Aprilie 1880. Parlamentul, după dezbateri istorice, a adoptat propunerea prim-ministrului Ion C. Brătianu, devenită lege după promulgarea ei de către Regele Carol I. Era Actul de Naştere al Băncii Naţionale a României.

România, după opt ani de la Unirea din 1859, dăduse viaţă unui sistem monetar propriu. Noua monedă, leul, a devenit repede un simbol naţional.

Leul, cel vechi, care până în 1867 era numai unitate de calcul, devenise monedă reală: leul nou. Având o valoare egală cu doi lei vechi şi 28 de parale. Aşa că România, odată cu adoptarea noului sistem monetar, nu doar că a pus capăt haosului în circulaţia banilor, dar s-a ales şi cu un leu greu. Ceea ce înseamnă că intrarea în istorie a leului real, în locul celui fictiv, a fost însoţită şi de un proces de denominare.

Debutul săptămânii în curs a fost marcat de o comemorare. Luni, 10 februarie, s-au împlinit 110 ani de când Eugeniu Carada a trecut în veşnicie. A lăsat moştenire, generaţiilor care i-au urmat, imaginea intelectualului public implicat din răsputeri în viaţa cetăţii.

După Unirea de la 1859 - care desenase o ţară pe harta Europei în locul unor mici principate - a mai trecut ceva timp până când au fost stabilite legăturile între bani, muncă şi bunăstare. Motivul fiind acela că piaţa internă era ocupată de monede străine, cei mai căutaţi fiind banii de aur. Căutaţi mai cu seamă pentru că, fiind universali, circulau pe toate pieţele lumii. Necazul era că toate aceste aglomerări de monede străine, cu deosebire turceşti, austriece, olandeze, ruseşti, franceze, germane, bătute în aur, în argint sau în metale comune, pe de o parte continuau să întreţină haosul monetar, iar pe de altă parte întârziau normalizarea pieţei interne a banilor.

A fost în firea lucrurilor, acum 140 de ani, când România şi-a întemeiat banca centrală, să-şi ia ca model Banca Franţei. Între motive fiind şi acela că înainte cu 13 ani, în 1867, adoptarea primului sistem bănesc din istoria românilor, cel al leului, fusese făcut cu faţa la francul francez.

În vremurile noastre, pretutindeni în lume, nici ţările, nici guvernele, nici firmele, nici gospodăriile populaţiei şi, înainte de toate, nici băncile nu mai pot fi în siguranţă fără o percepere reală a tabloului riscurilor ce le-ar putea lovi la un moment dat. Şi, mai cu seamă, fără să proiecteze şi să construiască sisteme de apărare eficiente. Iar băncile, pretutindeni, motivul fiind acela că sunt instituţii care fac intermedieri financiare cu banii firmelor şi ai populaţiei, sunt supuse celor mai dure şi sofisticate reglementări privind strategiile de apărare împotriva riscurilor de toate felurile.

Legea admite că aurul e cumpărat cu banii Băncii Naţionale, acordă BNR un drept general de administrare, nu specifică niciunde cine este proprietarul acestui aur.

În vremurile noastre, pretutindeni în lume, nici ţările, nici guvernele, nici firmele, nici gospodăriile populaţiei şi, înainte de toate, nici băncile nu mai pot fi în siguranţă fără o percepere reală a tabloului riscurilor ce le-ar putea lovi la un moment dat. Şi, mai cu seamă, fără să proiecteze şi să construiască sisteme de apărare eficiente. Iar băncile, pretutindeni, motivul fiind acela că sunt instituţii care fac intermedieri financiare cu banii firmelor şi ai populaţiei, sunt supuse celor mai dure şi sofisticate reglementări privind strategiile de apărare împotriva riscurilor de toate felurile.

Sunt tot mai numeroase previziunile, în Europa şi în SUA, că într-un an sau doi ar veni peste noi o recesiune. Nu o criză, deci, fenomen ce se petrece de două ori sau de cel mult trei ori într-un secol, ci o recesiune... O linie de marcaj între două cicluri economice, exprimată printr-o contracţie în jur de zero ori mai jos, care să dureze cel puţin două trimestre unul după altul.

Acum doi ani, pe vremea asta, când ROBOR-ul lăsa în urmă cotaţiile apropiate de zero şi lua înălţime, premierul de atunci, Mihai Tudose, a comentat în stilul cu care ne obişnuise deja: „Banca Naţională nu-i acasă!”… Deşi Banca Naţională, fiind acasă, a intervenit eficient, clipă de clipă, timp de doi ani, pentru a calma şocul cu a cărui cauză nu avea nicio legătură, absolut niciuna. Şi cum atestă comunicatul INS de vineri, a ridicat baraje în calea efectelor pe care inflaţia le-a provocat în tot acest timp, între care un ROBOR mai scump şi dobânzi mai mari la credite, fără să afecteze nici creşterea economică şi nici creditarea.

O gazetă judeţeană a publicat, zilele trecute, un articol cu un titlu dintre acelea menite să producă fiori: „Se schimbă banii?! Anunţul făcut de Mugur Isărescu“. Şi cum una e în titlu, alta în articol, nu-i prea greu de înţeles că avem de-a face cu o banală încercare de a atrage cititori prin lansarea unei unde de şoc. Practică frecventă. Şi incorectă, pentru că informarea, dacă nu dobândeşte puterea adevărului, nu mai este informare... ci dezinformare.

Când vorbeşte Banca Naţională, o face prin rapoarte şi comunicate elaborate de departamentele de specialitate, analizate apoi în comitetele permanente alcătuite potrivit legii şi aprobate, înainte de a fi date publicităţii, de Consiliul celor nouă. Sau prin vocea guvernatorului, în conferinţe de presă, în conferinţe şi dezbateri publice, în interviuri. Ori, sub dictatul evenimentelor, prin vocea purtătorului de cuvânt, care exprimă poziţia oficială a conducerii acestei instituţii fundamentale a ţării.

Dacă în spaţiul public Băncii Naţionale i s-a reproşat deseori, pe tonuri dintre cele mai vehemente, că n-a cutezat să aducă dobânda de politică monetară către zero, urmând Fed-ul şi BCE-ul, ca să fi împins astfel băncile comerciale să reducă la rândul lor dobânzile, nu înseamnă nicidecum că reproşul a fost înţelept. Dimpotrivă.

Cercul de contestatari ai Bănci Naţionale - ce grupează câţiva parlamen tari şi câţiva exponenţi ai societăţii civile - întreţine de patru ani, fără întrerupere, fluxul de învinuiri aduse guvernatorului BNR şi întregii echipe a acestei instituţii fundamentale a ţării.

Acum câteva zile, în seria de colocvii desfăşurate sub egida Secţiei de economie, sociologie şi ştiinţe juridice a Academiei Române şi a proiectului Academica – BNR, a fost evocată personalitatea unuia dintre savanţii români ridicaţi în anii interbelici: Anton Golopenţia. Legat profund de gândirea statistică naţională şi avându-l ca mentor pe Dimitrie Gusti, el a fost cel mai ilustru reprezentant al şcolii demografice româneşti clasice.

„Un veac de sinceritate. Recuperarea memoriei pierdute a economiei româneşti 1918-2018“ este o lucrare inedită a unei echipe din Banca Naţională. Scrisă într-o formulă de „şapte plus unu“. Sau de „unu plus şapte“. Un coordonator: Liviu Voinea, viceguvernator al BNR. Şi o echipă interdisciplinară, de şapte specialişti din câteva dintre direcţiile de forţă ale BNR: Alexandra Cojocaru, Brânduşa Costache, Veaceslav Grigoraş, Horaţiu Lovin, Camelia Neagu, David Orţan, Andrei Tănase.

Calitatea creşterii economice este dependentă de cantitatea şi calitatea capitalului. Tema îl preocupă, de foarte mulţi ani, pe prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu. În 2015, după ce a pus cap la cap principalele premise şi a desprins concluzii semnificative, a susţinut un expozeu în Aula Mare a Academiei de Studii Economice.

Parteneriatul ROBOR-creditare s-a rupt, înainte de orice, din cauza formulei de calcul al dobânzii la împrumuturile acordate de bănci. O formulă pe care n-au stabilit-o nici BNR şi nici băncile. Era în lege. O lege iniţiată de autoritatea guvernamentală care se ocupă de protecţia consumatorilor, asumată de guvern prin Ordonanţa de Urgenţă 50/2010, apoi votată de Parlament.

Paştele vine cu un aport substanţial, chiar dacă sezonier, la creşterea economică. Datorat, desigur, impulsului pentru un consum excesiv în aceste zile.