Cu toate că suntem după schimbări ale lumii, iar pandemia și războiul o vor schimba în continuare, destui speculează asupra trecutului, fără să vadă ceea ce trăiesc oamenii astăzi și fără să aibă de fapt soluții. Alții își fac chiar iluzia că istoria s-a încheiat în realitățile de azi, odată cu ei. Unele instituții vor să proiecteze viitorul, dar rămân prizoniere conjuncturii. Apar, ca de obicei, politruci de diverse extracții în joburi cu nume pompos, care promit orice, dar cât mai puțină schimbare.

Digitalizarea rezolvă probleme de complexitate fără precedent – de cunoaștere, dar și de funcționare a unităților și societății în întregime. De aceea, frecvent, ea este socotită suficientă și echivalată cu gândirea înseși. Unele persoane chiar cred că în afară de digitalizare nu mai au altceva de însușit și de făcut.

Ordinea mondială este ordinea ce rezultă după ce treci cu mintea peste multe date, capacități și fapte. Este ceva ce se poate stabili doar prin abstractizare, înțeleasă ca operație logică. Dacă cumva există ordine! Au fost, cum se știe bine, epoci fără ordine sau cu ordine necunoscută.

S-a încheiat un an, 2022, dificil pentru orice om, și a început un an,
2023, ce anunță dificultăți - inflație, criză energetică, criză alimentară,
criză sanitară, continuarea absurdului conflict armat, alte crize
internaționale. Cauzele și răspunzătorii se cunosc, fiind vorba de
evidențe. Oricare om rațional ar vrea să facă multe, dar irepresibila
diviziune a rolurilor și ierarhiile deciziei și răspunderilor fac regia.
Dincolo de acestea, însă,ceea ce fiecare dintre noi putem face, aici și
acum, este, după opinia mea, să ne îndeplinim fiecare datoria
profesională în mod efectiv, să ne spunem răspicat opinia și să
contribuim cu tot ce putem la mersul mai bun al lucrurilor.

După multe decenii de pace, Europa cunoaște din nou războiul între state. Tema păcii redevine astfel actuală: Cum să se oprească războiul și oamenii să încheie pace? Un răspuns acum, în plină expansiune a conflictului actual, este mai mult decât util.
I se atribuie lui Leibniz constatarea că „pacea veșnică” este doar atunci când viața s-a stins. Dar punctul de plecare al reflecției asupra păcii relevant pentru noi, astăzi, se află în reflecțiile ce au urmat sângeroaselor războaie religioase încheiate în 1648. Prin Pacea Westfalică se instaura, desigur, suveranitatea statelor.

Neacceptarea, foarte costisitoare și injustă, a României în sistemul de liberă circulație Schengen, în 2022, ridică întrebări pentru toți cei implicați. Mă refer aici doar la câteva dintre ele.

O întrebare privește Uniunea Europeană. După anii fructuoși ai lui Jacques Delors și Romano Prodi, în care s-a lucrat pe proiectul inițial, democratic, al unității europene, au venit anii derapajului birocratic. Ca urmare, Uniunea a fost convertită tacit într-o piață mai mare. Din cauze ce se pot discuta, unele țări fac față cu greu competiției, încât a devenit tentantă relativizarea tratatelor și ierarhizarea rolurilor. Pe acest fundal, unii folosesc ocazia pentru consolidarea propriilor industrii pe seama altora, alții plătesc din greu. Vechi scheme ale inegalității de tratament revin, sub noi ideologii.

Mai nou, pandemiile și criza climatică își arată colții. Nu există nici acum o explicație sigură a acestora. Nu este clarificată originea pandemiei – transmitere de la animal la om sau creație de laborator scăpată de sub control sau avertizare din partea unui centru de putere. Și nici originea crizei climatice – un efect al emisiilor de carbon sau o modificare a poziționării planetei nostre. Se navighează între explicări alternative. Pe acest fundal, s-a lansat însă proiectul „Marii Resetări Mondiale”.

Se succed fapte care adâncesc întrebările cu privire la viața academică din România actuală. În mod vizibil, lipsește capacitatea de a aborda crizele. Nu s-au putut continua reforme, ele fiind evident peste puteri. Nici după prăbușirea educației în țară, cauzată de legea actuală, nu s-a putut da o lege care să normalizeze domeniul. Nu se știe trata nici măcar plagiatul, iar confuziile proliferează. Ajung în funcții inși fără valoare, iar rectorii se opun limitării mandatelor. Unde sunt conștiințele?

În fiecare moment, anumite abordări și idei sunt dominante. Ele fasonează mentalități și realități și marchează lumea. Ele se schimbă, dar în fiecare moment unele prevalează.

Din 1945, în Europa, de unde în secolul al XX-lea au izbucnit două războaie mondiale, dar și în alte părți ale lumii, s-a trăit o lungă perioadă de pace. După războiul din Coreea, soldat cu scindarea țării, au mai fost confruntări armate, dar rar războaie propriu-zise. Războiul din Irak, în consecința incursiunilor în sudul Peninsulei Arabe și a bănuielii deținerii de arme de distrugere în masă, apoi războiul din Afganistan, urmare a atacării SUA de către teroriști islamici, au mai reținut atenția. Pe terenul Europei, „operațiunea specială” a Rusiei, cu scopul declarat al „denazificării” și „demilitarizării” Ucrainei, devenită apoi război, cu implicarea de arme din alte țări, a readus războiul în prim planul vieții din zilele noastre. Azi, supraputerile discută amenințarea maximă – cea a războiului nuclear, care, după evaluările existente, ar fi atât de destructiv încât nu va mai avea câștigător.

Afirmarea Chinei ca supraputere este deja loc comun. Tot mai mulți acceptă afirmația celui mai bun specialist german în materie, Eberhard Sanschneider, că, oricare ar fi împrejurările, China nu mai poate fi oprită (Globale Rivalen. Chinas unheimlicher Aufstieg und die Ohnmacht des Westens, 2007). Dată fiind interdependența țărilor, nu există alternativă rațională la cooperarea cu China (Theo Sommer, China First. Die Welt im chinesischen Jahrhundert, 2019). Confruntarea este o eroare.

Scindarea Europei a luat sfârșit în atmosfera căderii Zidului Berlinului. Pe rând, după Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, alte țări, precum România și Bulgaria, apoi Rusia, Ucraina și celelalte țări din Răsărit s-au manifestat în favoarea economiei de piață, pluralismului politic, statului de drept democratic și pentru cooperare.

Se discută despre „globalism” și se aduce în discuție, în opoziție,
„suveranismul”. Termenii se folosesc însă improvizat, nu numai la noi.
„Globalismul” este confundat adesea, fie și numai tacit, cu
„globalitatea” sau „globalizarea”, iar „suveranismul” cu naționalismul
autarhic.
Pentru a face, totuși, deosebirea între mere, gutui și alte fructe, ar
trebui clarificări. Le propun plecând de la patru fapte.

Consider că participarea la dezbaterile despre problemele din societatea românească reprezintă o condiție a oricărui intelectual și, în cele din urmă, a oricărui concetățean preocupat de realități. Am exprimat nu o dată opinii despre realitățile din jur, în profesie și în viața publică. Evenimentele au confirmat aceste opinii.

Înainte de a caracteriza într-un fel sau altul situația în care lumea a ajuns astăzi, observația certă este că s-a extins nesiguranța. „Societatea nesigură”, despre care am vorbit cu ani în urmă (vezi A. Marga, Societatea nesigură, Niculescu, București, 2016), ia forme tot mai concrete. Mai nou, ea se împotmolește în conflicte cu pierderi de vieți și costuri enorme.

Cu ani în urmă am argumentat interpretarea după care, în jurul lui 2010, lumea a intrat în schimbare (Ordinea viitoare a lumii, 2017). Am arătat, între altele, că nicio problemă majoră nu se mai rezolvă fără conlucrarea supraputerilor, puterilor și statelor însele.

Ieșirea din conflict

Cu ani în urmă am argumentat interpretarea după care, în jurul lui 2010, lumea a intrat în schimbare (Ordinea viitoare a lumii, 2017). Am arătat, între altele, că nicio problemă majoră nu se mai rezolvă fără conlucrarea supraputerilor, puterilor și statelor însele.

Perspective sesizabile ale statelor le-am rezumat în maxime: „să aplicăm acordurile internaționale adoptate” (Statele Unite ale Americii), „să asigurăm echilibrul supraputerilor” (Rusia), „armonia este mai aducătoare de avantaje decât conflictul” (China), „suntem oameni ca toți ceilalți și avem dreptul să ne decidem soarta” (Turcia, Polonia, Ungaria), „să facem ce ne spun să facem cei mai puternici” (România), „lăsați-ne în pace că știm mai bine ce ne trebuie” (Coreea de Nord).

Scriam că nimeni nu se poate izola fără pierderi. Iar fără a te exprima pe tine însuți, politica își pierde rațiunea de a fi. Nu este dezvoltare proprie fără priceperea și curajul deciziilor proprii.

Suveranitatea națională este invocată frecvent. Cu tot respectul pentru opiniile libere și oneste, sunt nevoit să spun că nu este o chestiune doar de intuiție. Nu-i nici una de înrolare propagandistică sau de șuetă, fie ea și „oficială”.Mai ales în acești ani, în care abundă oficiali cu opinii oarecari.

Poți să nu fii de acord cu o afirmație sau alta, venită din partea oricui. Dar să confunzi și să falsifici este degradant. Din păcate, avem zilnic parte de așa ceva. De aceea, întăresc, spre lămurirea situației istorice, cele spuse privind conflictul din Ucraina, care afectează deja adânc viața fiecăruia.

Într-o conferință publică susținută la Alba Iulia (14 septembrie 2022) am răspuns la o întrebare, venită din rândul celor prezenți, privind efectele conflictului din Ucraina asupra democrației. Nu sunt dintre aceia care nu văd realitățile sau gândesc una și spun alta, încât am reiterat cu claritate idei exprimate anterior, de această dată poate mai direct.