Reteaua Corect

Vânzarea produselor supuse dublului standard ar putea fi sancţionată

Un proiect de lege iniţiat de liderul PSD Liviu Dragnea prevede sancţionarea celor care vând produse sau servicii "falsificate supuse dublului standard" cu amendă de maxim 4% din cifra de afaceri. În caz de abatere repetată se suspendă autorizaţia de funcţionare a comerciantului pe 6 luni, scrie Mediafax.

Prevederile proiectului de lege se aplică tuturor persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară relaţii comerciale cu produse de larg consum, produse agroalimentare, carburanţi, servicii de telefonie şi internet, servicii finaciare, servicii turistice, indiferent de forma de comerţ.

 

De asemenea, potrivit iniţiativei, produsele supuse dublului standard vor fi confiscate şi retrase de la vânzare.

"În sensul prezentei legi, prin dublu standard de calitate a produselor sau serviciilor pentru consumatori se înţelege producerea si comercializarea unui produs/serviciu ca fiind identic cu aceleaşi produs vândut în alte state membre, în condiţiile în care, în realitate, respectivul produs are în mod semnificativ o compoziţie sau caracteristici diferite nejustificate", arată proiectul.

 

Potrivit iniţiativei legislative, comercializarea produselor si serviciilor pentru consumatori cu standarde duble de calitate "constituie o practică înşelătoare şi atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală după caz".

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor ar urma să fie făcute de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) şi după caz Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Conform documentului, ANPC va recolta probe în vederea efectuării analizelor de laborator pentru produsele susceptibile de dublu standard.

"Prezenta lege are ca obiect stabilirea cadrului juridic de constatare a dublului standard la produsele si serviciile catre consumatori în vederea protejării intereselor consumatorilor în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE)nr.1169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 şi (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE şi 2008/5/CE ale Comisiei şi a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei, a Directivei 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale,Directiva 2011/83/UE privind drepturile consumatorilor", arată articolul 1 al proiectului.

Proiectul de lege va fi depus marţi la Camera Deputaţilor în procedură de urgenţă.

Iniţiativa mai este semnată de Valeriu-Andrei Steriu.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.