrijorarea tuturor. Pentru că Cioloș pare dovada vie că poți trece prin politică precum gîsca prin apă, fără să se lipească nimic de tine, dar continuînd să nutrești mari ambiții.

Nu mai poate dura mult până când Secția specială pentru procurori o va ancheta pe și pe doamna Laura Codruța Kovesi. Totul va începe cu o declarație. Fostul șef DNA va trebui să dea explicații pentru început legate de modul în care a funcționat unitatea de elită din Prahova. Dacă grupul criminal organizat a fost sau nu coordonat de ea însăși. Dacă face parte sau nu face, prin urmare, din respectivul grup.

Surse din interiorul Comisiei Europene ne-au declarat că membrii delegației care s-a deplasat la București pentru operațiunea de predare oficială a responsabilităților președinției rotative a Consiliului, au fost extrem de plăcut surprinși nu doar de atmosfera în care s-a derulat aceasta, pe fondul temerilor că disensiunilor interne își vor pune amprenta pe desfășurarea evenimentului, cât și de maniera în care gazdele au rezolvat unele dintre delicatele problemele de protocol.

Cum va fi 2019 ? Date fiind nesiguranțele cu care s-a închis 2018, întrebarea este înconjurată de necunoscute mai mari. Explicația este că trăim discontinuitatea creată în anul tocmai încheiat de cîteva depășiri ale liniilor roșii de până mai ieri.

S-a spus frecvent că parlamentarii fac scut împotriva infractorilor. În sensul că nu întotdeauna plenul Senatului sau Camerei Deputaților aprobă punerea sub anchetă a unora dintre aceștia, în urma solicitărilor procurorului general. De ce nu le aprobă la foc automat acești aleși ai poporului, care, cei mai mulți dintre ei, nici măcar nu sunt juriști și nu pot înțelege complexitatea unor acuzații? Ca să nu mai vorbim că, exceptându-i pe membrii Comisiei juridice, ceilalți nici măcar nu cunosc conțintul dosarelor. De ce nu au ei pur și simplu încredere în Justiție și nu-i lasă pe magistrați să decidă? E clar, parlamentarii fac scut în apărarea corupților. Dar membrii Secției de procurori ai CSM? Ce fac ei? Fac și ei scut?

Reuniunea mai-marilor UE de la Ateneul român a produs, în buna tradiție românescă, un nou scandal, după ce ne-am trezit cu ditai imnul de stat cenzurat din voia organizatorilor. Mai precis, corul Madrigal a sărit peste ultima strofă, cu referiri la creștinismul românilor, ca să nu lezeze anumiți oaspeți străini. Marea întrebare nu ar fi, însă, în opinia noastră, motivul cenzurării, ci cît va mai rezista imnul nostru în forma actuală, în contextul globalizării.

Cum mai merge Revoluţia franceză în curs, cea a Vestelor galbene ? Gluma se îngroaşă, lucrurile devin foarte serioase, lumea se schimbă, iată de ce merită să fim atenţi la manifestaţiile din fiecare sâmbătă de la Paris şi din toată Franţa. Într-a noua sâmbătă la rând, cea din 12 ianuarie 2019, Sindicatul France Police-Policiers en colère a dat pentru ora 17 estimarea de 360 000 de participanţi la manifestaţii. Ministerul de Interne comunica, la rândul lui, cifra de 80 000 de poliţişti în stradă pentru aceeaşi sâmbătă.

Este președintele României vinovat? Sau Guvernul? Mi se pare etic să răspundem la întrebarea de ce întârzie adoptarea legii bugetului de stat. De ce proiectul nu a fost prezentat Parlamentului în noiembrie anul trecut, pentru ca legea să poată fi adopată și promulgată în decembrie? Cum de s-a ajuns în situația în care nu vom cunoaște cele mai importante informații despre cum va fi administrată România decât în luna februarie a acestui an? Cine sunt cei responsabili și care sunt consecințele?

Dacă președintele Klaus Iohannis ține mai mereu afișul în materie de comentarii politice, nu același lucru se poate spune despre administrația prezidențială în ansamblu, deși este o instituție de prim rang a statului, parte a puterii executive și dotată cu ceea ce am putea numi un guvern propriu. Iar respectiva administrație pare să nu fie deloc în regulă, fie și la o analiză superficială. Doar faptul că responsabila cu ținute și cafele a ajuns cam cel mai greu personaj din cadrul ei – dovadă scenele de aseară, de la Ateneul Român – spune cam totul.

O știre bombă zguduie România la început de an. Pentru moment, a eșuat licitația pentru programul de înzestrare a Armatei numit „Corvetă multifuncțională”. Pentru a doua oară, procedura a fost amânată. Și din nou din motive de legalitate. Iar acum solicitarea a fost făcută chiar de către secretarul de stat din MApN Andrei Ignat, responsabil cu derularea procedurii, care s-a adresat direct Parchetului Militar, acuzând suspiciuni rezonabile privind derularea legală a licitației. Scandalul este uriaș. Și vine, în mod nefericit, la scurt timp după cel generat de Klaus Iohannis, legat de șeful Marelui Stat Major.

Să recapitulăm faptele: marți, Digi 24 difuzează pe post știrea că Laura Kovesi merge la CEDO, fără să citeze vreo sursă sau măcar să specifice că așa se aude prin tîrg. Dar cu totală siguranță privind veridicitatea știrii. Pe ecranul tv, după cum reiese din captura video postată și pe siteul Digi 24, e afișată ora 16,34 și e însoțită de precizarea ”news alert”.

A fost prima zi normală din punct de vedere politic din ultimii ani. Ieri. Astăzi, ar putea fi a doua zi normală. Dacă se întâmplă așa, deși ziua a început cu un accident de parcurs, România nu va avea decât de câștigat. Președintele Klaus Iohannis a înțeles că locul său nu este în capul mesei. Așa cum a indicat Bernd Fabritius, delegat al Guvernului Germaniei pentru germanii de pretutindeni, încălcând grav suveranitatea națională a acestei țări și creând un incident diplomatic. Una peste alta, România pornește cu dreptul în exercitarea președinției Uniunii Europene.

Un anunț ciudat, venit alaltăieri într-un mod la fel de neortodox: aflăm că Laura Kovesi a contestat demiterea sa la CEDO, grație unei întrebări adresate oficial, prin legea transperenței, de către un post de radio extrem de deschis de-a lungul anilor față de fosta șefă a DNA. Întrebări legitime: de ce a făcut asta ”zeița” anticorupției, de ce abia acum și de ce s-a difuzat știrea în acel mod atît de ceremonios? Un răspuns plauzibil e că Laura Kovesi face un ultim serviciu statului-paralel, ajuns nițel la ananghie.

Pentru prima dată, deci în premieră absolută, #Rezist, în toată splendoarea sa, va sta față în față cu mai marii Consiliului Europei. Aceștia anunță o demonstrație de pomină în fața Ateneului Român și a Palatului Regal. Fix locurile în care se vor desfășura cele două evenimente, care marchează preluare de către România a președinției rotative. La ce ne putem aștepta?