SUA, NATO şi UE, Occidentul în general, şi-au asumat riscuri majore, chiar existenţiale prin implicarea totală, pe faţă, în războiul din Ucraina. E evident că SUA, Marea Britanie şi tot Occidentul dominat de SUA s-au implicat mai demult, cu Maidanul de la Kiev, cu lovitura de stat din 2014 şi chiar începând cu 2004-2005, odată cu revoluţia portocalie. Din 2005, prin alegerea la preşedinţie a lui Traian Băsescu, revoluţia portocalie s-a extins şi implementat şi în România.

Naraţiunea despre victoria Ucrainei în războiul cu Rusia începe să intre serios la apă în SUA (vezi New York Times - Michael Schwartz, Mark Santoro, Michael Levenson - "Ukraine war's geographic reality: Russia seizes much of the east", 10.05 2022, dar şi alte articole din acelaşi cotidian, referinţă absolută a establishment-ului american). Până şi oficialii americani au renunţat treptat şi aproape total în ultimele zile să mai anunţe marile succese ale ucrainenilor pe câmpul de luptă. În România, membră NATO şi aflată sub un tratat recent (promulgat la 16 iulie 2021) de cooperare militară cu Ucraina, am asistat, după 24 februarie a.c., la un concurs mediatic pe tema indiscutabilei victorii viitoare a Ucrainei împotriva Rusiei agresoare. Atâta doar că trupele ruseşti înaintau şi se consolidau în Ucraina de est şi de sud, la Mariupol, şi nu trupele ucrainene invadau Rusia. Cel puţin deocamdată. Dar până la urmă va mai ieşi cineva victorios din acest conflict?

„Următoarele alegeri legislative din Franţa (12 şi 19 iunie 2022 - n.n.) ar fi ultima şansă înainte de o insurecţie", spune Christian Combaz, un scriitor francez consacrat, fost ziarist la Le Figaro. Combaz e mai bine cunoscut sub pseudonimul "Campagnol" (un fel de "omul de la ţară", din satul imaginar Campagnol, situat în sud-vestul Franţei). Prestaţia sa săptămânală de vlogger, duminica - "La France de Campagnol" -, este foarte urmărită pe Twitter, You Tube, Odysee, Rumble. "Noul partid Renaissance (din 5 mai a.c., noul nume al partidului prezidenţial macronist LREM - n.n.), în care, ca în Orwell... Totul în acest regim funcţioneză prin antifrază: servitutea e libertatea, minciuna e adevărul, şi deci renaşterea este înmormântarea" (Campagnol, 8 mai 2022).

Rusia intenţionează să atace Republica Moldova pentru a deschide un nou front împotriva Ucrainei, scrie The Times, care citează surse din cadrul serviciilor secrete ucrainene" (Mihai Voican - "The Times: Rusia ar fi decis să atace Republica Moldova", money.ro, 2.05.2022). "Credem că Kremlinul a luat decizia de a ataca Republica Moldova. Soarta Moldovei este crucială. Dacă ruşii reuşesc să preia controlul asupra ţării, noi (Ucraina - n.red.) vom deveni mai vulnerabili din punct de vedere militar - va fi o ameninţare la adresa integrităţii Ucrainei", au spus sursele The Times" (idem). "Autorii articolului din The Times precizează că nu au putut confirma aceste date din surse independente" (idem).

Apar tot mai multe semnale serioase că se mai deschide un front în Ucraina (după Donbas în est, Mariupol în sud, la Marea de Azov, Harkov în nord-est etc.). Este vorba de Transnistria, regiunea separatistă de dincolo de Nistru pe care Rusia a smuls-o Basarabiei româneşti (Republica Moldova) în 1991-1992.

Prima parte a războiului din Ucraina pare să se fi încheiat. Rusia ar fi obţinut, printr-un război de poziţii, de false poziţionări, de fapt, de ocupare extinsă a terenului de interes pentru ea, tot ce şi-a propus. Ruşii aveau nevoie să ocupe Mariupolul, care le face legătura cu Crimeea. Oraşul-port e devastat, dar ruşii l-ar controla aproape integral. Batalionul Azov a fost izolat în zona portului şi în clădirile fostei uzine Azovstal, în buncărele subterane. Foarte probabil, fosta uzină va fi distrusă complet şi cu lovituri de la distanţă. Al 501-lea batalion de marină al armatei ucrainene s-ar fi predat la Mariupol.

Războiul din Ucraina pare să ia o turnură surprinzătoare, complet neaşteptată, care îi poate contrazice pe experţii militari în analizele şi previziunile lor. Deşi aproape nimeni nu dădea nici o şansă Ucrainei să reziste invaziei fioroasei armate ruse, iată că marile oraşe - Kievul, Harkovul, Odesa - sunt foarte greu de cucerit. Doi generali ruşi, ca şi alţi ofiţeri superiori şi-ar fi pierdut viaţa pe câmpul de luptă, printre care unul dintre şefii faimoaselor trupe Spetsnaz, ucis de un lunetist. Pierderile de partea rusă par a fi mult mai mari decât cele recunoscute oficial. Armata ucraineană, deşi diminuată, continuă să lupte, mai ales în interiorul oraşelor. Din păcate, populaţia civilă, femei, copii şi bătrâni, devine adesea scut uman.

Timpul diplomaţiei s-a epuizat, a început războiul în Ucraina. Toate întâlnirile, negocierile lui Joe Biden, Emmanuel Macron, Olaf Scholz cu Vladimir Putin au fost pierdere de vreme. La fel şi întâlnirile miniştrilor lor de Externe. Pentru acest eşec e vinovat mai degrabă Vladimir Putin sau Joe Biden ? Nu mai are nici o importanţă. Eşecul nu-l revendică nimeni niciodată.

Alegerile prezidenţiale franceze se anunţă decisive, de mare cumpănă atât pentru Franţa, cât şi pentru UE şi NATO. Dacă Emmanuel Macron (neoliberal, neomarxist, globalist) va câştiga un al doilea mandat, Franţa va prelua rolul Germaniei din ultimele decenii – Germania alunecă vizibil spre Rusia (Gerhard Schröder, Olaf Scholz, SPD). Adică „la Macronie” („Macronia”) va deveni intermediarul principal al politicii americane în Europa. Acelaşi rol îl va juca şi candidata dreptei conservatoare, Valérie Pécresse, care e percepută ca un Macron în fustă. Cei doi, Macron şi Pécresse (prin soţul său, Jérôme Pécresse) au participat la vânzarea controversată a unei mari părţi din întreprinderea strategică franceză Alstom (componenta nucleară şi de interes militar) către americanii de la General Electric.

După ultimele acorduri şi înţelegeri dintre China şi Rusia, dintre preşedinţii Xi Jinping şi Vladimir Putin, soarta Taiwanului pare legată de cea a Ucrainei. Dacă vom avea război în Ucraina, vecină directă cu Rusia, este foarte posibil să înceapă un conflict şi în Taiwan, care, la rândul său, e despărţit de China continentală (mainland) doar prin Strâmtoarea Formosa. Rusia şi China îşi pot foarte bine coordona acţiunile militare care vizează în egală măsură SUA. Despre Ucraina şi o eventuală invazie rusească s-a scris şi s-a discutat enorm în ultimul timp. Despre conflictul sino-american pentru Taiwan s-a scris şi s-a vorbit mai puţin deşi miza Taiwan depăşeşte de departe miza Ucraina. Vom vedea de ce.

Dacă Franţa tot va trimite trupe în România – aşa a propus preşedintele Emmanuel Macron –, merită să ne uităm cu mai mare atenţie la alegerile prezidenţiale din această ţară din 10 şi 24 aprilie a.c., adică de peste vreo două luni şi jumătate, şi la alegerile parlamentare care le vor urma, din 12 şi 19 iunie. Armata franceză e cea mai mare şi cea mai bine dotată din UE. În jurul nucleului francez ar putea să se organizeze o armată europeană care să scadă dependenţa militară a Europei de SUA şi de NATO (controlat de SUA).

Războiul dintre Rusia şi SUA e, de fapt, în plină desfăşurare. Începând din 17 decembrie 2021, când Rusia a făcut publice schiţele de tratate expediate către SUA şi NATO, războiul a intrat în prima sa fază, cea de propagandă „caldă”. În anii din urmă, Rusia a încasat multiple sancţiuni economice şi politice, denigrări şi calomnieri din partea SUA şi a aliaţilor (sau vasalilor) săi europeni, dar nu a răspuns.

Războiul indirect dintre Rusia şi SUA, prin proxies, pare deja inevitabil. E vizată în primul rând Ucraina, dar nici România şi Polonia, vârfurile de atac ale SUA şi ale NATO din Europa de Est, nu sunt la adăpost. Recentele negocieri ruso-americane, deschise anul trecut la Geneva şi încheiate dezastruos la începutul lui ianuarie 2022 tot la Geneva, au statuat un deplin succes diplomatic rus. SUA şi aliaţii săi occidentali, precum şi cei din estul Europei sunt azi în defensivă, ameninţaţi. Iar cu Ucraina, mărul discordiei, se poate întâmpla orice, inclusiv să fie pur şi simplu anexată de ruşi.

Pe căi ocolite ne parvine încă o ştire bubuitoare : se pune în mişcare blocada economică a Transnistriei. Iată ştirea : „Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, s-a deplasat discret în Ucraina la început de ianuarie. A mers pe linia frontului din Donbas şi a discutat cu funcţionarii de la Misiunea de Asistenţă a Uniunii Europene de la graniţele Moldovei şi Ucrainei (European Union Border Assistance Mission to Moldova and Ukraine – EUBAM) pentru a institui blocada economică asupra Transnistriei. Oficial, UE este o putere pacifică. În fapt, ea pregăteşte teatrele de război pentru NATO” („Josep Borrell organise le siège de Donbass et de la Transnistrie”, voltairenet.org, 11.01.2022).

Negocierile ruso-americane de la Geneva din 9-10-12 ianuarie 2022 au început cumva în Kazahstan la 2 ianuarie printr-o tentativă de „revoluţie colorată”, un nou Maidan ? Preşedintele Kazahstanului, Kassim-Jomart Tokayev (omul Rusiei), la fel ca acum câţiva ani Assad al Siriei, a cerut sprijinul Rusiei şi al Organizaţiei Tratatului pentru Securitate Colectivă (organizaţie condusă, de facto, de Rusia).

Relaţiile politice şi diplomatice ale Rusiei cu SUA şi NATO au ajuns, dacă nu neapărat într-un punct mort, fără întoarcere, atunci cu siguranţă într-unul foarte complicat, foarte periculos. Anunţatele negocieri de la Geneva din 10 ianuarie 2022 n-au cum să ducă la un rezultat pozitiv, mulţumitor pentru toată lumea, într-atât sunt de maximaliste cererile ruşilor.

Charles-Maurice de Talleyrand-Périgord (1754-1838, născut şi mort la Paris), pe scurt, Talleyrand a fost unul dintre cei mai mari (şi longevivi) politicieni ai Franţei din toată istoria sa bogată în mari oameni de stat: Ludovic al XIV-lea, Richelieu, Napoleon I, Charles de Gaulle etc.

E din ce în ce mai greu de înţeles de ce România are politicieni - miniştri, birocraţi de vârf, deputaţi, senatori, de multe ori primari sau preşedinţi de consilii judeţene - lamentabil şcolarizaţi, imbecili, escroci, şi deci, inevitabil, corupţi.

Momentul istoric în care am intrat în 2017, odată cu preşedinţiile Donald Trump şi Joe Biden în SUA, Emmanuel Macron în Franţa, cu Brexit-ul, şi care continuă cu ieşirea din scenă, după 16 ani, a Angelei Merkel, cu criza majoră în curs din Ucraina, dar mai ales cu noua ordine militară tripolară recunoscută - SUA, Rusia, China („Suntem martorii uneia dintre cele mai mari schimbări de putere geopolitică pe care lumea le-a văzut vreodată" - Mark A. Milley, şeful Statului Major al Armatelor SUA, la Forumul de Securitate Aspen, 3.11.2021) -, moment istoric care pare să-l depăşească în importanţă şi în adâncime pe cel foarte spectaculos din 1989-1991, căderea comunismului în Europa de Est şi destrămarea Uniunii Sovietice, se proiectează ca o răspântie de reîmpărţire a lumii comparabilă cu cea din 1945-1950, de după cel de-al doilea război mondial.

Cum a putut să ajungă Traian Băsescu preşedinte al României, în decembrie 2004, pentru două mandate, după ce dăduse foc portului Rouen în calitate de comandant de navă şi prăduise flota comercială a României (probabil, a patra flotă a lumii la sfârşitul anilor ’80) în calitate de ministru al Transporturilor ? Răspunsul e simplu : tocmai de aceea ! Pentru păpuşarii din „statul subteran”, multiplele nenorociri produse de Traian Băsescu erau mari merite care-l recomandau. Dintr-un interlop, bişniţar din anii târzii ai comunismului, cum au fost mulţi, marionetiştii săi l-au transformat într-un important om politic „democrat”, „cu carismă”. Pentru multele catastrofe produse, Băsescu a fost şi de câteva ori ministru al Transporturilor, primar al Bucureştiului şi preşedinte al PD, ulterior PDL. Azi, sub preşedinţia urmaşului său (ales de cine, că doar nu de Dan Voiculescu ?), Klaus Iohannis, Traian Băsescu continuă să fie deputat european şi să se bucure de toate privilegiile şi avantajele de fost preşedinte al României, deşi a colaborat cu Securitatea şi sub numele de cod „Petrov”.