„Cine se luptă cu monștrii ar trebui să aibă grijă ca în acest proces să nu devină un monstru. Iar dacă privești suficient de mult într-un abis, abisul se va uita înapoi în tine”. Așa sună un aforism enunțat de către filosoful Friedrich Nietzsche. E de prisos să mai pierdem timpul contextualizând această maximă la situația actuală a lumii occidentale, deoarece fiecărui cetățean onest îi stă pe limbă acest gând. ”Top-of mind”, cum se zice în țara partenerului strategic!

Conform Sindicatului Sportului, ministrul Novak și-a premiat tatăl, Karoly Novak, cu nici mai mult nici mai puțin decât 112.000 euro. Adică cu echivalentul a cât câștigă un cetățean cu salariul minim pe economie în 26 de ani și 2 luni de trudă. Acest fapt reprezintă un conflict de interese, dacă nu și abuz în serviciu, trafic de influență șamd. Nu aș vrea să trecem așa ușor nici peste dimensiunea morală a acestei acțiuni. Ministrul Novak nu respectă România și pe români nici cât negru sub unghie, este limpede ca lumina zilei.

Dintre multele „remarci spontane” memorabile rostite de către Winston Churchill, am rămas marcat (mai ales) de cea cuprinsă în următoarea relatare: când i-a fost cerut (în timpul celui de-al doilea război mondial) să scadă bugetul pentru cultură, în favoarea efortului de război, Churchill a răspuns revelator – „și atunci pentru ce să ne mai luptăm?” Este posibil ca acest răspuns să fi presupus o doză de demagogie, dar a fost unul mobilizator pentru poporul britanic. În acest context amintesc azi de proiectul România Educată susținut de către Klaus Iohannis, care în schimb nu a mobilizat în niciun fel poporul român.

Scandalul este cât casa, iar statul român nu face nimic altceva decât să ne arunce praf în ochi. OMV refuză pe față să plătească taxa de solidaritate, taxă cu care îi este datoare statului român. Nu că aceasta ar fi singura taxă pe care OMV încearcă să o dribleze, dar sustragerea, în acest caz, este de departe cea mai evidentă: nici măcar presa miluită nu a reușit să ocolească acest caz scandalos. Iar noi, românii, pare că nu avem nicio soluție. De ce am ajuns în situația aceasta?

Se spune că în viață, există o disonanță între modul în care o societate sau un om se percepe pe el însuși, modul în care este perceput de cei din jur, respectiv cum este el în realitate. Pare că această teorie se potrivește excelent și Clujului contemporan.

Bucureștiul este, vreme de trei zile, capitala diplomației europene și euroatlantice. Luni și marți are loc Reuniunea Liderilor de la Munchen cu participanți la nivel înalt din 25 de state, respectiv marți și miercuri se va desfășura Reuniunea Miniștrilor de Externe din Alianța Nord-Atlantică. În cadrul discursului inaugural, Klaus Iohannis a reușit să depășească orice prag al demagogiei. Sau dacă nu, a demonstrat faptul că este cel mai prost informat și delăsător lider pe care l-am putea avea. Iată câteva fragmente din cuvântarea lui Iohannis: