Omul de afaceri italian, Andrea Stefanelli susţine în denunţ că l-a cunoscut în august 2007 pe Viorel Badea, prin intermediul soţiei românce şi prin intermediul lui Osvaldo Rastelli, preşedinte pe atunci al Ufficio Unione Nazionale Consumatori (UNC) din Pistoia (Filiala din Pistoia a Uniunii Naţionale a Consumatorilor). Cei trei se aflau în România şi plănuiau deschiderea unei alte filiale a UNC la Bucureşti. Potrivit celor relatate de Stefanelli, Badea (care nu era încă senator) s-a arătat dispus să se implice, ba mai mult a spus că acoperă şi cheltuielile de deschidere ale filialei.
În octombrie 2007, Badea i-a cerut lui Stefanelli 6.000 de euro pentru deschiderea filialei, bani care au fost viraţi printr-un ordin de plată.
Ulterior, Stefanelli spune că l-a contactat telefonic pe Badea, în repetate rânduri, pentru a-l întreba de filială, dar că politicianul român s-a scuzat cu lipsa de timp cauzată de campaniile electorale.
"Nici bani, nici filială"
Picătura care a umplut paharul pare să fi venit cu două zile înainte de denunţ, când Badea i-ar fi spus la telefon italianului că nu-i mai dă niciun ban, iar soţiei acestuia că nu va deschide nicio filială a UNC la Bucureşti.
Denunţul se încheie cu precizarea că Rastelli (fostul preşedinte al UNC) nu are nicio pretenţie de la Badea.
Ce spune Badea
Contactat telefonic, senatorul Badea nu s-a arătat surprins de denunţ. „Am auzit de aseară că circulă această hârtie. Nu am văzut-o încă, dar faptul că apare acum îmi pare un şantaj”.
După ce a primit pe mail plângerea de la redacţia „Adevărul Italia”, Badea a comentat: „Îi cunosc pe aceşti domni, dar este vorba de un mediu de afaceri controversat, oameni cărora le-am întors spatele când am aflat cu ce se ocupă. În special Rastelli (are câteva procese pe rol pentru înşelătorie, fals, uz de fals şi trafic de influenţă, n.r.). Nu sunt personajul cheie din tentativa lor de a deschide această filială la Bucureşti, iar falimentul acţiunii lor depinde mai mult de ei, decât de mine. Eu m-am retras când mi-am dat seama în ce risc să intru”, a declarat Badea.
Cât priveşte cei 6.000 de euro, senatorul spune că au existat, dar au fost cheltuiţi pe anumite proceduri. „Este în mod evident un şantaj. Un denunţ depus în februarie care iese la iveală înainte cu câteva zile de alegerile PD-L. O să contactez un avocat, iar în iunie voi merge personal acolo să văd ce se întâmplă”, a mai spus Badea.
Ce se va întâmpla acum?
Începerea urmăririi penale în Italia este decisă în acest caz de un judecător desemnat pentru ancheta preliminară (GIP), în faţa căruia italianul va putea prezenta şi alte dovezi. De asemenea, Badea poate cere să-şi stabiliească domiciliul juridic la un avocat italian, pentru a fi sigur că primeşte toate notificările şi se poate apăra.
În cazul în care GIP nu decide deschiderea dosarului din insuficienţă de probe, Stefanelli poate deschide un proces civil.
(Foto Adevarul : Senatorul Viorel Badea)
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.