Reteaua Corect

Fiul primarului mafiot din Palermo a spălat bani în România

Scris de CorectDiaspora in 10 iunie 2011 la 02:27, in Fapt divers. 423 vizualizari Intra in discutie shortlinkhttp://crct.ro/nfZq

Judecătorii din Palermo au cerut autorităţilor române o comisie rogatorie pentru verificarea firmelor lui Ciancimino Jr. din România. Practic, trei firme vor fi puse sub sechestru şi vor fi controlate alte firme ale partenerilor. Massimo Ciancimino, fiul fostului primar mafiot din Palemo, Don Vito, a devenit foarte cunoscut în Italia după ce a început să colaboreze cu anchetatorii pentru neutralizarea unor clanuri mafiote din Sicilia.

Massimo Ciancimino a dezvaluit mai multe nume sonore, inclusiv Berlusconi, pe care le-a plasat în diferite ipostaze şi forme de colaborare cu tatăl său şi cu alţi mafioţi. Niciuna dintre declaraţiile lui Ciancimino Jr. nu a fost admisă ca probă în instanţă până acum, mai mult, judecătorii de instructie, desemnaţi pentru ancheta preliminară îi investigheaza afacerile, informeaza publicatia « Il Sole », citata de Adevarul de Italia.

Filiera România

Fiul lui Don Vito Ciancimino se află în detenţie şi este cercetat de Tribunalul din Palermo pentru spălare de bani şi deţinere de materiale explozive. 

La aceste acuzaţii par că se vor adăuga şi câteva pe „filiera România”. Magistraţii au cerut autorităţilor române o comisie rogatorie pentru a lămuri afacerile sicilianului în România.

Practic, va fi pus sub sechestru pe un patrimoniu în valoare de 300 de milioane de euro, o mică parte din ceea ce se bănuieşte că Ciancimino „a spălat” în România.

Este vorba de firmele Agenda 21 SA, Alzalea şi mai ales firma care administrează groapa de gunoi Glina, Ecorec. Cu aceasta din urmă magistraţii cred că au fost facturaţi circa 238 de milioane de euro rezultaţi din diferenţa de preţ de 5 euro pe tona gunoi pe care o percepe Glina şi 70 de euro necesari pentru aceeaşi cantitate în Italia.

Ce a mai rămas de sechestrat

Cele trei firme din România erau controlate din Italia de Sirco SPA cu sediul în Palermo, dar aflată deja sub supravegherea magistraţilor.

Printr-o serie de „inginerii”, în timpul în care Ciancimino Jr. făcea declaraţii spectaculoase despre implicarea mafiei în aparatul de stat, Sirco a fost „golită” de parte din patrimoniul din România.

Acest fapt reiese dintr-un raport al Gărzii Fianciare şi în care apare şi numele unui cetăţean român, Viktor Dombrosky, director general şi acţionar al Ecorec.

Judecătorii italieni au cerut deasemenea cercetarea mai multor firme cu care Ciancimino a făcut afaceri.

 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.