S-a spus că democrația nu este fără cusururi, dar are, oricum, mai puține decât orice alternativă. Din acest fapt se alimentează, pe bună dreptate, conștiința superiorității ei.

Cine ar fi crezut că vom ajunge astăzi în situația de a ne confrunta cu eventualitatea apropiată a războiului? Iar pentru generațiile mai noi, această eventualitate este și mai greu de crezut. Așa cum se desfășoară lucrurile, însă, pare că suntem în anticamera războiului și că acesta poate fi mondial și nuclear.

Prețuitul interlocutor al Dialogurilor de la TVR Cluj și TVR 3, Karen Attila Sebesi, mi-a adresat o întrebare care m-a pus din nou pe gânduri: „Ați spus de câteva ori că, după pandemie și după conflictul din Ucraina, cam totul se schimbă. Despre ce schimbări este vorba?”. Am spus. Adaug că dosare ale istoriei ce păreau închise se redeschid. Nu va mai fi lumea de până acum doi ani. Să rămânem însă acum, în spațiul aflat la dispoziție, doar la câteva exemple de schimbări.

De ani buni, în lume se simte criza economică. S-au adăugat criza sanitară, mai nou criza internațională. Iar crizele acestor ani au probat criza de viziuni și, mai limpede ca oricând, criza de lideri. Efectele nefericite ale acestor crize au atins viața oricărui om. Așa cum se poate lesne observa, mulți se pretind creștini, dar nu se manifestă creștinește.

După un nărav al Iașilor, care nu rezolvă ceva, dar mușamalizează, unii îi iau la rost pe cei care fac publice plagiate la doctorat. Nu însă aceștia, care apără reguli sănătoase, sunt de luat la rost. Iar mulțimea celor care au pregătit onest teze de doctorat cu contribuții inovative nu ar trebui confundată cu impostorii.

(Interviu cu Andrei Marga la publicarea monografiei Habermas)

Lumea a intrat sub controlul geometriei variabile a supraputerilor. Din interacțiunile lor pot rezulta oportunități, dar și conflicte.

Cantitatea de „știri false (fake news)” distribuite prin mediile de informare pare mai mare ca oricând. Iar pagubele și tragediile le însoțesc.

Războiul nu este deloc un sport. Din nefericire, mor oameni, se demolează construcții, slăbesc industrii, săracii devin și mai săraci, climatul internațional se deteriorează pentru ani. Iar dacă războiul din Ucraina continuă, distrugerea va fi atât de mare, încât lumea ia direcții ce ies de sub control.

Inundarea organizată a vieții publice cu știri false (fake news), pe care „The Observer” și alte publicații, inclusiv din țara noastră, au început să le semnaleze, este doar una dintre particularitățile situației din Ucraina. Propaganda este deja stridentă și nu face decât să agraveze conflictul.

Am încheiat articolul anterior cu observația că „nu altcineva decât Henri Kissinger a arătat, pe bună dreptate, că abia revitalizarea suveranității naționale este viabilă. <În acest moment al istoriei, aceasta ar fi modernizarea sistemului westphalian informat cu realități contemporane> (World Order, Penguin, New York, 2014, p.373). Geopoliticieni germani și francezi arată, la rândul lor, că suntem în fața unei lumi cu trăsături noi față de cea a ultimelor decenii – o lume care are nevoie de concepții noi”.

Unele democrații par să fi intrat într-un cerc vicios. Decidenți fără soluții ajung să inoculeze cu amatorisme părți din mass media, iar o bună parte a acesteia întreține atmosfera. Sunt analize ce spun chiar că societatea ”ar fi alimentată cu un curent constant al propagandei” ce antrenează de fapt “disoluția democrației reprezentative”.

Continuând-și demersurile pentru a elabora pragmatismul reflexiv, o filosofie a lumii actuale adusă la zi, Andrei Marga pune în aceste zile pe piața cărților volumul Reclădirea eticii (Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2022, 354p.).

În multe locuri și modalități se omagiază eroi – întruniri, muzee, monumente, monografii, creații literare, muzicale, plastice și altele. Se și recunoaște că eroii au pus în mișcare lucrurile și au dus societățile înainte.

Cazul Novak Djokovici, deja de largă notorietate, ridică nu doar chestiuni de drept. Ca de obicei, în epoca „dependenței” adevărului de mediatizare, la nevoie se aruncă pe piață detalii pentru a confuziona imaginea despre o situație. Să rămânem însă la premise sigure.

Democrațiile în care trăim proclamă în constituții egalitatea juridică a cetățenilor. Ele își asumă că fiecare își are soarta în mână și că meritul decide. Mobilitatea verticală este astfel posibilă.

Cunoașterea lumii presupune orizonturi deschise sau, măcar, deschiderea lor. Este, de altfel, veche constatarea că altfel se favorizează erori. Să ne amintim, de pildă, că dezastrul anilor treizeci a început, între altele, cu conflictul viziunilor eronate. Una era aceea că, în esență, lucrurile în societăți pot continua așa cum sunt. Alta, că totul ar fi demn să i se dea foc. Nu insist asupra radicalismului distrugerii, din Mein Kampful lui Hitler, care a fost culminația.

La întrebarea privind încheierea unui an și perspectivele, aș spune simplu că 2021 a fost un an nefast pentru foarte mulți oameni. Cu pierderi de ființe apropiate, de joburi, de resurse, de șanse, de altele! Peste toate, a fost un an dificil, stagnant și sărac în promisiuni.

Tradiția religioasă este sub asalt astăzi. Se și reactivează formula „sărbători de iarnă”, ca să nu se mai vorbească de „Hanukkah”, „Crăciun”, „Anul Nou”, „Bobotează”. În fond, este atacată considerarea fiecărui om drept ființă demnă de respect moral, juridic, civic. Unii chiar cred că sunt în ordine dacă înlocuiesc tradiția religioasă cu vederi scurte, date fals drept reper.

La împlinirea a douăzeci și cinci de la schimbarea de guvernare din 1996, mă simt onorat să iau parte, la invitația președintelui Emil Constantinescu, „la o întâlnire amicală în care, în calitate de actori ai evenimentelor, să ne amintim cum am reuşit împreună decomunizarea, reformarea şi occidentalizarea Românei”. Mărturisesc însă că am două trăiri.