Peste 80 de romi urmează să fie expulzați în România, astazi, însă aceștia intenționează să se întoarcă în Franța. Romii au acceptat ajutorul financiar, în valoare de 300 de euro pentru adulți și 150 de euro pentru copii, și au declarat că intenționează să se întoarcă în Franța în următoarele 15 zile, trecând prin Italia.
Multi dintre acesti romi au fost îndepartati în toamna anului trecut, dintr-un cartier apropiat de Gara Part-Dieu, din strada Paul Bert, unde ocupau ilegal un teren al Consiliului General Rhone. Majoritatea romilor cerseau, iar liderul lor fusese arestat pentru ca a fost prins în flagrant de politia din Lyon, pentru ca primea „taxa de protectie”. Autoritatile locale franceze au demarat, în acest an, un proiect de insertie sociala a romilor în România, gasind câteva familii intetresate sa revina în tara, carora sa le ofere locuinta, barbatilor sa li se dea servici, iar copii sa mearga la scoala. In localitatea Tinca, din judetul Bihor, de unde vin cei mai multi romi din zona, primaria Lyon s-a oferit sa finanteze un proiect de aductie de apa, de canalizare, o statie de tratarea apei, o baie centrala si sa ofere un autobuz scolar. Proiectele se ridica la peste 400.000 de euro si vor fi finalizate în acest an.
Pe de alta parte, Gilberte Renard, din partea asociației Classe, a acuzat autoritățile din Lyon, declarând că cei circa 600 de romi care locuiesc în jurul orașului si care nu doresc sa se repatrieaze, ar avea unde să fie cazați și că nu ar trebui să se recurgă la expulzarea acestora.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.