Editoriale si opinii din domeniul Arts

Furați de modernitatea năvalnică a globalizării și digitalizării, cu șocurile și solicitările lor, oamenii tind să uite cadrele profunde ale vieții lor. Se asumă doar la ocazii că fiecare are un trup și o minte care-l leagă de comunități ce duc în urmă, în adâncimea istoriei. Cultura tradițională este prima trecută în muzeu. Iar la noi, dincolo de impresia stăruirii în rural, estomparea acesteia este mai pronunțată ca urmare a două carențe.
Reconstituirile precise ale culturii tradiționale, prin cercetări de teren, sunt rare. Se face prea puțină investigație factuală. Până și în istorie, o investigație pe baze arhivistice complete, cum a întreprins la un moment dat David Pordan pe cazul țărănimii ardelene, abia dacă mai are continuatori. La drept vorbind, o istorie scrisă prin exploatarea documentelor de arhivă a celor o sută de ani ai României nu a apărut nici la Centenar. S-a publicat ceva, dar în alte țări. În plus, atunci când se dă atenție culturii tradiționale, se amestecă analize cu genuflexiuni în fața unuia sau altuia, încât reconstituirile devin tacit un fel de propagandă.

În România postcomunistă (sau neocomunistă) se fură sau se „adjudecă”, se privatizează orice. De ce nu s-ar adjudeca şi atelierul unui pictor intrat în istoria artei româneşti şi nu numai ? Atelierul lui Ion Pacea, de exemplu. Totul e să ai suficient tupeu, complici iresponsabili (presupuşi „artişti contemporani”, şefi UAP), să ai instrumente de presiune (nu de şantaj !).

Piaţa de artă mondială a rezistat bine pandemiei din 2020, lockdown-urilor, crizei economice. Aproape toate licitaţiile şi, în general, toate vânzările s-au mutat pe digital cu succes. A fost chiar o surpriză foarte plăcută pentru profesioniştii domeniului din toată lumea. 76 % dintre picturi, sculpturi şi obiecte de artă şi-au găsit cumpărătorii. Pentru un an de pandemie, de închideri, e o rată de reuşită foarte bună. Un public nou, de 30-40 de ani, şi-a făcut masiv intrarea pe piaţa de artă devenită majoritar online. Dar estimările au fost prudente şi au rămas deci atrăgătoare, după Thierry Ehrmann, preşedintele Artprice.

Biblia a rămas, de departe, cea mai citită carte. Cu inevitabile variații, de aproape două mii de ani, din generație în generație, oamenii și-o aproprie și se raportează la ea. De aceea, orice efort de explicitare, explicare și interpretare a ceea ce conține Biblia capătă importanță culturală crucială.

Iată. Este o zi de vârf a campaniei electorale. Și tocmai acum lansez o provocare. Renunț să mai scriu astăzi ceva despre politică. Și mă dedic poeziei. Cum așa? În cele ce urmează, voi relata ce mă determină să optez pentru ceea ce eu taxez drept un fenomen literar. O artistă care parcă a țâșnit din neant. Și care azi, din nou, își provoacă fanii la o ședință de „terapie prin poezie”. Eu m-am lăsat provocat în această zi specială. Se vor lăsa provocate și televiziunile? Vor fi capabile să sacrifice un minut din prețiosul lor timp, pentru a-l dedica poeziei de calitate?

Dumitru Radu Popescu surprinde continuu. A făcut-o nu cu mult timp în urmă, cu romanul istoric Simonetta Berlusconi. Călugărul Filippo Lippi și călugărița Lucrezia Buti (Contemporanul, București, 2012). A făcut-o cu volumul Mireasa vagaboandă (Curtea Veche, București, 2016), care schimbă chiar felul teatrului. O face cu fiecare apariție eseistică, nu doar prin anvergura pe care opera sa o câștigă, ci și prin robustețea analogiilor și sugestiilor sale.

Artist fiind, imaginile au impact puternic asupra mea, iar vederea trecătorilor având jumătate de față ascunsă sub masca chirurgicală îmi înspiră o mulțime tristă, redusă la tăcere de botnițe.

1. Ziua de 5 martie 2020 a fost o zi fastă pentru lansarea de cărți. Nu știu de ce tocmai această zi, dar așa s-a întâmplat să fie. Diverse edituri și diverși autori și-au prezentat cele mai noi produse, furnizând pe piața gândirii idei care să fertilizeze creierele.

O sistematizare filosofică ia contur tot mai evident în peisajul filosofic și larg cultural de azi. Numele ei este pragmatismul reflexiv.

Conferințele Humanitas 2020, „Despre lumea în care trăim”, au debutat astăzi cu Mircea Cărtărescu, urmând să continue cu Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici și alți gânditori apropiați acestui nucleu de cultură a puterii sau de putere a culturii. Merge în ambele sensuri.

Ultima săptămână din 2019 ne-a adus o ploaie de articole despre piaţa mondială de artă. Aproape toate site-urile specializate în comerţul de artă şi destule publicaţii economice au propus propria lor perspectivă într-un domeniu dintre cele mai pasionante, la jumătatea drumului dintre creaţia artistică şi afaceri, bani, investiţii. Ce e nou cu adevărat ? Vom cita mai ales, traducând şi adaptând pentru publicul român, din „Géopolitique du marché de l’art”/Le marché de l’art contemporain (fr.artprice.com), un studiu aprofundat publicat de Artprice.

Aşa cum arătam deja în articolul anterior („Piaţa de artă în 2019”), casa de licitaţii Artmark domină autoritar, copios comerţul de artă din România. În anul 2019, vânzările declarate ale Artmark (vezi site-ul oficial) se ridică la aproximativ 10 260 000 de euro. Cea mai mare parte din această sumă a fost realizată din vânzarea de pictură din secolul al XIX-lea (Th. Aman, N. Grigorescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian etc.), interbelică (Th. Pallady, Gh. Petraşcu, N. Tonitza, Camil Ressu, Ştefan Popescu, N. Dărăscu, Iosif Iser, Ion Theodorescu-Sion, Francisc Şirato, Arthur Verona, Octav Băncilă etc.) şi din pictură contemporană şi, mai nou, sculptură din a doua jumătate a secolului XX. Restul s-a obţinut din vânzarea de ceasuri, bijuterii, vinuri şi alte produse de lux.

Revenim, cum am promis, cu o serie de articole despre piaţa de artă din România. Cele mai mari neajunsuri care macină domeniul – cantitatea imensă de falsuri aflate în circulaţie şi în colecţii, unele cu pretenţii, lipsa experţilor realmente calificaţi şi credibili, lipsa cataloagelor ştiinţifice pentru cei mai importanţi artişti români, puţinătatea expoziţiilor bine făcute dedicate maeştrilor de altădată – nu s-au rezolvat şi nici nu se pot rezolva într-un timp scurt, de azi pe mâine.

Pe scena publică este, cum vedem bine, o “metafizică” răsuflată, care trece, în susținerile ei, peste fapte, ori de unde ar veni (cunoaștere comună, experiențe umane, științe etc.). Dar este și efortul unora de a construi, sau reconstrui informat metafizica la nivelul experiențelor și cunoștințelor de azi.

In paralel cu scandalul de la Caracal, si intr-un oarecare anonimat, ediția din acest an a Festivalului Internațional George Enescu are ca temă centrală „Lumea în armonie”.

Esențele tari se păstrează în recipiente mici - este dictonul după care pare să se călăuzească regizorul Victor Ioan Frunză. Ultima sa producție - „Colivia nebunelor” - se consumă în spațiul extrem de limitat al sălii și mai mici de la Metropolis, unde decorul ajunge să se amestece cu spectatorii.

Isus din Nazaret, devenit, cum atestă Evangheliile, Isus Cristos, nu numai că a influențat cel mai mult istoria umanității, dar depășește orice încadrare în categoriile cu care operăm.

Nicolae Breban a împlinit 85 de ani? E incredibil. Prezența sa în cetate e atat de vie incat ni se pare ca e acelasi Breban din totdeauna, omul plin de vigoare si scriitorul talentat si responsabil din tinerete. In depozitul meu de amintiri pastrez amintirea primei intalniri cu Nicolae Breban, pe coridoarele „Gazetei Literare”.

La GAUDEAMUS Editura TEȘU lanseaza doua carti importante: „Romania si Francmasoneria” de acad. Dan Berindei si „Marea Carte a Masoneriei Romane” de Teșu Solomovici.

Herzlia, cladit pe malul Mării Mediteraniene, este unul din cele mai frumoase orase ale Israelului modern. Numele localitatii nu-i pomenit in Biblie, pentru simplul motiv ca nici nu a existat in antichitatea iudaica. A aparut pe harta Tarii Sfinte abia in secolul XIX, din vointa evreilor doritori sa-l imortalizeze pe profetul care a avut viziunea reconstruirii Statului Iudeu: Theodor Herzl. Un evreu ungur, Patai Jozsef, care l-a cunoscut pe Herzl in ultimii ani de viata ai liderului evreu, a scris aceasta frumoasa biografie. A tradus-o din maghiara doamna Veronica Bârlădeanu, si ma bucura posibilitatea de a o pune la dispozitia cititorilor romani. Theodor Herzl a fost o personalitate uriasa care merita cunoscută de evrei si romani, deopotriva. Evreimea îi datoreaza enorm, ca si Statul Israel de astazi. Sa vedem de ce.