L-am auzit toți, în urmă cu mai multe zile, pe profesorul Adrian Streinu-Cercel făcând o solicitare șoc. Referindu-se la presiunile infernale la care sistemul de sănătate este supus în această perioadă a pandemiei, domnia sa a solicitat în termeni expliciți un soi de înțelegere cu autoritățile statului român, astfel încât medicii să nu fie expuși ulterior unor anchete și pedepse penale. Ideea era, dacă am descifrat-o corect, că trebuie făcute achiziții în mare viteză, iar oamenii din sistem se tem că vor fi ulterior trași la răspundere pentru nerespectarea unor proceduri. Să vorbim așadar despre imunitatea medicilor.

Președintele Klaus Iohannis ezită să-și asume răspunderea. Se teme. Dovedește nu bărbăție, ci lașitate. Își dorește să fie în poză. Chiar în centrul ei. Dar asumarea răspunderii pentru măsuri dure de austeritate o lasă pe seama altora. Care urmează să devină țapii ispășitori. În timp ce Iohannis rămâne cu fotografia de lider național.

Starea de urgență pe care a decretat-o, i-a fugit cumva de sub picioare președintelui Klaus Iohannis. Acesta a constatat repede că, cel puțin în această perioadă a pandemiei, nu mai are practic un joc al lui. Reuniunile internaționale sunt sistate, iar în plan intern rol de primadonă politică îi revine ministrului de interne Marcel Vela. Pe lângă acesta și pe lângă cei câțiva specialiști care asigură comunicarea publică, nici măcar Ludovic Orban, care se învârte ca un titirez, nu-și mai găsește obiectul muncii. De bine de rău însă, Orban poate convoca ședințe de Guvern. Pretext bun pentru a ieși la declarații. Dar Iohannis?

Unul din cinci angajați nu mai muncește. Unul din cinci angajați stă acasă. Asta înseamnă, simplificând lucrurile, că economia României scade cu o cincime. Pe de-o parte. Pe de altă parte, unul din cinci este plătit din fondurile publice pentru șomaj. Asta înseamnă, tot simplificând lucrurile, că bugetul statului are cheltuieli mai mari cu o cincime. Se adună astfel zeci de miliarde de euro, pe care le putem pierde în acest an. Există vreo soluție? Putem evita acest lucru? Dacă da, care este rețeta miraculoasă?

Parlamentul, în mod surprinzător, a ieșit din joc. Puterea judecătorească s-a contractat, invocând și ea starea de urgență. În joc a rămas doar puterea executivă, cu titlu de putere constituțională. Și instituțiile de forță, ca puteri extraconstituționale. Iar puterea executivă s-a împărțit în trei centre. Cel de-al treilea, reprezentat de instituția prezidențială, încearcă din răsputeri să le subordoneze pe celelalte două. Acest talmeș-balmeș amplifică periculos atât consecințele pandemiei, cât și efectele crizei economice. România e în derivă.

În fiecare clipă, de câte ori căutăm o știre, ne izbesc cifrele pandemiei. Sunt numere ale vieții și ale morții. Dacă aceste numere, care ni se derulează de dimineața până seara sub ochi, sunt reale, atunci situația din România este înspăimântătoare. Și vă explic de îndată de ce. Conform acestor date oficiale, chiar în clipa în care redactez această analiză, ni se spune că au fost vindecate de coronavirus 252 de persoane. În timp ce au murit nu mai puțin de 92 de români. Doi s-au însănătoșit, unul a decedat. La trei cazuri, cel puțin un român moare. Oare așa stau lucrurile?

Din ce în ce mai frecvent și mai alarmant auzim despre demisii ale corpului medical. Individuale sau în grup. Medici și asistente, care refuză să se mai deplaseze la capul bolnavului. Sub motiv că nu dispun de echipamentele necesare de protecție. Sau că au contactat virusul și, în consecință, trebuie să stea acasă. Simultan, mii și mii de alți oameni în halate albe muncesc pe brânci. Până la epuizare. Riscându-și literalmente sănătatea. Și uneori viața. Și, în aceste condiții, a sosit momentul să ne întrebăm: cum se manifestă personalul sanitar în acest moment? Sunt acești oameni eroi? Sau sunt dezertori?

Mulți dintre contestatarii români ai măsurilor energice, dar întârziate luate de Guvernul Orban, invocă modelul suedez. Spre deosebire de toate celelalte state europene, Suedia a decis să trateze cu relativă indiferență epidemia de coronavirus. Specialiștii epidemiologi suedezi au estimat că populația își va găsi singură anticorpii. Astfel încât oamenilor le-a fost recomandat doar să stea acasă dacă se îmbolnăvesc. Urmarea este tragică.

Vă îndemn să priviți dincolo de masca de protecție. Dincolo de spaime și prejudecăți. Dincolo chiar de ce vă sugerează oficialii români și străini. Când se va termina pandemia, toți, națiune cu națiune ne vom număra cadavrele. Ne vom plânge morții. Ne vom linge rănile. Împreună și, în același timp, separat. Dar de după colț deja a scos capul o criză mai cumplită decât cea generată de coronavirus. Criza economică. Ea va face și mai multe victime. Nu ne vom putea opune acestei mari nenorociri prin izolare. Dimpotrivă. Va trebui să ieșim la muncă. Iar unii o pot face chiar începând de azi.

Teorii dintre cele mai ciudate scurtcircuitează societatea. La nivel global. La nivel național. Vestitorii apocalipsei vorbesc iar despre sfârșitul istoriei. Alții văd numai conspirații. Mai sunt și unii care iau totul peste picior. Vorbind despre un fleac de gripă nouă. Iar autoritățile statului român, în loc să fie proactive, sunt reactive. Se plasează pur și simplu în siajul tuturor acestor scenarii și opinii, care inevitabil se vehiculează. De fapt, cum stăm?

Cu uimire observ că sunt îngrijorător de mulți ignoranți care se exprimă public. Mă tot întrebam de ce, în ultima vreme, erau singulare vocile celor care solicitau o testare în masă pentru a fi mai bine cunoscute proporțiile reale ale epidemiei. Contra-argumentele, toate, erau false. 1). Nu există suficiente testere. 2). Și personalul de specialitate este insuficient. 3). E imposibilă, sub aspect logistic, testarea la scară națională a populației. De fapt, contestatarii nu știu ce vorbesc.

La fix o lună de la declanșarea în România a epidemiei coronavirusului, Armata iese la paradă pe străzi. Militarii în ținută de război, cu automatele la piept, automate pe care, conform legii, nu le-ar putea folosi decât pe post de bâte. În timp ce forțele Ministerului de Interne se luptă cu pandemia, plasându-se în prima linie de sacrificiu și risc, iar Armata nu a înțeles că cetățenii așteaptă altceva de la ea decât pantomimă, servicile secrete au primit o misiune de maximă importanță. Cum se vor achita?

În această perioadă de veritabil război, misiunea cea mai grea le revine persoanelor aflate în prima linie. Iar riscurile sunt pe măsură. Decimarea primei linii, în condițiile în care nu este suficent de bine protejată, conduce la o veritabilă catastrofă. La capătul căreia românii vor fi literalmente lipsiți de apărare. Cine face parte din prima linie? Cum îi protejează Guvernul?

Abia acum urgia vine și în România. Și e de nestăvilit. Cel puțin pentru moment. Atenție mare la cele trei numere fatale. Numărul unu: o singură persoană infectată. Fără să știe. Numărul doi: trec 30 de zile. Numărul trei: 2.500 de contaminați. Din paradigma acestor trei numere, nu putem ieși. Fără testarea în masă a populației. Pe care nu avem încă posibilitatea să o facem.

Primarul New York-ului anunță că sistemul sanitar al metropolei este la o distanță de doar zece zile de colaps. Supus unei uriașe presiuni a pandemiei, pur și simplu nu mai face față. La fel cum s-a dovedit că și sistemul medical al Italiei, cel mai bun al doilea sistem al Europei după Franța, a colapsat. După care a intrat în colaps al treilea cel mai performant sistem european, cel spaniol. Și nici Germania doamnei Angela Merkel nu e prea departe. Rând pe rând, se prăbușesc legendele. Și asta se întâmplă în timp ce China a declanșat o ofensivă politică și diplomatică fără precedent, pentru a se afirma pe întreaga planetă ca un pilon de stabilitate în domeniul economic și medical. Practic China, în numai câteva zile, renaște din propria cenușă.

Afirmația din titlu rămâne valabilă și la propriu și la figurat. Uniunea Europeană, așa cum a fost construită și așa cum a funcționat până în prezent, și-a dat arama pe față. Nici o mie de cuvinte nu mai valorează ceva în raport cu o ecuație extrem de simplă. Într-un moment de criză, România, cel de-al optulea stat ca pondere din UE în raport cu mărimea și populația, primește un ajutor de la Bruxelles de 300 de ori mai mic decât Franța. Franța este ajutată cu 300 de miliarde de euro. României i se promite un singur miliard. Și, pentru ca lucrurile să fie și mai clare, să mai consemnăm o declarație a cancelarului Angela Merkel, conform căreia Germania va injecta pentru contracararea crizei economice mii de miliarde de euro și va împrumuta 356 de miliarde de euro. Iar Austria declară oficial că, pentru a nu sărăci pe termen scurt, va angaja uriașe împrumuturi pe termen lung. Bomboana pe coliva Uniunii Europene este însă chiar povestea dramatică a milioanelor de români dezrădăcinați.

Premierul Ludovic Orban a legiferat în materie penală. Sub forma unei ordonanțe de urgență. Care modifică o lege adoptat în Parlament. Și în condițiile în care, printr-un referendum, care a marcat transformarea lui Klaus Iohannis în președinte jucător, populația României a decis interzicerea reglementării în materie juridică prin ordonanțe de urgență. Decizia lui Orban are ca punct de plecare pandemia, iresponsabilitatea civică a unor români și iminența propagării exponențiale a virusului. Numai că, pe drum, Ludovic Orban a pierdut din vedere circumstanțele de mai sus. Și a rezultat o tâmpenie penală. Sau o mârșăvie penalo-politică.

Câteva ore ne mai despart doar de actul oficial prin care Parlamentul României capitulează. Și admite că se lasă îngenuncheat de președintele Klaus Iohannis. Și de decretul pe care acesta l-a emis în vederea declarării stării de urgență. Deși membrii Legislativului au formulat numeroase obiecții și observații, așa cum era și firesc, legate de conținutul viciat din capul locului al acestui decret, în cele din urmă Birourile Permanente au depus armele. Și aruncă la coșul de gunoi opiniile membrilor Legislativului.

În aceste zile, Uniunea Europeană are de trecut un test major. Testul solidarității. Rațiunea de a exista a acestei mari asocieri între statele continentului. Dacă nu va fi demonstrată existența solidarității între diversele categorii de state, atunci vom avea de tras o singură concluzie. Uniunea Europeană s-a înființat și există ca instrument aflat exclusiv în slujba și în beneficiul câtorva state din nucleul dur, în frunte cu Germania. În timp ce UE eșuează zi de zi în adoptarea unor măsuri minime de solidaritate, autoritățile de la București, mergând în derivă în trena Berlinului, se dovedesc total incapabile de a adopta măsuri minime, în absența cărora economia României se scufundă.

Expresia nu-mi aparține. A fost utilizată chiar azi în analiza lui Adrian Severin. Se referă la Guvernul Orban 2 și jumătate. Care a fost conjunctural păstrat în funcțiune. Pentru ca România să facă față cumva crizei pandemiei și crizei economice globale. Și mai adaugă Severin un detaliu important și adevărat. Nu schimb mârțoaga la mijlocul râului, mai ales atunci când alternativa este tot o mârțoagă. Și acum, din această perspectivă, să analizăm ultimul eșec al lui Klaus Iohannis. Decretul privind starea de urgență.