Am trăit să o vedem și pe asta. O declarație oficială de la cel mai înalt nivel. Scrisă. Semnată și parafată. De însuși președintele României, Klaus Iohannis. O declarație politică despre un alt președinte. Al Franței. Emmanuel Macron. Iar despre această declarație, Dacian Cioloș afirmă că ar conține ca informație de bază un fals. Așa să fie?

Cel mai calificat candidat pentru turul doi al prezidențialelor pare a fi în acest moment Klaus Iohannis. Și va ajunge acolo cu singura condiție ca între timp să nu-i zboare vreun mare schelet din dulapul ținut la secret. Cu această excepție el, conform cercetărilor de piață, are cele mai mari șanse de a trece cu bine de prima rundă a alegerilor. Cu sau fără un referendum suprapus. În aceste condiții, singurul calcul rațional care trebuie făcut este răspunsul la întrebarea cu cine va vota o parte consistentă a electoratului rămas pe tușă. A electoratului candidatului respins.

În vârful celui mai mare monument din România, cu o înălțime de 22 de metri, un mare artist, după opinia mea cel mai important sculptor după Constantin Brâncuși, muncește de unul singur, zi de zi. De la distanță, se vede ca o furnică. Ce își desăvârșește opera. Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia. Vernisat cu fast la 1 decembrie 2018, zi în care a fost sfințit și de Patriarhul Daniel. De acolo, de sus, artistul se confruntă într-un mod absolut dramatic cu nesimțirea de partid și de stat. Și iată cum.

Frontul PSD, care asigură încă majoritatea parlamentară, este pe cale să se facă țăndări. Ceea ce echivalează, mai devreme sau mai târziu, cu pierderea guvernării. Mărul discordiei sunt alegerile prezidențiale. Cauza discordiei s-a dovedit a fi incapacitatea PSD de a stabili din timp profilul candidatului la prezidențiale și de a-l desemna, pentru a-l face perceput ca atare de către opinia publică. Cât timp PSD bâjbâie, situația celui mai mare partid din România și, implicit, a întregului front PSD, se deteriorează. Am spus că Victor Ponta va trăda. Și, în aceeași zi, câteva ore mai târziu, a trădat. Nu va mai merge cu ALDE. Ci separat. O răzgândire care în mod paradoxal poate reconstrui unitatea Stângii. Dar cum?

Jocurile pentru prezidențiale din acest an se fac în așa fel încât mai mulți posibili participanți depind de o trădare. Iar trădătorul de serviciu este nimeni altul decât Victor Ponta. De Victor Ponta depinde Călin Popescu Tăriceanu. De Victor Ponta depinde însă și Gabriela Firea. La fel, Viorica Dăncilă, dacă va candida. La mâna lui până la urmă stă și Klaus Iohannis. Și culmea e că însuși partidul Pro România poate fi trădat de președintele său.

Cum ar putea amuți, din postura sa de principal agent electoral, Rareș Bodan, atunci când va fi confruntat cu rezultatele mandatului de cinci ani al președintelui Klaus Iohannis? Cum va rămâne fără replică cea mai importantă gură de tun a lui Iohannis și cum se va gripa în plină campanie electorală? Cum va răguși și-și va pierde vocea Rareș Bodan? Pentru a răspunde la această întrebare aparent șocantă, m-am întors în luna septembrie a anului 2014. Și am studiat din nou proiectul candidatului prezidențial Klaus Iohannis, prezentat drept preambulul unui proiect de țară, moderatorul evenimentului fiind analistul politic Emil Hurezeanu, în prezent ambasadorul României la Berlin. Și m-a luat durerea de cap.

Parcă-parcă ar încerca și Gabriela Firea. Alt colac de salvare pentru PSD. Dacă trece cu bine de domnul Pandele, soțul care a anunțat și el că va candida, dacă nu se rupe familia la poarta Cotroceniului și dacă partidul o vrea, Gabriela Firea pare gata-gata să accepte rolul de prezidențiabil. Spre deosebire de Dăncilă, are spatele acoperit. Dar care sunt șansele ei reale?

Ce face doamna Viorica Dăncilă? Se pregătește de un spectaculos salt în neant? Un salt care poate fi și mortal? Sau pur și simplu se alintă? Ce intenții are când, pe neașteptate, declară că, dacă partidul o vrea, ea se duce demonstrând că nu este lovită de lașitate? Dar ar putea partidul să nu o vrea? Ce șanse are Viorica Dăncilă de a intra în turul doi?

Este în afara oricărui dubiu. S-a bătut palma. Între Tăriceanu și Ponta. Între ALDE și Pro România. Vor merge împreună la prezidențiale. Cu sau fără PSD. Acest tandem, Tăriceanu vizând președinția, iar Ponta poziția de prim-ministru, aruncă în aer atât scena prezidențialelor, cât și scena politică. În ce fel?

Înainte de a exploda literalmente și de a degenera situația din PNL, în conflictul deschis declanșat între Ludovic Orban și Rareș Bogdan a intervenit marți, în forță, pe post de pompier, președintele Klaus Iohannis. Iar la Vila Lac situația a fost tranșată. Dacă nu definitiv, cel puțin parțial. Războiul nu s-a încheiat, dar s-a atenuat și amânat. Ce s-a întâmplat acolo și a rămas până în prezent necunoscut sau neînțeles de opinia publică?

Aparent, Klaus Iohannis este legat de mâini și de picioare. Începând din luna martie a anului trecut. Atunci, Ludovic Orban, cel cu un punctaj de patru ori mai mic decât propriul său partid, a recurs la o stratagemă care i-a reușit. S-a lipit de Iohannis ca timbrul de scrisoare. A creat un tandem. Printr-o decizie a conducerii partidului. El prim-ministru, iar Iohannis președinte într-un al doilea mandat. Dar, între timp, situația s-a schimbat.

Comisia de specialitate a Senatului Statelor Unite a decis. Noul ambasador al României, cel care îl înlocuiește pe Hans Klemm, este Adrian Zuckerman. Avocat imobilar. De origine română. Numit politic. Donator al viitoarei campanii a președintelui Trump. Și instantaneu el a devenit obiectul unui uriaș scandal. Cum va decurge relația cu noul reprezentant al Statelor Unite?

La Bruxelles s-a format un tandem aparent ciudat. Între cei doi, care au deschis lista la alegerile europarlamentare pentru PSD și pentru PNL. Între Carmen Avram și Rareș Bogdan. Europarlamentarii care, în timpul campaniei, au afirmat și au promis răspicat că se vor lupta la Bruxelles pentru interesele României. Și-au declarat în forță sentimentele patriotice. Acum urmează să facă dovada.

Se petrec fapte incredibile. În sistemul bancar din România. Iar victimă sunt cetățenii acestei țări. Fapte la fel de incredibile cum a fost și reevaluarea guvernatorului Mugur Isărescu. Servită tot de afară. Dar săvârșită aici.

Putem face un bilanț. Fie el și parțial. Pentru a ne măsura mușchii în Uniunea Europeană. Ce reprezentăm teoretic și ce reprezentăm practic? Ce poziții ocupăm prin reprezentanții noștri? Iar în felul acesta aflăm dacă europarlamentarii aleși în acest an și președintele României și-au făcut sau nu datoria față de țară sau pur și simplu au acceptat poziții de mâna a doua. Să facem așadar un scurt bilanț. De etapă. Pentru că mai sunt negocieri de finalizat.

Demonstrația a fost făcută. Cel mai eficient agent electoral al PNL și implicit al campaniei lui Klaus Iohannis mai ales în turul doi este Rareș Bogdan. Dar pentru a acționa, are nevoie de instrumentele pe care numai partidul i le poate pune la dispoziție. Nu se va mai afla în postura de candidat la europarlamentare. Și nici în poziția convenabilă de cap de listă, susținut de aproape întreg partidul. Dacă nu poate accesa o funcție de comandă, Rareș Bogdan va fi legat de mâini și de picioare. Adică devine un agent electoral anihilat.

Mugur Isărescu este cel mai longeviv guvernator din lume. Nimeni nu a mai condus vreodată atât de mulți ani vreo bancă națională. S-a dovedit a fi o piesă de neînlocuit din angrenajul nu prea sofisticat al statului român. Și, din nou, premierul Viorica Dăncilă, care conduce și majoritatea parlamentară, îi mai dă o viață. Și asta după ce reprezentanți de marcă ai aceleiași majorități l-au călcat în picioare – și nu o singură dată – pe Mugur Isărescu.

Să ne imaginăm, desigur dacă planetele se aliniază în acest fel, o confruntare la alegerile prezidențiale între cei trei. Trei stele apărute ca din senin la vârful politicii românești. Ce vulnerabilități ar avea, altele decât cele ale partidelor care îi susțin? Cum s-ar desfășura o asemenea bătălie? În ce circumstanțe acest scenariu s-ar putea transforma în realitate, astfel încât la sfârșitul anului unul dintre aceștia să devină președintele României?

Toate victoriile și toate înfrângerile înregistrate la Congresul PSD au fost previzibile. Cu o singură excepție. Scorul excepțional obținut de Liviu Pleșoianu. Acesta se transformă într-o singură zi în noua stea politică a acestui partid, care se cere insistent la reformare. Ce prefigurează succesul său?