O informație interesantă ne transmite azi președintele Klaus Iohannis, după ședința CSAT. Anume că ”a cerut personal” aducerea de trupe franceze și americane în România, ca răspuns la evoluțiile din zonă. O informație care, pusă în conexiune cu o alta, mai veche, ridică anumite semne de întrebare. Începînd cu aceea dacă CSAT mai are vreun rost?

În ianuarie 2009, Europa s-a trezit cu gazele rusești tăiate, pe fondul unei dispute ruso-ucrainene în urma căreia Gazprom a închis robinetul, provocînd panică pe tot continentul. În România s-a declarat stare de urgență, singurul mesaj ”optimist” către români fiind opinia premierului Emil Boc că ”trecem iarna cu bine dacă nu scad temperaturile sub minus 15 grade”. Criza gazelor a împins toate cancelariile europene să discute despre nevoia unor măsuri care să elimine dependența de toanele Rusiei. Și România a decis la fel. Dar 13 ani mai tîrziu e mai rău în loc să fie mai bine.

Președintele care a vrut cîndva să devanseze cu vreo 6-7 luni aniversarea revoluției din decembrie o comite din nou: de Ziua Micii Uniri, s-a aflat în Parcul Carol, la Monumentul Ostașului Necunoscut. Nicio legătură cu lipirea Munteniei și Moldovei, în 1859. Locul tradițional al sărbătoririi primei uniri e, dintotdeauna, orașul Iași, secondat de Focșani; cînd coana Chirița de la Cotroceni nu mai vrea în dulcele tîrg al Ieșilor, e semn de deranj mare în popularitate.

În prag de război cu Rusia, agitație mare în SUA pe tema sănătății mentale a președintelui Joe Biden. Sondajele relevă că numărul celor care îl consideră dus cu pluta pe președinte crește vertiginos și va trece curînd de 50%. Chestionat direct ieri, într-o conferință de presă, Joe Biden a răspuns că nu are idee de ce oamenii cred asta din ce în ce mai mult.

Probabil o premieră istorică: un înalt demnitar al statului, primarul general, ține o conferință de presă în timp ce procurorii DNA îi percheziționează biroul. Dincolo de acest aspect ieșit din comun, povestea nu e nouă, am mai văzut-o nu demult și ea s-a terminat cu eliminarea din schemă a primarului. Sunt, deci, mari șanse ca Nicușor Dan să părăsească anticipat fotoliul de edil al Capitalei. Un sacrificiu ritualic pe altarul uriașelor probleme ale guvernului, în miez de iarnă? Va fi Nicușor Dan executat pentru a se mai da drumul supapei nemulțumirilor populare?

Președintele Klaus Iohannis, cel mult prea dispărut din spațiul public în ultima jumătate de an, face o mișcare surprinzătoare în scandalul plagiatului lui Nicolae Ciucă, declanșat marți. Mai exact, exprimă o poziție publică la doar cîteva ceasuri după declanșare. Extrem de rară atitudine, pentru el.

O bombă „telefonată”. Ziua începe cu dezvăluirea plagiatului prim-ministrului Nicolae Ciucă, făcută de ziarista cu specializare în domeniu, Emilia Șercan. Eroul de la Nassyriah e, de fapt, hoț și a furat copios de la alții. Nu lipim noi asemenea etichete, ci exact cel care l-a propus în funcție. „Plagiatul e o formă de hoţie. Dacă e tolerată, concluzia politicienilor e că se poate şi mai mult” declara Iohannis acum trei ani. Estimare: premierul Ciucă nu va rezista loviturii. Poate trage de timp, dar nu îi va fi de folos. Reîncepe circul politic.

Probabil că numai în România s-ar putea înregistra o asemenea situație: în debutul celei mai teribile pandemii din ultima sută de ani, bugetul statului virează către o companie de stat sute de milioane de euro pentru a cumpăra materiale absolut necesare salvării vieții românilor. Aproape doi ani mai tîrziu, respectivele materiale zac neatinse, ca într-o ciudată peșteră a lui Ali Baba, multe devenind, probabil, neutilizabile. Se poate vorbi, efectiv, de un caz de zădărnicire a combaterii bolilor, conform Codului penal. Atît doar că pînă acum nimeni nu a dat socoteală.

Tenismenul sîrb abia a plecat din Australia, și mințile lucide, cu specialiștii în Justiție și în Drepturile Omului în frunte, încep să înțeleagă crudul adevăr: la Antipozi s-a creat un precedent unic în istoria recentă care poate avea consecințe devastatoare asupra libertății de exprimare, a democrației în ansamblu. Cine crede că scandalul s-a terminat în urma deciziei de azi a Justiției se înșeală. El de abia începe.

Ceea ce se petrece în România ultimelor zile este în egală măsură tragic și înspăimîntător. Este tragic, pentru că aproape toată clasă politică transmite către popor mesajul durerii în cur față de probleme extrem de grave care au ajuns să sufoce oamenii. Îmi cer scuze pentru limbajul licențios, nespecific scrierilor mele, dar cred că vorbirea decentă și-a epuizat resursele. Haosul guvernamental privind facturile, pasivitatea jegoasă în fața unor evenimente precum uciderea fetițelor de către un polițist dement ori revolta de la Bolintin ne arată tuturor că nu le mai pasă. E în egală măsură înspăimîntător pentru că protestele spontane ale oamenilor ajunși la exasperare anunță ceva. Ceva ce plutește în aer. Și care ar putea arunca în curînd țara în anarhie.

Pe vremea cînd PNL era în opoziție, ministrul energiei, Virgil Popescu, critica vehement ajutorul dat de guvern marilor firme energofage și spunea că cei care trebuie ajutați sunt românii de rînd, nu marii afaceriști. Venit la putere, Popescu și-a schimbat total discursul și acțiunile: sute de milioane pentru ajutorarea afaceriștilor energofagi. Ca să nu plece din România, țara aceea din care pleacă romînii pe capete.

În timp ce lumea e cu ochii pe facturi, Kazahstan și Djokovic, politica mioritică se dezgheață un pic în plină iarnă și o pune de fuziuni și alianțe, de ai zice că intrăm în an electoral. PNL cu ALDE, PNL fără PMP, PNL cu Dreapta Liberală, PSD cu Pro România șamd. Numai Iohannis joacă tot mai singur.

Alianța pentru Unirea Românilor a provocat recent un scandal imens, soldat cu autosesizarea Parchetului, după ce a cerut, într-un comunicat, renunțarea la împovărarea programei școlare cu tot felul de ”teme minore ridicate la rang de materii”, care ar putea fi studiate în cadrul materiilor deja existente. A spune că AUR a minimalizat Holocaustul – faptă sancționată penal – e de-a dreptul o mistificare grosolană; dincolo de asta, însă, partidul lui Simion pune degetul pe o rană care în loc să se vindece, se lărgește de la an la an. Pentru că în România a devenit sport național al politicienilor inventarea de noi și noi materii școlare, toate extrem de importante, nu-i așa?

„It’s impossible to ignore the politics at play here” decretau ieri cei de la BBC în cazul Djokovic. Și aveau dreptate: scandalul planetar provocat de Australian Open a devenit rapid unul eminamente politic, cu o miză uriașă pentru guvernele a două state din capete diferite ale lumii, Serbia și Australia. Pentru președintele și guvernul sîrb, a se plasa în apărarea lui Djukovic e crucial înaintea alegerilor din aprilie. Pentru premierul australian Scott Morrison și al său guvern e la fel de crucial să dea satisfacție poporului înaintea alegerilor din mai. Iar poporul australian e furios. Pentru că de prea multă vreme Australia se simte violată; a venit momentul marii răbufniri. Și are dreptate, după cum vom povesti mai jos.

Ecuația Djokovic – Australian Open ar putea fi ceva mai complicată decît pare, cu mari încrengături politice, dar mai ales de afaceri. Foarte mari afaceri. Prigoana contra jucătorului sîrb blocat în Australia ca ultimul terorist poate fi doar ce pare, o chestiune de orgolii ori de birocrație. La fel de bine, însă, ea ar putea să fie mult mai mult de atît și, oricum, e sigur că scandalul va avea consecințe de business imense, de miliarde de dolari, în strînsă legătură cu evenimente foarte recente din Serbia. Și consecințe politice majore, de asemenea.

Un eveniment care riscă să schimbe geopolitica momentului, prin posibilele consecințe: în Kazahstan aflăm că a izbucnit revoluția populară, după un model aproape identic celui românesc din 1989. O răsculare spontană, zice-se, a cetățenilor nemulțumiți de creșterea prețurilor carburanților de la 1 ianuarie. Iar revolta contra creșterii prețurilor a devenit rapid una cu substrat eminamente politic, intern și chiar extern, fără legătură cu micile probleme ale traiului de zi cu zi. Există o singură mică enigmă: de unde știau americanii cu aproape trei săptămîni înainte despre revoluția ce va să vină a kazahilor și despre revendicările lor?

Grupul lui Raed Arafat a decis azi interzicerea măștilor de protecție din material textil, fiind acceptate, de acum, doar cele de tip medical sau FFP2. Că efectele vaccinurilor create în pripă nu s-au putut cuantifica exact înaintea lansării lor pe piață ar mai fi de înțeles. Ca și reacția coronavirusului nou la diverse antivirale. Ori altele asemenea. Dar că specialiștii cu înaltă calificare au avut nevoie de aproape doi ani ca să descopere că măștile sunt eficiente doar dacă sunt de un anume tip, asta e peste puterea de înțelegere. Poate nu ar strica să spunem în rîndurile care urmează o poveste. Să-i zicem, povestea măștii. Așa cum ne-a fost ea livrată de guvernanți și specialiști de la începuturile pandemiei pînă azi.

În România nu le este permis cetățenilor să știe dacă demnitarii care îi conduc la cel mai înalt nivel sunt cetățeni și ai altor state, pe motiv că aceste informații ar fi secrete, conform poziției oficiale a guvernului.