Românii au venit la grătar cu kilograme de cârnaţi şi slănină, însă au sfârşit petrecerea printr-o bătaie sângeroasă în urma căreia trei persoane au fost rănite, scrie oe24.at, citat de Adevarul.
"Era un grup mare de circa 40 de persoane, printre care şi mulţi copii", a povestit un martor care se afla în apropiere. Circa 30 de oameni, femei şi bărbaţi, au sărit unii asupra altora.
Potrivit reprezentanţilor poliţiei, ustensilele de grătar, printre care şi un topor, au fost folosite ca arme.
Pentru calmarea spiritelor a fost nevoie de intervenţia a 10 maşini de poliţie. În momentul în care au sosit poliţiştii, toporul a fost aruncat în Dunăre, însă a fost recuperat de către forţele de ordine, iar posesorul lui arestat.
În urma confruntării dintre cele două clanuri, trei persoane au fost rănite. O femeie de 43 de ani, Maria B., a suferit o tăietură la nivelul braţului, iar alţi doi bărbaţi răniţi, Vasile S. (24 ani) şi Nicolae A. (43 ani), au ajuns la spital.
Poliţia anchetează de la ce a pornit scandalul dintre cele două familii. (Foto : oe24.at, preluata de Adevarul)
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.