 |
Pe 31 octombrie 1956, în plină epocă de avânt pe toate planurile al URSS și la doar un an de la înființarea Tratatului de la Varșovia, secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Nikita Hrușciov și premierul sovietic, Nikolai Bulganin primeau, la Moscova, o scrisoare trimisă tocmai din Sibiu de către un român curajos, eliberat de numai 10 luni din închisorile comuniste. Onisifor Ghibu, căci despre ele este vorba, le cerea prea-puternicilor conducători sovietici nici mai mult, nici mai puțin decât „vă rog să procedați de urgență nu numai la retragerea trupelor sovietice din teritoriile în care ele au fost așezate de la 1944 încoace, ci și din toate acele teritorii în care ele au fost introduse, prin minciună, fraudă și teroare, între anii 1939, respectiv 1940-1944, respectiv 1945, acordând tuturor acelor teritorii, încorporate în ”mâna tare” a lui I. V. Stalin în URSS, deplina libertate de a-și hotărî singure soarta în conformitate cu enunciațiunile categorice și lapidare ale clasicilor marxismului, pe care socotesc necesar să vi le reamintesc aici, dat fiind că teroarea lui Stalin le-a acoperit cu un văl gros de uitare”. Așadar, în anii celei mai crunte terori comuniste, atunci când pușcăriile erau pline cu oameni care greșiseră infinit mai puțin, proaspăt eliberat, Ghibu, le cerea liderilor de la Moscova să elibereze Basarabia întreagă, cu Bugeac cu tot, Bucovina și Herța!
Cred că nimeni nu se îndoiește că atunci, în 1956, nu era momentul potrivit ca cererile lui Ghibu să fie exprimate către Kremlin. Probabil că, exact ca acum, colonesele vigilente din presa de atunci l-au condamnat sincer pe Ghibu, care nu făcea altceva decât să îi reamintească puterii sovietice de existența noastră și de infinita ură pe care o aveam împotriva lor. Și poate, cine știe? la mânie, să nu-l facă pe instabilul Hrușciov să mai bată o dată cu pantoful în birou cerând ștergerea României de pe fața pământului…
Citeste mai departe » |