O patrulă în civil l-a urmărit pe vitezoman cu luminile albastre vreo 10 kilometri, între Gols şi Parndorf, în Burgenland. El a putut fi oprit doar datorită automobilelor care rulau cu viteză legală pe ambele benzi şi care l-au încetinit, a precizat un comunicat al poliţiei.
Potrivit poliţiei, românul, în maşina căruia se mai aflau două femei, a condus în timpul urmăririi cu peste 200 km/h şi a depăşit pe dreapta un alt automobil.
Ca scuză, tânărul le-a declarat poliţiştilor că se grăbea spre 'shopping' în complexul SCS din sudul Vienei, de unde dorea apoi să se întoarcă acasă.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.