Sase decenii de presa scrisa romaneasca in Ungaria

Evenimentul găzduit vinerea trecută, 8 aprilie, de Catedra de Română a Universităţii din Seghedin a fost inclus şi în programul Cafenelei Civice din oraşul de pe malul Tisei, o iniţiativă care abordează, în special, probleme culturale şi de viaţă publică a Seghedinului. În debutul seratei, dr. Gheorghe Petruşan a evocat câteva momente importante ale presei în limba română din Ungaria, din secolele XIX şi XX. Datorită activităţii Tipografiei de la Buda, capitala Ungariei a fost, încă din primele decenii ale anilor 1800, un important centru de editare a diferitelor cărţi în limba română. Domnia sa a mai menţionat că, după 1867, la Budapesta, au apărut mai multe gazete româneşti, printre care şi „Familia”, al cărei redactor-şef, Iosif Vulcan, publicându-i prima poezie, l-a lansat pentru literatura română pe Mihai Eminescu. În deceniile de după primul Război Mondial, însă, presa scrisă românească din Ungaria, a dispărut.

După 1945, românii au mai aşteptat şase ani, până când dascălii de atunci, împreună cu câţiva preoţi, la 15 ianuarie 1951 au lansat „Libertatea noastră”, revistă care era scrisă în încăperile clădirii vechi a Liceului Românesc din Jula. Redactorul-şef al „Foii” actuale, Eva Iova, a şi prezentat primul număr, pe coperta căruia zâmbea tovărăşeşte stăpânul de atunci al spaţiului est-european, Stalin, aspect care definea bine conţinutul primilor ani ai revistei. Din prezentarea actualei conducătoare am mai aflat că „Libertatea noastră” a apărut la Jula, dar puţini ştiu că nu fără întrerupere. La 11 octombrie 1956, cu câteva zile înaintea revoluţiei din Ungaria, revista românilor şi-a încetat activitatea, pentru aproximativ un an de zile. La 1 noiembrie 1957, munca a fost reluată, dar nu la Jula, ci la Budapesta, sub denumirea de „Foaia noastră”.

După aproape un deceniu şi jumătate, în 1971, editorul, Uniunea Democratică a Românilor din Ungaria, decide să mute redacţia la înapoi, la Jula. La gazeta românească au sosit noi jurnalişti, printre care regretatul Ioan Sz. Kiss sauŞtefan Oroian, iar redactorul-şef a devenit Alexandru Hoţopan. Munca lui a fost ajutată de Mihai Kozma şi de Edda Illyés, prezentă şi ea la evenimentul din Seghedin. „Din anii pe care îi am, 30 am lucrat la redacţia săptămânalului românesc”, a spus lectorul şi jurnalistul julan care, de câţiva ani, se află în pensie. În 1991, „Foaia noastră” îşi schimbă numele în „Noi, românii din Ungaria”, revista fiind condusă de Tiberiu Herdean, iar apoi de Ştefan Oroian şi Mihai Kozma. Peste şapte ani, gazeta în limba română din Ungaria se transformă în „Foaia românească”, titlu pe care îl poartă până astăzi.

„Foaia” este scrisă, la ora actuală, de patru jurnaliste care au creat o revistă cu un spirit bine definit, uneori critic, dar în orice caz, sensibil la problemele vieţii româneşti de la începutul secolului al XXI-lea. De câţiva ani, revista se confruntă cu greutăţi reale de buget, editarea revistei devenind o datorie tot mai grea. În ciuda dificultăţilor, săptămânalul românesc din Ungaria poate fi citit şi pe internet, pagina www.foaia.hu fiind accesată, în fiecare lună, de cam 7–8 mii de cititori, din Ungaria şi de peste hotare. „Foaia” condusă din anul 2000 de Eva Iova, totuşi, nu are şansa să lucreze în condiţii adecvate, deoarece de câţiva ani fondurile destinate revistei au fost înjumătăţite, iar ajutoarele sosite din România sunt insuficiente. 

Publicului de la Seghedin, însă, nu i s-au oferit date pesimiste despre lipsa de perspectivă a redacţiei, în schimb, a fost servit cu tradiţionala mămăligă a luiPetru Cîmpian. Oricum, cei 60 de ani de existenţă urmează să fie sărbătoriţi şi la Jula, în cursul verii, eveniment despre care, cu siguranţă, vor afla şi cei peste 500 de abonaţi ai „Foii româneşti”.