Reteaua Corect

Virgil Popescu, ministrul Economiei: A început producţia de măşti în România

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, anunţă că a început producţia primelor măşti în România. Dacă acum se produc 150.000 de măşti pe zi, din 15 aprilie se va ajunge la 500.000 de bucăţi pe zi, susţine demnitarul, potrivit Ziarului Financiar.

Ministrul Economiei anunţă ca a început producţia primelor măşti în Romania.

„A început producţia primelor măşti în România! Cu toate ”motoarele” turate mergem înainte. S-a început instalarea utilajelor şi testul de producţie. În scurt timp vor produce 150.000 de măşti pe zi, iar din data de 15 aprilie se va ajunge la 500.000 de bucăţi pe zi, respectiv, aproximativ 4 milioane de măşti lunar. Le mulţumesc celor de la Techtex, membră a grupului Taparo, care produc materialul exterior al măştilor, primele două straturi, dar de acum şi produsul finit. Vom ajuta compania românească să investească în continuare pentru a produce şi ultimul strat pentru măşti tot în ţara noastră. Pentru că în aceste zile de criză globală avem nevoie de propriile resurse pentru a-i proteja pe români, pe cei din prima linie. Împreună facem România bine", a scris Popescu pe Facebook.

Ziarul Financiar

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.