Constituția spune că o asumare de răspundere se poate solda cu introducerea unei moțiuni de cenzură din partea opoziției. Tot Constituția limitează numărul moțiunilor de cenzură. Doar una într-o singură sesiune parlamentară. Ce te faci însă când un premier trăsnit introduce deodată mai multe asumări de răspundere? Cum mai împaci prevederile Constituției? Și, mai ales, ce te faci când premierul minte de îngheață apele? Prezentând asumarea de răspundere drept una dintre cele mai democratice căi de a legifera?

E oficial. Guvernul își asumă răspunderea pe mai multe pachete de legi. Unul dintre acestea vizează Justiția. O asumare de răspundere pe legi ale Justiției este prima mare eroare a Guvernului Orban. Chiar dacă asumarea trece. Și cu atât mai mult dacă nu trece. Respingerea prin vot în Parlament este cât se poate de posibilă. Mai ales după repetiția generală în care opoziția și-a arătat mușchii, cu ocazia moțiunii simple de cenzură împotriva ministrului Finanțelor.

Cum e mai bine? În două tururi de scrutin, cum a fost de la bun început? Sau într-un singur tur de scrutin, cum a decis Parlamentul în 2016? PNL a promis că va face schimbarea schimbării. Iar dacă are majoritate în Legislativ, atunci va avea câștig de cauză. Dar la moțiunea simplă de luni s-a dovedit că nu are această majoritate. Și, oricum, Constituția interzice o schimbare în timpul jocului. Dar tema rămâne valabilă pentru viitoarele alegeri. Până atunci însă, să limpezim o problemă. Cine trișează în această afacere?

Intenția anunțată de Ludovic Orban de a trece la o privatizare masivă a activelor statului român este extrem de periculoasă. Este echivalentul unei bombe nucleare plasate sub economia și sub suveranitatea României. Și întrucât există și argumente în favoarea unei asemenea opțiuni, susținute de personalități de mare prestigiu, revin acum asupra subiectului cu noi contraargumente. Și îmi permit să afirm cu o demonstrație pe cât de simplă pe atât de tranșantă.

A fost generat din nou un scandal uriaș. În urmă cu câteva zile. Când sute de oameni s-au călcat în picoare pentru a se prezenta la așa-numitul proces al Revoluției. Convocați fiind de către judecători într-un spațiu impropriu. Erau răniții evenimentelor din decembrie 1989 și rudele apropiate ale celor uciși. Sunt mai mulți martori în acest proces, nu și mai multe victime decât în faimosul proces de la Nürenberg. Și de câteva ori mai multe dosare. Și s-a ajuns la proces după 30 de ani. Suntem din nou demni de Guinness Book. Dar ce se vrea de la acest dosar numit al Revoluției?

Orban ce Bun, cum îi spun bruxellezii, ca să îl distingă de Viktor Orban al Ungariei, și-a făcut-o cu mâna lui. La propriu. A mințit în declarațiile de avere. Și s-a încurcat în propriile minciuni. Astfel încât ANI, care lucrează chiar dacă nu are șef, îl poate ancheta. De îndată. Iar procurorii îi pot și ei deschide un dosar penal. Pentru fals. Și uz de fals.

Ludovic Orban e decis. În calitate de premier al României, va lista totul pe bursă. Tot ce mișcă în economia încă aparținând statului român. Iar întreprinzătorii vor scoate banii de la bancă și vor cumpăra. După care se vor comporta responsabil în noile consilii de administrație. Iar economia statului va lua avânt. Un nou paradis terestru. După cel pierdut. Chiar așa?

Klaus Iohannis ne anunță ferm că bătălia cu PSD nu s-a încheiat. Dimpotrivă. Războiul este în toi. Și va dura atâta timp cât PSD continuă să ocupe poziții importante în Parlament și în administrația publică locală. România este așadar în mod oficial în război. Într-un război intern. Este din nou o situație unică. În sensul că un stat furnizor de securitate externă este incapabil să administreze securitate în plan intern. Și a venit momentul să ne întrebăm cum ar arăta România fără PSD.

Procedura asumării răspunderii prin Parlament se aplică în mod excepțional. Este prevăzută prin Constituție, pentru că părinții Legii Fundamentale au stabilit că s-ar putea ca, în anumite momente, Guvernul să aibă nevoie să legifereze repede și altfel decât pe calea ordonanțelor de urgență. Dar tocmai din acest motiv, asumarea răspunderii se face rar și, în mod normal, doar pentru o singură lege. Orice altă formulă violează cea mai importantă putere în stat, Parlamentul. Iar PNL tocmai se pregătește de un viol.

S-au dat de gol. În numai câteva zile, au fost prinși cu minciuna. Nu putem uita. În 26 noiembrie, Klaus Iohannis a declarat: „Pentru pensii, în ultimele două luni ale anului nu au fost prevăzuți bani”. Și, așa cum pe bun dreptate remarcă ziaristul Cristi Șelaru, banii erau. Pentru că plățile pensiilor pentru luna noiembrie, de exemplu, s-au făcut începând la de 1. Dar culmea este că și premierul Ludovic Orban, împreună cu ministrul Finanțelor, Florin Cîțu au făcut aceeași afirmație. Nu sunt bani de pensii. Și, după cum s-a dovedit, bani erau. Guvernarea a început printr-o miniciună ordinară. Cu puternic impact.

Nu putea exista unire fără independență. Și nici independență fără unire. Cele două valori supreme ale unei națiuni sunt inseparabile. După ce, timp de 50 de ani, Ziua Națională a României a fost sărbătorită în 9 mai, în baza unui decret a lui Ion Iliescu, data a fost fixată la 1 decembrie. Ar fi bine și așa. Pentru că unirea în independență se cuvine să fie celebrată în oricare zi. Dar pentru a nu ne rezuma la o paradă militară la care, caz unic în lume, Armata a scos toate efectivele de care dispune în stradă, e bine să ne uităm cu atenție la noi înșine și să aflăm cum stăm.

În timp ce dezbaterea este în toi, reprezentanții Guvernului, lamentându-se pe marginea găurilor negre lăsate de PSD, noua administrație a tăiat în carne vie discret, dar temeinic, printr-o șmecherie clasică, toate veniturile românilor. În frunte cu pensiile și salariile. A făcut-o nu ostentativ, cum arătam mai sus, ci disimulat. Prin scăderea valorii leului. Operațiune care duce la inflație.

De ce Orban cel Bun? Pentru că așa s-a decis la Bruxelles. Ludovic Orban, premierul României e făcut dinalt aluat decât Viktor Orban, premierul Ungariei. Din aluatul bun. Nu din aluat rău. Pentru că omul politic de la Budapesta merită pus la stâlpul infamiei. Se luptă mai mult pentru suveranitate și mai puțin pentru comunitate. Al nostru e pe dos.

Este momentul să vorbim despre rolul criminal al dronelor în viața politică românească. Ce sunt dronele umane disimulate în interiorul partidelor politice, în Parlament, în Guvern, în toate instituțiile statului, cine le întoarce cheia, ce misiuni au de îndeplinit și cum, inevitabil, o mică parte dintre ele se desconspiră. Cum se raportează dronele la suveranitate și la interesul național?

Cum era de așteptat, PSD a dat în clocot. După eșecul istoric al acestor alegeri prezidențiale. Care au urmat unui alt eșec istoric, cel de la europarlamentare. Două curente de opinie se confruntă. Primul reclamă schimbări majore imediate. Al doilea, schimbări majore amânate. Cum e mai bine? Cine va avea câștig de cauză? Și ce înseamnă în definitiv aceste schimbări majore?

După înfrângerea catastrofală de la prezidențiale, pentru PSD nici viitorul nu mai e ce-a fost odată. Iar pentru PNL, în formula tandemului Iohannis-Orban, începe o aventură, care literalmente angajează direcția în care se îndreaptă acest stat. Și din această perspectivă consecințele sunt previzibile, decisive și e important să le consemnăm.

Președintele PNL și totodată premierul acestei țări a explicat peste hotare care este motivul real pentru care a fost dărâmat Guvernul Dăncilă și instalat un Guvern liberal, în prag de alegeri prezidențiale. Pentru că numai astfel putea fi desemnat în poziția de comisar european un candidat din marea familie a popularilor europeni. Această dezvăluire are forța unei nucleare. Care vestește un act trădător. Un piron bătut pe sicriul suveranității naționale. Și am să explic de ce.

Până la urmă, singura condiție serioasă pe care a pus-o Călin Popescu Tăriceanu în discuțiile cu Klaus Iohannis și cu liderii PNL a fost ca nimeni să nu se atingă de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Numai astfel a acceptat ALDE să iasă din alianța cu PSD, să voteze apoi căderea Guvernului Dăncilă și să contribuie cu voturile sale la instalarea Guvernului Orban și, apoi, să susțină noul Executiv. Acum însă, în mod cert, această condiție nu mai este îndeplinită. Klaus Iohannis și Ludovic Orban i-au întors spatele lui Tăriceanu. Ce va face acesta? Ce va face ALDE, cât a mai rămas? Cum va reacționa electoratul acestui partid?