Editoriale si opinii din domeniul Politics

SRI s-a angajat acum doi ani să livreze CNSAS toate dosarele moștenite de la fosta Securitate și rămase nepredate, dar operațiunea ar fi îngreunată chiar de oameni din Consiliu. Acuzația vine, sub forma unui comunicat difuzat aseară de un grup de cercetători, în frunte cu Mădălin Hodor, care mai afirmă că președintele Iohannis s-a implicat și el în demers. Cercetătorii atrag atenția că predarea respectivelor dosare e importantă mai ales în condițiile în care legislația tocmai s-a modificat și se poate demara reverificarea unor persoane care candidează la funcții grele în stat.

Democratura română îşi ia din nou avânt. Ciolanul cel mare al preşedinţiei înfierbântă minţile multora. Dar ce este o democratură ? E un amestec destul de grosolan de dictatură şi democraţie în proporţii greu de măsurat. Cum STS-ul va fi cel care va „număra” şi voturile la prezidenţialele din noiembrie-decembrie şi cum, pe lângă cele trei partide mari (PSD, PNL, USR), vor interveni şi alte „partide” mai acoperite (SRI, SIE, SPP, STS...), nimeni nu poate spune dacă avem mai multă democraţie sau mai multă dictatură, mai multă militărie. Şi nici dacă alegătorii şi votul lor contează în vreun fel. În afară, evident, de nevoia establishment-ului de a arăta că toată populaţia a fost implicată. Dacă alegerile europarlamentare au fost fraudate, de ce n-ar fi fraudate şi alegerile prezidenţiale ? După cum suntem obişnuiţi, anchetele asupra fraudelor de la europarlamentare au rămas şi vor rămâne pe veci ca-n gară.

Am trăit să o vedem și pe asta. O declarație oficială de la cel mai înalt nivel. Scrisă. Semnată și parafată. De însuși președintele României, Klaus Iohannis. O declarație politică despre un alt președinte. Al Franței. Emmanuel Macron. Iar despre această declarație, Dacian Cioloș afirmă că ar conține ca informație de bază un fals. Așa să fie?

M-a bucurat foarte mult desemnarea lui Mircea Geoană ca Secretar general adjunct al NATO. Este o recunoastere a actiunii consecvente a României in cadrul Aliantei si este si o recunoastere a calitătilor de diplomat si de om politic ale lui Mircea Geoană.

Despre cel mai cunoscut spion român, Mihai Caraman, s-a spus adesea că a executat operațiuni anti-NATO sub steagul rușilor, motiv pentru care a și fost tras pe linie moartă în țara noastră după căderea comunismului. Doar devenisem, peste noapte, din dușmani, mari aliați. Acum, s-ar putea spune că operațiunea Caraman de infiltrare a NATO se repetă, într-o formă diferită, e drept, prin desemnarea omului Moscovei în postul nr.2 de conducere a alianței. Iar dacă nu e așa, atunci cineva trebuie să dea socoteală, într-o formă sau alta. În frunte cu Traian Băsescu.

Cel mai calificat candidat pentru turul doi al prezidențialelor pare a fi în acest moment Klaus Iohannis. Și va ajunge acolo cu singura condiție ca între timp să nu-i zboare vreun mare schelet din dulapul ținut la secret. Cu această excepție el, conform cercetărilor de piață, are cele mai mari șanse de a trece cu bine de prima rundă a alegerilor. Cu sau fără un referendum suprapus. În aceste condiții, singurul calcul rațional care trebuie făcut este răspunsul la întrebarea cu cine va vota o parte consistentă a electoratului rămas pe tușă. A electoratului candidatului respins.

Starea unei societăți nu este doar rezultatul educației. La ea concură numeroși factori: moștenirea istorică, cultura, organizarea, valoarea decidenților. Dar performanțele dintr-o societate depind de educație atât de profund, încât putem spune că se măsoară prin ele. De fapt, câte performanțe, atâta educație.

În vârful celui mai mare monument din România, cu o înălțime de 22 de metri, un mare artist, după opinia mea cel mai important sculptor după Constantin Brâncuși, muncește de unul singur, zi de zi. De la distanță, se vede ca o furnică. Ce își desăvârșește opera. Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia. Vernisat cu fast la 1 decembrie 2018, zi în care a fost sfințit și de Patriarhul Daniel. De acolo, de sus, artistul se confruntă într-un mod absolut dramatic cu nesimțirea de partid și de stat. Și iată cum.

Dacă o fi adevărat că cea mai mare reușită a diavolului a fost să convingă lumea că nu există, susținătorii actualului președinte ar trebui să fie îngrijorați de împămîntenirea tot mai solidă a ideii – pînă și în rîndurile pesediștilor – că orice s-ar întîmpla, Iohannis e reales în toamnă. Ar trebui să îi îngrijoreze pînă și constatarea că, în afara anului 2000, cînd s-a înregistrat o situație specială pe fondul forfaitului lui Constantinescu, niciun rînd de prezidențiale nu a fost cîștigat de marele favorit, în ultimul sfert de secol. Ce ar putea da peste cap scenariul ”Iohannis-președinte-fără-drept-de-apel”?

Am crezut că strategia PSD pentru alegerile prezidentiale trebuia să inceapă de la Congresul partidului din primăvara anului trecut. Nu a fost asa iar acum e greu de găsit cea mai bună solutie care să asigure si continuarea guvernării după prezidentiale si rezultate bune la locale si la parlamentare. Vom vedea…

Frontul PSD, care asigură încă majoritatea parlamentară, este pe cale să se facă țăndări. Ceea ce echivalează, mai devreme sau mai târziu, cu pierderea guvernării. Mărul discordiei sunt alegerile prezidențiale. Cauza discordiei s-a dovedit a fi incapacitatea PSD de a stabili din timp profilul candidatului la prezidențiale și de a-l desemna, pentru a-l face perceput ca atare de către opinia publică. Cât timp PSD bâjbâie, situația celui mai mare partid din România și, implicit, a întregului front PSD, se deteriorează. Am spus că Victor Ponta va trăda. Și, în aceeași zi, câteva ore mai târziu, a trădat. Nu va mai merge cu ALDE. Ci separat. O răzgândire care în mod paradoxal poate reconstrui unitatea Stângii. Dar cum?

Ieri VV Dăncilă a poftit-o la cabinetul ei de dimineață pe Carmen Dan și i-a spus că o va demite în cursul zilei, dar ca ar fi mai bine sa demisioneze de bună voie. După o repriză de tăceri și lacrimi, Carmen Dan nu se astepta la așa ceva, a început negustoria, ca la piață. Problema în chestie a fost soarta celei care a condus represaliile din 10 august 2018 la ordinele preaiubitului Liviu Dragnea, fac-totum in acea vreme la PSD. Pină la urmă cele „două mari doamne ale politicii românești” s-au înțeles. Dosarele ramin secretizate, iar fosta ministreasă nu va fi deferită justiției. A fost prima repriza jucată ca la sah de VV Dăncilă ieri.

4 corvete pentru România în valoare de 1,6 miliarde euro. Licitație internațională, cu toată lumea bună: Naval Group din Franța, Fincantieri din Italia, Damen din Olanda. Bastimentele cu pricina urmează a fi fabricate în România, toate trei companiile fiind proprietare sau venind în consorțiu cu șantiere navale românești.

Jocurile pentru prezidențiale din acest an se fac în așa fel încât mai mulți posibili participanți depind de o trădare. Iar trădătorul de serviciu este nimeni altul decât Victor Ponta. De Victor Ponta depinde Călin Popescu Tăriceanu. De Victor Ponta depinde însă și Gabriela Firea. La fel, Viorica Dăncilă, dacă va candida. La mâna lui până la urmă stă și Klaus Iohannis. Și culmea e că însuși partidul Pro România poate fi trădat de președintele său.

Sîmbata a avut loc un mini-congres USR. In sala 400 delegeti, la PSD au fost 4000. In 2019 ne-am obisnuit cu asemenea adunări unde se face si se drege, se iau decizii importante, se rafuiesc liderii de partid. Nu e de mirare, mizele sunt f. mari. Inaintea alegerilor, conclavurile isi impart puterea. De data asta cucurigu-gagu din tribul USR a fost Dan Barna, care a mesmerizat sala debitînd in fața delegaților – hipsteri, hastagisti, # – destule prostii într-un discurs dezlînat, fără cap și coada.

S-au împlinit zilele acestea șase ani de la un eveniment care a zguduit Europa: în iulie 2013, Jean Claude Juncker își anunța o demisie răsunătoare de la șefia guvernului luxemburghez, după 18 ani neîntrerupți acolo. Cel mai vechi premier european cădea de la putere după ce presa și parlamentul scoseseră la lumină felul în care micul stat din buricul UE ajunsese sub conducerea statului-paralel, în moduri care pe alocuri le ”bat” pe cele de la noi. Numai că, în loc să fie curățat, gunoiul a fost băgat sub preș. Apoi recuperat la nivel european înalt. O poveste care merită reamintită, credem noi, în contextul unor evenimente actuale.

Cum ar putea amuți, din postura sa de principal agent electoral, Rareș Bodan, atunci când va fi confruntat cu rezultatele mandatului de cinci ani al președintelui Klaus Iohannis? Cum va rămâne fără replică cea mai importantă gură de tun a lui Iohannis și cum se va gripa în plină campanie electorală? Cum va răguși și-și va pierde vocea Rareș Bodan? Pentru a răspunde la această întrebare aparent șocantă, m-am întors în luna septembrie a anului 2014. Și am studiat din nou proiectul candidatului prezidențial Klaus Iohannis, prezentat drept preambulul unui proiect de țară, moderatorul evenimentului fiind analistul politic Emil Hurezeanu, în prezent ambasadorul României la Berlin. Și m-a luat durerea de cap.

Știrea care a bulversat România și a făcut să pocnească, probabil, dopuri de șampanie în unele locuri: adversarul Laurei Kovesi în cursa pentru șefia parchetului european e numit șef al parchetului financiar francez, fiind audiat ieri, și o lasă pe fosta șefă a DNA singură în cursă.

În 1997 a fost semnat infamul Tratat cu Ucraina. Înainte de aderarea la UE sau, în cazul de faţă, de acceptare în NATO, ţara trebuia să-şi clarifice, să-şi soldeze diferendele şi contencioasele cu toţi vecinii.

Parcă-parcă ar încerca și Gabriela Firea. Alt colac de salvare pentru PSD. Dacă trece cu bine de domnul Pandele, soțul care a anunțat și el că va candida, dacă nu se rupe familia la poarta Cotroceniului și dacă partidul o vrea, Gabriela Firea pare gata-gata să accepte rolul de prezidențiabil. Spre deosebire de Dăncilă, are spatele acoperit. Dar care sunt șansele ei reale?