Reteaua Corect

Noua legislatie privind redobândirea cetăţeniei române

Scris de CorectDiaspora in 31 Mai 2011 la 00:57, in Consulare. 277 vizualizari Intra in discutie shortlinkhttp://crct.ro/nfTU

Pentru redobândirea cetăţeniei române de către persoanele care au pierdut-o înainte de data de 22 decembrie 1989, din motive neimputabile lor sau cărora cetăţenia română le-a fost retrasă fără voia lor, precum şi de către descendenţii acestor persoane, până la gradul al doilea de rudenie (copii sau nepoţi), parlamentul a legiferat o noua legislatie simplificata.

Pentru redobândirea cetăţeniei române de către persoanele care au pierdut-o înainte de data de 22 decembrie 1989, solicitantii trebuie sa prezinte următoarele documente:

  • paşaportul ţării de cetăţenie, a cărui copie va fi legalizată de ambasadă sau consulat;
  • buletinul de identitate sau cartea de identitate a soţului (dacă acesta este cetăţean român), a cărui copie va fi legalizată de ambasadă sau consulat;
  • certificatul de cazier judiciar obţinut în prealabil din România ;
  • certificatul de cazier judiciar din ţara de reşedinţă (care trebuie să fie legalizat cu Apostilă sau supralegalizat de autorităţile statului respectiv, conform legislaţiei acestui stat şi convenţiilor internaţionale aplicabile), a cărui traducere în limba română va fi legalizată de ambasadă sau consulat;
  • acte de stare civilă ale solicitantului (certificate de naştere şi, dacă este cazul, de căsătorie), ale căror copii vor fi legalizate de ambasadă sau consulat;
  • acte de stare civilă ale ascendenţilor (părinţi, bunici) care au fost cetăţeni români, ale căror copii vor fi legalizate de ambasadă sau consulat;
  • dovadă a cetăţeniei române a ascendenţilor (părinţi, bunici) sau dovadă a faptului că localitatea de naştere se afla pe teritoriul României la data naşterii;
  • declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte dacă s-a mai depus o cerere similară la o altă ambasadă, consulat sau autoritate română ;
  • declaraţie pe propria răspundere cu privire la domiciliu: dacă se intenţionează menţinerea domiciliului în străinătate sau stabilirea domiciliului în România (care va fi autentificată de ambasadă sau consulat);
  • declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte că nu întreprinde şi nu sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept sau a siguranţei naţionale a României şi că nu a desfăşurat astfel de activităţi în trecut (care va fi autentificată de ambasadă sau consulat).

În cazul în care se solicită redobândirea cetăţeniei şi pentru copiii minori ai solicitantului, se vor depune şi următoarele documente:

  • certificate de stare civilă pentru copiii minori, al căror copii vor fi legalizate de ambasadă sau consulat;
  • declaraţie de consimţământ pentru obţinerea cetăţeniei române dată către minorii care au împlinit vârsta de 14 ani, care va fi autentificată de ambasadă sau consulat;
  • acordul soţilor pentru dobândirea cetăţeniei de către copiii minori, dat prin declaraţie autentificată, cu precizarea domiciliului copiilor (declaraţia va fi autentificată de ambasadă sau consulat).

Redobândirea cetăţeniei române în această situaţie este scutită de taxe, dar legalizarea copiilor şi a traducerilor şi autentificarea declaraţiilor sunt supuse taxelor consulare, care se pălătesc de solicitanţi la ambasada sau consulatul competent.

Informaţii suplimentare despre procedura redobândirii cetăţeniei române pot fi accesate pe site-ul Ministerului Justiţiei, Informaţii utile (Biroul Cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei). 

 

Pentru redobândirea cetăţeniei române pierdută după data de 22 decembrie 1989, persoanele interesate trebuie să prezinte următoarele documente:

  • paşaportul ţării de cetăţenie, a cărui copie va fi legalizată de ambasadă sau consulat;
  • certificatul de cazier judiciar obţinut în prealabil din România ;
  • certificatul de cazier judiciar din ţara de reşedinţă (care trebuie să fie legalizat cu Apostilă sau supralegalizat de autorităţile statului respectiv, conform legislaţiei acestui stat şi convenţiilor internaţionale aplicabile), a cărui traducere în limba română va fi legalizată de ambasadă sau consulat;
  • acte de stare civilă (certificate de naştere şi, dacă este cazul, de căsătorie), ale căror copii vor fi legalizate de ambasadă sau consulat;
  • declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte dacă s-a mai depus o cerere similară la o altă ambasadă, consulat sau autoritate română
  • declaraţie pe propria răspundere cu privire la domiciliu: dacă se intenţionează menţinerea domiciliului în străinătate sau stabilirea domiciliului în România (care va fi autentificată de ambasadă sau consulat);
  • declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte că nu întreprinde şi nu sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept sau a siguranţei naţionale a României şi că nu a desfăşurat astfel de activităţi în trecut (care va fi autentificată de ambasadă sau consulat);
  • dovadă scrisă privind data pierderii cetăţeniei române (copia hotărârii de guvern prin care s-a aprobat renunţarea anterioară la cetăţenia română sau adeverinţă emisă de Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor sau de o ambasadă sau un consulat al României care să confirme data pierderii cetăţeniei române).

Redobândirea cetăţeniei române, legalizarea copiilor şi a traducerilor şi autentificarea declaraţiilor sunt supuse taxelor consulare, care se pălătesc de solicitanţi la ambasada sau consulatul competent.

Informaţii suplimentare despre procedura redobândirii cetăţeniei române pot fi accesate pe site-ul Ministerului Justiţiei, Informaţii utile (Biroul Cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei). 

 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.