O regulă de fier a democrației este existența alternativei la putere. Un alt partid capabil să-l înlocuiască pe cel uzat moral și să preia conducerea. Înseamnă logic că trebuie să existe și o alternativă a alternativei. În sensul că jocul democratic poate continua la nesfârșit în baza mecanismului bielă-manivelă. Numai că, iată, în România, cel puțin în acest moment, lucrurile nu funcționează chiar așa. Ci cu totul și cu totul diferit. PSD s-a uzat la guvernare. A fost înlocuit de PNL. Iar PNL se compromite cu o viteză atât de mare, încât PSD este împiedicat să-i ia locul în timp util, aflându-se ca partid încă în stare de disoluție. Nu există o alternativă a alternativei. Și asta este foarte rău.

Se intră în linie dreaptă. În sesiunea parlamentară gata convocată există intenția fermă de a se amputa pensiile speciale. Dar nebunia este totală. Pentru că o pensie e mai specială decât alta. Iar confuzia este în mod abil amplificată. Ce se va tăia și cum se va tăia va fi neconstituțional. Iar statul va pierde procese pe bandă rulantă. La capătul balamucului, se vor crea și mai multe nedreptăți. În această operațiune s-a pornit cu stângul.

Putem face un bilanț. Putem trage linie și observa cu ce s-a ales ALDE în urma mișcărilor politice surpriză de anul trecut. Și a dramaticei traversări din tabăra PSD în tabăra PNL. Și, pe de altă parte, am putea măsura câștigul unui alt partid, Pro România, cu care ALDE o vreme s-a aliat. Ce a avut Ponta de câștigat? Cum arată partidul lui Ponta după o succesiune de șmecherii și de oscilații cu efecte asupra scenei politice?

Urât mi-a fost! Mereu! Mereu mi-a fost urât să-i văd pe politicienii noștri vorbind în public pe șoptite la ureche sau astupându-și gura cu mâna. Întotdeauna am apreciat acest comportament drept lipsit de o elementară educație. Și de bun simț. Și de respect față de cetățenii pe care, din această poziție, aleșii trebuie să îi servească cu maximă transparență. Eu pe Ludovic Orban, mai ales de când e premier, îl asociez cu acest gest infect. Al comunicării pe sub mână. Și vom vedea că această atitudine nu este deloc întâmplătoare. Ea este tipică pentru politicienii care confundă șmecheria cu politica mare. Pentru a fi mai explicit, voi face așa cum au făcut și alți colegi de-ai mei din presă, apel la memorie.

Marcel Ciolacu susține că PSD va introduce o moțiune de cenzură. Posibil. Același Marcel Ciolacu se angajează că va susține succesul acestui demers. Posibil. Marcel Ciolacu crede că Guvernul va fi dărâmat. Imposibil. Iar apoi PSD nu ar negocia în favoarea unui viitor premier, ci i-ar solicita lui Klaus Iohannis să numească o persoană din afara PSD. Și va exista un Guvern de uniunea națională. Imposibil.

Conjunctura face ca succesul demersului PNL de asumare a răspunderii pentru schimbarea din mers a sistemului electoral, alegerea primarilor în două tururi de scrutin, să depindă nu neapărat de poziția celorlalte partide parlamentare. Ci mai mult de agenda politică a unei persoane. Această persoană este Marcel Ciolacu. El deține conducerea provizorie a PSD, care este principalul partid de opoziție. Singurul în măsură să inițieze o moțiune de cezură prin strângerea unui număr suficient de mare de semnături. Și, de asemenea, partidul care poate coagula în jurul său majoritatea necesară pentru succesul acestui demers. Întrebarea cheie este în ce măsură interesele statului român coincid cu interesele PSD, iar interesele PSD coincid cu interesele lui Marcel Ciolacu.

PNL și-a stabilit o strategie clară. Va legifera și, implicit, va guverna prin asumări succesive de răspundere. Își va trece astfel toate actele normative pe care le doreșe. În termen record, va schimba tot ceea ce este mai important în materie legislativă. Până când PSD se va opinti și a introduce o moțiune de cenzură care va fi și votată. Dar dacă PSD nu se va opinti?

Partidul Național Liberal, cu Klaus Iohannis la butoane și Ludovic Orban în poziția de secund rebel, a intrat într-o numărătoare inversă. În dublu sens. Factorul viteză este decisiv în organizarea alegerilor anticipate, în proximitatea alegerilor locale. Sau chiar prin suprapunere, în condițiile în care, din nou, cei doi joacă tontoroiul pe Constituție. Dar factorul viteză este la fel de important și dintr-o altă perspectivă. A cadenței în care Guvernul Orban acumulează bile negre. Pentru că există un risc major. Să fie dus până a capăt proiectul alegerilor anticipate, dar, în acel punct, electoratul să decidă o retrogradare drastică a PNL, ca o consecință a greșelilor pe care le-a făcut într-o guvernare atât de scurtă.

„Să țineți minte săptămâna asta”, a anunțat Alina Gorghiu, fost președinte PNL, azi unul dintre conducătorii avizați ai partidului. Și s-a referit explicit la proiectul legiferării alegerilor primarilor în două tururi de scrutin. Se apropie alegerile locale, iar liberalii își propun să clarifice această chestiune. Și să o facă în mod forțat. Tot prin asumarea răspunderii. Invocând faptul că numărătoarea inversă se apropie de sfârșit.

Într-un gest de orgoliu, de infatuare, de maximă aroganță, dar și de maximă imprudență, Sorin Ovidiu Vântu a lansat pe piață faimoasa expresie: ”Întăriți-vă statul!”. Se întâmpla după ce Traian Băsescu semnalizase ferm ”Statul sunt eu!”. Și după ce, același Sorin Ovidiu Vântu, l-a susținut logistic și financiar pe Mircea Geoană în confruntarea acestuia cu Traian Băsescu pentru mandatul prezidențial. Traian Băsescu nu l-a iertat. Nici statul nu l-a iertat. Cu atât mai mult statul confundat cu sistemul. Statul subteran. Vântu înfundă pușcăria. Și a fost introdus pe faimosul ”culoar al morții”.

Iată o întrebare aparent ciudată. La care trebuie să dăm un răspuns. Iar la sfârșit va trebui chiar să completăm întrebarea. În felul următor: hackerii lui Orban sunt hackerii lui Iohannis, dar și hackerii lui Ciolacu? La ce mă refer? La partidul-stat. Iohannis și PNL au luptat cu succes împotriva PSD, căruia i-au pus, pe bună dreptate, ștampila de partid-stat. Numai că acum PNL devine el însuși un partid-stat. Cu concursul lui Ciolacu. La discreția lui Klaus Iohannis. Iar această piruetă politică nu ar fi posibilă fără hackeri.

Klaus Iohannis vrea anticipate. Ludovic Orban nu vrea. Se ține de scaun. Știe că la capătul acestei spirale nu va mai fi premier. După care pleacă și de la partid. În locul lui, planul este să fie pus viitorul premier. Sau o altă persoană care prezintă sută la sută încredere pentru Klaus Iohannis. Președintele, pentru a reuși în demersul său, utilizează o strategie dublă.

Există câteva semnale, pe care dacă le descifrăm, fără a fi cititori în stele, putem demonstra că în România celui de-al doilea mandat al lui Klaus Iohannis urmează să se dezlănțuie un nou val de represiuni. În esență, președintele dorește să joace în forță și să aibă Guvernul său, ținând sub un control strict partidul său, și în viitorul apropiat Parlamentul său, bine controlat la rândul lui. Pentru a obține o asemenea autoritate excesivă, el va utiliza cel mai eficient instrument lăsat moștenire de statul totalitar. Și perfecționat ulterior de regimurile Iliescu și Băsescu. Se va miza din nou pe binomul SRI- DNA.

Acum e oficial. O recunosc toate statele. Este război. Dar nu război mondial, așa cum se afirmă din ce în ce mai mult în mediul electronic. Este un război regional. Încă. Dar care implică un număr destul de mare de state. Și care are tendința de a se mondializa. Până una alta însă, asistăm la o întrecere incredibilă de gafe. Lansate de ambele părți. Să fie oare greșeli intenționate?

S-a consumat un nou episod al unui conflict în creștere existent între Rareș Bogdan și Ludovic Orban. Legat de alegerile anticipate. Și de o prezumtivă demisie a lui Ludovic Orban. Ipoteză care încinge spiritele, atât în interiorul PNL, cât și al alianței politice dintre PNL și ALDE. Până la urmă unde este adevărul?

Iată o întrebare cardinală. La care eu, unul, în calitate de analist, mă simt obligat să dau răspuns. Chiar dacă autoritățile tac. Ei bine, ne aflăm în război. Într-un război de acum declarat. Și despre care cetățenii acestei țări nu au aflat mai nimic. Încă. Iată în ce hal este condusă România. Iată cât de transparentă este puterea. Și, în cele ce urmează, voi demonstra cum stăm.

Neoficial, între Statele Unite și Iran s-a declanșat un război. Acest război, după toate probabilitățile, nu se va purta nici pe teritoriul Statelor Unite și nici pe teritoriul Iranului. Ci în altă parte. Pentru moment, în Irak și în Kenya. Și cine știe unde va mai fi el transferat? E important însă să ne punem întrebarea unde este prinsă România în acest război. Și ce are de făcut.

Cum se explică faptul că bugetul pe acest an, impus de PNL prin siluirea Constituției, nu prevede sume cât de cât semnificative destinate dezvoltării? Cum se explică în același timp că, în materie de colectare, Guvernul PNL nu țintește acolo unde se produce marea evaziune, ci întoarce pur și simplu capul în altă parte, spre cetățeanul simplu și spre micile afaceri pe care le mai pot învârti românii? În 2020 și mai ales în 2021, răspunsurile la întrebările de mai sus vor defini un stat asistat. Sau, mai bine spus, captiv.