Ce se întâmplă în ultima vreme la Hong Kong, al treilea centru financiar al
lumii după New York şi Londra şi înaintea Tokyo-ului ? În 2019, luni de zile oraşul
a fost blocat, violentat grav, stresat cel puţin o dată pe săptămână în weekend,
dar de destule ori şi în cursul săptămânii de aşa-zisele demonstraţii pentru
democraţie, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor civile. Sloganele
propagandistice din media şi presă, care au ajuns şi în România, amintesc
flagrant de cele ale Europei Libere, Vocii Americii şi BBC-ului din ultimii ani ai
războiului rece cu Uniunea Sovietică şi cu ţările Pactului de la Varşovia. De
această dată, propaganda occidentală vizează China.

Prelungirea pandemiei în peste 20 de state americane, mai ales republicane, dar şi câteva democrate, în California, Florida, Texas, Arkansas, Carolina de Sud, Tennessee etc., cu noi recorduri de infectări anunţate în ultimele 10 zile – 53 000 de cazuri noi joi, 2 iulie 2020, cea mai mare cifră de la declanşarea epidemiei în SUA –, îl fragilizează în mod evident pe candidatul republican, preşedinte în exerciţiu, Donald Trump. Îl împiedică să le vorbească alegătorilor săi în mari adunări publice. Încercarea de la Tulsa, Oklahoma a fost un semieşec, retransmis totuşi pe Fox News pentru vreo 7-8 milioane de telespectatori. Continuarea aparent violentă a pandemiei îl avantajează net pe candidatul democrat, Joe Biden, un orator mediocru, de altfel, care a anunţat deja că nu va avea întâlniri publice până în noiembrie, la alegeri. Confruntarea dintre Donald Trump şi Joe Biden părea cu totul inegală până în aprilie, în avantajul lui Trump, dar tendinţa s-a inversat dramatic.

Guvernul ultraminoritar neoliberal (pedelist) şi de ceva vreme şi progresist-neomarxist (vezi recenta opţiune legislativă a lui Klaus Iohannis pentru ideologia de gen dimpreună cu LGBT) încearcă oare să prelungească criza coronavirusului, să continue carantinarea populaţiei la domiciliu şi să blocheze, să saboteze economia ? Până la alegerile locale din toamnă ? Până la alegerile parlamentare din noiembrie-decembrie ? Până se găseşte un vaccin fantomatic ? Nu ştim, dar aşa pare. Ultimele cifre despre noile îmbolnăviri şi decese, neconfirmate totuşi de un arbitru neutru (care nici nu există), cam asta vor să ne spună.

Scandalurile se ţin lanţ în colonia România. Asta înseamnă că avem o viaţă politică bogată ? Nicidecum. E vorba mai degrabă de o agitaţie a umbrelor, a fantomelor, a marionetelor pentru „mălai”. „Mălai” care e din ce în ce mai greu de găsit, mai rar. Au colaborat Traian Băsescu, Mugur Isărescu, Theodor Stolojan, Dan Voiculescu, Adrian Vasilescu, Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc, Victor Ponta, Mihai Răzvan Ungureanu şi încă mulţi alţii cu Securitatea, cu nomenclatura comunistă, cu regimul dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu ? Întrebarea e cel puţin comică. Dar azi Marcel Ciolacu, Vasile Dâncu, Dan Barna, Kelemen Hunor, Eugen Tomac, Gabriela Firea, Nicuşor Dan colaborează cu noua Securitate (compusă mai ales din fiii, nepoţii, ginerii şi nurorile vechilor securişti) şi cu urmaşii membrilor nomenclaturii comuniste?

În SUA, poliţia e umilită grav, se dărâmă statui (incorecte politic din punctul de vedere al Black Lives Matter), se cenzurează cărţi şi autori, filme (printre care Aventurile lui Huckleberry Finn, de Mark Twain ; J.K. Rowling, celebra autoare a lui Harry Potter, pentru că nu recunoaşte mai mult de două genuri biologice, bărbat şi femeie ; Pe aripile vântului a fost scos temporar din oferta HBO...). Un vânt de nebunie „rasialistă”, dar şi LGBT-istă, Antifa etc. a cuprins America, confirmat cu punerea unui genunchi simbolic în pământ (mulţi poliţişti şi politicieni democraţi, ca Nancy Pelosi şi Chuck Schumer), cu mea culpa unor albi pentru că sunt albi, un rasism pe dos dus la extrem.

Poate fi comparat episodul surprinzător prin care trece SUA, cu manifestaţiile simultane din uneori 150 de oraşe (la început de iunie 2020), declanşate de moartea probabil accidentală a omului de culoare George Floyd sub genunchiul unui poliţist alb, cu anul 1989 pentru Uniunea Sovietică, an care a dus la prăbuşirea ei, la căderea imperiului comunist ? Asemănările sunt multe şi comparaţia poate fi susţinută. Atâta doar că suntem la începutul unui proces despre care încă nu ştim până unde se va duce, şi deci putem numai să speculăm.

Zisa pandemie e pe o panta descendentă peste tot în Emisfera Nordică. Se va deplasa coronavirusul în Emisfera Sudică ? Nimeni nu ştie. Şi nimeni nu mai crede într-un al doilea val, lucru prevăzut de adevăraţii şi puţinii oameni de ştiinţă care contează. Puterea de răspândire, de infectare a SARS-CoV-2 slăbeşte vizibil în Europa şi în America de Nord. Unele ţări s-au deschis şi la turism (Grecia), altele, printre care şi România, anunţă ridicarea treptată a restricţiilor, a carantinei, a „lazaretului” generalizat, a brutalului arest la domiciliu, precum şi renunţarea la măşti, la mascaradă. Preşedintele american Trump a redistribuit un mesaj care spune că masca reprezintă „cultul tăcerii, sclavie şi moarte socială”.

Lansarea în Franţa a Frontului popular (frontpopulaire.fr) al lui Michel Onfray (n. 1959, filosof), mişcare suveranistă, anti-Maastricht, protecţionistă, vizând unirea tuturor suveraniştilor – de dreapta, de stânga şi, mai ales, ceilalţi, cei care nu mai votează, cei care sunt scârbiţi de politică –, produce un seism de o magnitudine nemaivăzută. Să ne amintim că Emmanuel Macron şi LREM (Republica în marş) au luat şi ei toată puterea în 2017 prin aşa-zisul „degajism” (Dégage ! – „Cară-te !”), prin care atât partidul din care venea Macron, Partidul Socialist, cât şi LR (Republicanii), dreapta conservatoare şi liberală a lui François Fillon (pus la pământ cu un dosar contrafăcut, după un model practicat şi în România), au fost practic scoase din prima linie politică şi expediate în cămară sau chiar în pivniţă.

Niciodată, din secolul al XVII-lea, când ziarele au fost inventate în Anglia, presa centrală, televiziunile de ştiri, radiourile mari (sau presa şi media mainstream, cum sunt numite astăzi) nu au fost mai discreditate, mai ineficiente şi, în cele din urmă, aproape inutile, contraproductive chiar. Şi nici nu i-au costat mai mult ca azi pe comanditarii lor, oligarhi, miliardari, statul, cu serviciile sale secrete şi partidele sale politice (toţi întreţinuţi din bani publici). Când spunem « astăzi », vorbim deja despre câţiva ani buni, în tot Occidentul, în Europa de Vest şi în America de Nord, dar şi în Europa de Est, adăugată forţat şi subaltern Occidentului. Europa cu două viteze : Zona Euro şi zona gri. Ca să nu mai vorbim de limes-uri din afara Zonei Schengen, printre care şi România.
The New York Times, The Washington Post, Le Monde, The Guardian, CNN, BBC, Bloomberg, BFM (în Franţa) au devenit fabrici de minciuni, de intoxicări, manipulatori dintre cei mai grosieri şi mai penibili, diversionişti, cu informaţii-spectacol, de consum, pentru un public în continuă scădere dar încă doritor să se lase modelat, « informat » (malformat) de propagandă, să facă parte din mainstream, să fie « cu puterea », care plăteşte muzica. Dar fără imaginea fabricată de media mainstream, partidele politice, de exemplu, şi politicienii lor din ce în ce mai derizorii nici nu ar exista, şi deci nici pseudodemocraţia, oligarhizată şi globalizată, în care am intrat pe nesimţite.

Titlul complet ar fi trebuit să fie „Suveranişti, populişti, protecţionişti, naţionalişti versus globalişti, progresişti, neoliberali, neomarxişti”, dar n-ar mai fi fost un titlu. Am ajuns foarte departe. Donald Trump se tratează preventiv cu hidroxiclorochină. O pastilă pe zi. De o săptămână şi jumătate deja. În schimb, în România şi în alte ţări din Europa, din UE se anunţă intrarea în producţie pe scară largă a Remdesivir-ului. Pe de o parte, Donald Trump (protecţionist, suveranist) urmează tratamentul recomandat de profesorul francez Didier Raoult. Pe de altă parte, în România, Alexandru Rafila (OMS) e trompetistul Remdesivir-ului produs de Gilead. Şi nu e singurul. Britanicul Neil Ferguson, iluzionistul curbelor exponenţiale, americanul Anthony Fauci, pentru care Covid-19 e invincibil, şi Agnès Buzyn, fosta ministră a Sănătăţii din Franţa, care declara hidroxiclorochina otrăvitoare, tratând apoi cu ea un pacient pe sub mână, îi ţin companie lui Alexandru Rafila, Raed Arafat şi lui Adrian Streinu Cercel. Cu alte cuvinte, ne vom trata politic de SARS-CoV-2 şi de alţi viruşi şi coronaviruşi. Unii, ieftin, naţionalist, suveranist, protecţionist (hidroxiclorochină), ceilalţi, scump, globalist, progresist, neoliberal (Remdesivir).

Cât va dura criza economică în curs şi cât va schimba lumea în care trăim ? Circulă deja previziuni şi scenarii contradictorii. De la cele mai optimiste (după o cădere masivă în 2020, economiile ţărilor din UE îşi vor reveni spectaculos în 2021, România va avea o creştere susţinută de 4,2 % – Comisia Europeană) la cele mai sumbre (criza va dura între trei şi cinci ani, cu distrugeri colosale ale unor domenii întregi ale economiei productive – Bruno Bertez, economist, patron de presă economică, Grupul La Tribune, cu peste 40 de ani de experienţă în analiza economică, pe care îl vom mai citi şi cita în timpul următor). E mai sănătos să anticipăm de la început ce e mai rău, cu speranţa secretă că previziunile catastofiste nu se vor confirma, în loc să ne tot revizuim în jos, negativ, optimismul la câteva luni, să fim deci lipsiţi de o perspectivă mai lungă.

Dacă institutele de sondare ar fi ceea ce pretind că sunt, şi nu ceea ce sunt în realitate, în aceste zile, în aşteptarea unei diminuări a măsurilor de izolare, păstrând „distanţarea”, ar fi pus nişte întrebări de felul „care au fost cele mai antipatice figuri publice la vremea epidemiei de Covid-19 ?” sau „care vi se par cei mai incompetenţi politicieni români de azi ?” sau „care oficină media, post de televiziune mai ales, v-a minţit/intoxicat/manipulat mai mult ?”. Dar, dacă sondorii ar pune asemenea întrebări pe vreme de coronavirus, răspunsurile date de români ar fi totalmente nepublicabile.

„Poliţia Română a anunţat deja autorităţile de la Chişinău cu privire la faptul că Rizea se ascunde pe teritoriul R. Moldova. Răspunsul a fost că urmăritul deţine dublă cetăţenie română şi moldovenească, iar legislaţia de peste Prut prevede că un cetăţean moldovean nu poate fi extrădat” (Ziarul de Gardă, zdg.md, 23 noiembrie 2019). După mai multe surse publice, Cristian Rizea ar fi de multă vreme un apropiat al oligarhului moldovean Vladimir Plahotniuc. Aşa se poate explica şi prezumtiva prezenţă recentă în SUA a lui Rizea (conform avocatului său, înaintea ultimei înfăţişări la proces). Să ne amintim că Vladimir Plahotniuc a fugit la Miami, şi nu în Ucraina, Turcia sau Rusia, cum s-a vehiculat iniţial.

Câte parale face democraţia din România, cea construită după anul 2000, sub atenta supraveghere a partenerilor noştri mai mari euroatlantici (NATO şi UE), care e calitatea oamenilor politici, a interlopilor (inclusiv afacerişti sau bişniţari) lansaţi la apă şi întrepătrunşi până la confuzie cu „Sistemul” (Cristian Rizea îl numeşte aşa la tot pasul în contribuţia sa „Spovedania lui Rizea”) ? Acestea par să fie mizele profunde ale enormei „delaţiuni”, ale acestui denunţ, un nou armaghedon care a pus pe jar tot establishment-ul de la Bucureşti. Ni se dau cifre, sume, combinaţii, traficuri, unele halucinante, cu nume de fiecare dată, şi ni se promite încă un volum, axat, acela, pe dezvăluiri de budoar şi de cancan, care, probabil, cum se întâmplă, nu va mai veni.

Cu cât ne apropiem mai mult de încheierea crizei sanitare (care durează, se pare, nu mai mult decât o gripă obişnuită), cu atât ne apropiem şi de judecata la care vor fi supuşi negreşit decidenţii politici şi autorităţile medicale, politicienii din domeniul sănătăţii (unii dintre ei s-au lăbărţat în exces pe ecrane). Pentru cei care au urmărit subiectul şi în restul Europei, mai puţin în America, pentru că e departe, e clar că ai noştri politicieni nu au fost nici mai răi dar cu nimic mai buni decât cei din Italia, Spania, Franţa sau Belgia. Dacă am avut mai puţini morţi, cel puţin până acum, decât Belgia, să zicem, e din alte motive – de climă, de microclimate, de vaccin antiTBC în ultimii 50-60 de ani şi, eventual, din pricina marii aproximaţii la numărătoare.

Bine e ca un autobuz, fie şi cu un singur pasager (o doamnă curajoasă) sau uneori cu doi pasageri (un cuplu dintr-o altă epocă), din cauza închiderii activităţii, a vieţii, a economiei, a distanţării sociale obligatorii, să fie condus de un şofer profesionist, de un şofer care şi-a luat carnetul regulamentar, şi nu contra cost, pe pile, cu mită, şi care poate face dovada unei minime experienţe absolut necesare. Minimele condiţii sunt cu atât mai imperios necesare pentru acelaşi autobuz plin de pasageri, într-o vineri după-amiază în Bucureşti, când străzile nu sunt goale din cauză de pandemie şi stare de urgenţă.

O televiziune israeliană, Channel 12, a lansat o bombă cu consecinţe încă imprevizibile, aceea că agenţiile de intelligence americane şi-au informat partenerii israelieni şi aliaţii din NATO încă din a doua săptămână a lunii noiembrie 2019 despre infecţiile din China, de la Wuhan. Autorităţile israeliene, cele sanitare dar şi cele de securitate sau politice, nu au luat nici un fel de măsuri. Cum nu au luat nici cele din ţările partenere NATO, România printre ele. „Potrivit ştirilor de pe Channel 12, comunitatea de intelligence a SUA a avut cunoştinţă despre izbucnirea bolii în Wuhan în a doua săptămână a lunii noiembrie şi a produs un document clasificat. La acel moment, informaţia despre izbucnirea bolii nu se găsea în domeniul public, aparent îi era cunoscută numai guvernului chinez” (timesofisrael.com, redacţia publicaţiei, 16.04.2020).

Care e conspiraţia cea bună, de fapt, cea rea, cea reală, conspiraţia principală, în desfăşurare sub ochii noştri, în timpul vieţii noastre, pe viaţa noastră ? Pentru că, dincolo de criza sanitară, foarte discutabilă, contestată de unii mari practicieni, mutaţiile economice sunt şi vor fi de o magnitudine necunoscută generaţiilor prezente.

Noul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, cel care l-a înlocuit pe controversatul Victor Costache de la Polisano din Sibiul lui Klaus Iohannis, a avut de la numire şi chiar pe vremea lui Costache, când era secretar de stat, o prestaţie la locul ei, uneori curajoasă. S-a dus în focarul de la Suceava şi a procedat la schimbări, a vizitat alte spitale şi focare, comunicarea sa şi, probabil, şi deciziile luate au fost până mai ieri la nivelul responsabilităţilor sale.

Cum va arăta lumea după coronavirus ? Dar când va începe cu adevărat acel „după” ? Va începe la 15 mai, când se estimează că mai multe măsuri restrictive impuse prin ordonanţe militare vor fi ridicate ? Pandemia va fi oprită de vara care vine ? Vom avea un al doilea val iarna viitoare şi apoi un al treilea val ? Vom avea un vaccin măcar în 12-18 luni ? (Pentru SARS, apărut în 2002-2003, nu avem un vaccin nici astăzi.) Numai întrebări, prea puţine răspunsuri.